Autorul a spus în introducere, „Nimic nu ofensează mai mult creştinii ca punerea sub semnul întrebării a doctrinei Sfintei Treimi, izvorul credinţei lor. Din moment ce am crescut ca un creştin, ştiu foarte bine că va răni, cu siguranţă, un adept devotat al creştinismului. Dar să împrumuţi un ochi orb....
Este doctrina Trinităţii inspirată divin? - (română)
Este Noul Testament Cuvântul lui Dumnezeu? - (română)
Această carte îşi doreşte să dovedească faptul că Noul Testament nu este Cuvântul lui Dumnezeu şi face acest lucru prin intermediul unor capitole precum: anularea atribuirii Evangheliilor şi Epistolelor unor apostoli, sursele păgâne vechi ale Noului Testament, Evanghelia lui Hristos (Pacea fie asupra sa!), documentaţia şi canoanele Noului Testament, greşelile....
SCURT GHID ILUSTRAT, PENTRU A ÎNŢELEGE ISLAMUL
Ultimul Mesager - (română)
Ultimul Mesager
Este Isus Dumnezeu ? - (română)
Este Isus Dumnezeu ?
Multe cărţi au fost scrise cu privire la credinţa islamică, unele dintre acestea oferind informaţii detaliate, altele atingând doar anumite aspecte. În această carte, am încercat să cuprind câteva dintre calităţile islamului, trasate într-o formă succintă, pentru a se putea constitui ca o cheie şi o poartă deschisă spre informare....
Toleranța islamului - (română)
Cartea „Despovărarea şi toleranţa - două calităţi intrinseci minunate ale Islamului” prezintă unul dintre conceptele de bază ale religiei Islamice şi anume toleranţa. Dintotdeauna, Islamul a susținut existența toleranței, darul cel mai de preț pe care Allah Preaînaltul l-a putut oferi omenirii. Motivul pentru care despovărarea şi toleranţa sunt baza....
Subiectul drepturilor și al responsabilităţilor femeilor în Islam a fost deseori supus controversei, opiniilor personale și ignoranței pure. Deși mulți învățați au vorbit despre acest subiect, este necesar să abordăm mai pe larg această chestiune, mai mult decât a fost discutată până acum. Sperăm că această broşură va ajuta la....
Isus este Dumnezeu? Biblia spune:nu! - (română)
Cartea „Este Isus Dumnezeu? Biblia spune nu!” aduce în discuţie câteva date esenţiale despre profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!), împreună cu atributele sale, aşa cum reies din versetele biblice. Toţi creștinii și musulmanii cred în Isus, îl iubesc și îl onorează. Dar părerile lor sunt împărţite în....
Un mesaj pentru creştini - (română)
Cartea „Un mesaj pentru fiecare creştin” este dedicată fiecărui creștin care este dispus să caute adevărul cu o dorință sinceră și cu o gândire liberă cu scopul de a afla răspunsurile la întrebările sale, pe care, altfel, le-ar descoperi într-un timp foarte lung.
Da, m-am convertit la islam! Iată de ce - (română)
Această carte cuprinde câteva mărturii ale celor care au studiat islamul în mod obiectiv şi care, descoperind adevărul acestuia, au ales să se convertească la islam. Intenţia cărţii de faţă este aceea de a prezenta, prin intermediul mărturisirlor prezentate, frumuseţea acestei religii, de a o face cunoscută tuturor, demonstrând faptul....
40 de întrebări frecvente despre islam - (română)
În această lucrare, sunt adunate 40 de întrebări comune și răspunsurile lor cu privire la islam. Această broşură vă poate călăuzi pentru a înțelege islamul și pentru a găsi răspunsul la întrebările dumneavoastră. Cuprinde mai multe subiecte despre islam precum: Allah, musulmanii, Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie....
