Este Noul Testament Cuvântul lui Dumnezeu?

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător

Mulţumiri

În primul rând, toate mulţumirile I se cuvin lui Allah – Dumnezeul Atotputernic. Este o mare onoare să pot prezenta această umilă lucrare cititorului meu, sperând că Allah Cel Atotputernic îl va ajuta să beneficieze din aceasta, făcându-l pe el şi pe mine dintre cei care cunosc adevărul şi printre cei ghidaţi.

Urmând tradiţia Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) doresc să mulţumesc celor care m-au ajutat la finalizarea acestei lucrări şi care eventual au participat la succesul acestei munci, care a fost şi rezultatul rugăciunilor lor către Allah Cel Atotputernic pentru a mă ajuta să fac această lucrare.

Aş dori să-mi exprim aprecierea şi recunoştinţa faţă de generoşii mei părinţi, care mi-au făcut cea mai mare favoare încurajându-mă şi susţinându-mă. De asemenea, îmi exprim aprecierea faţă de soţia mea credincioasă, pentru susţinerea şi ajutorul ei continuu, fiindu-mi mereu alături pe perioada acestei munci.

Aş dori, de asemena, să-mi exprim din toată inima mulţumirile mele şi toată recunoştinţa mea faţă de traducătorul, care a jucat un rol major pentru ca această carte să ajungă la cititorii vorbitori de limbă engleză, Dr. Ali Qassem.

Vreau, de asemenea, să mulţumesc tuturor fraţilor mei, prietenilor şi colegilor care au jucat vreun rol în finalizarea acestei cărţi.

Munqidh ibn Mahmoud As-Saqqaar

Introducere

Allah[1] subhanahu wa ta'ala[2] a trimis mesagerii Săi, unul după celălalt, cu semnele îndrumării adevărate pentru a le revela oamenilor. Printre aceşti profeţi credincioşi a fost şi marele profet şi mesager, Mesia, Isus (Pacea fie asupra lui!)[3]. Allah subhanahu wa ta'ala i-a dăruit lui Evanghelia:

„Apoi, Noi i-am făcut să meargă pe urmele lor pe trimişii Noştri şi l-am făcut să urmeze pe Isus fiul Mariei, şi i-am dăruit lui Evanghelia, iar în inimile celor care l-au urmat am pus milă şi îndurare. Însă monahismul l-au născocit ei singuri - nu l-am prescris Noi pentru ei - căutând mulţumirea lui Dumnezeu! Dar ei nu au păzit aceasta aşa cum s-ar fi cuvenit să o păzească. Noi le-am dăruit acelora dintre ei care au crezut răsplata lor, însă mulţi dintre ei au fost nelegiuiţi." [Coran, Surat Al-Hadid, 57:27]

Allah subhanahu wa ta'ala a cerut credincioşilor să creadă în toţi profeţii şi în revelaţiile pe care El subhanahu wa ta'ala i le-a trimis:

„Spuneţi (Allah se adresează musulmanilor): «Noi credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost trimis nouă şi ceea ce a fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor[4]; în ceea ce le-a fost dat lui Moise şi lui Isus şi în ceea ce le-a fost dat [tuturor] profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem deosebire între ei! Noi Lui Îi suntem supuşi [musulmani]!»." [Coran, Surat Al-Baqara, 2:136]

Descriind credincioşii, Allah subhanahu wa ta'ala spune[5]:

„Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său, asemenea şi dreptcredincioşii. Fiecare [dintre ei] a crezut în Allah, în îngerii Lui, în scripturile Lui şi în trimişii Lui. [ şi ei zic]: «Noi nu facem nici o deosebire între vreunul dintre trimişii Săi»..." [Coran, Surat Al-Baqara, 2:286]

Evanghelia pe care Allah subhanahu wa ta'ala a revelat-o lui Isus (Pacea fie asupra lui!) nu este neapărat Noul Testament, cel pe care creştinii îl consideră sfânt, el fiind scris de apostolii lui Isus (Pacea fie asupra lui!), şi de cei de după ei. Aceste istorisiri umane, biografii şi scrisori nu sunt revelaţia pe care Allah subhanahu wa ta'ala i-a revelat lui Isus (Pacea fie asupra lui!).

Cum pot oamenii, în mod fals, să-i atribuie lui Allah subhanahu wa ta'ala scrierile proprii?

„Dar vai acelora care plăsmuiesc Scriptura cu mâinile lor şi spun «Aceasta este de la Allah», pentru a dobândi prin aceasta o mică simbrie! Vai pentru ceea ce mâinile lor au scris şi vai lor pentru ceea ce agonisesc!" [Coran, Surat Al-Baqara, 2:79]

Versetul este dovada divină clară că oamenii Cărţii (evreii şi creştinii) au schimbat Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru dovedeşte că ceea ce au acum, Vechiul şi Noul Testament nu sunt cuvintele lui Allah subhanahu wa ta'ala. Cu toate acestea musulmanii nu au nici o obiecţie cu privire la faptul că unele pasaje din Noul Testament care vorbesc despre îndrumările, vorbele şi faptele lui Isus (Pacea fie asupra lui!) sunt adevărate. Acesta este opinia musulmanilor în ceea ce priveşte această temă.

Creştinii cred că Noul Testament este cuvântul lui Dumnezeu care a fost scris de oameni sfinţi prin inspiraţia Duhului Sfânt. Însă, dovezile istorico-ştiinţifice (chiar şi pasajele Noului Testament) susţin ceea ce spune Sfântul Coran, sau vin în sprijinul credinţei creştine?

În prima noastră carte din această serie, am demonstrat că Vechiul Testament nu este cuvântul lui Allah subhanahu wa ta'ala. În această carte, care este a doua din această serie, vom răspunde la o altă întrebare: Este Noul Testament cuvântului lui Dumnezeu?

Pentru a răspunde vom cerceta Sfânta Biblie, vom discuta cu teologi creştini, cercetători ştiinţifici şi savanţi în domeniul istoriei, urmând metodologia ştiinţifică.

Fie ca Allah subhanahu wa ta'ala să ne ghideze pe Calea cea Dreaptă!

Dedic această carte tuturor celor care caută Adevărul.

Noul Testament

Noul Testament este o colecţie a celor patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, cele 21 de Epistole şi Apocalipsa lui Ioan, ele constituind conţinutul Cărţii sacre ale creştinilor. Aceste cărţi sunt atribuite a opt scriitori care au trăit în prima şi a doua generaţie de creştini: Matei, Marcu, Luca, Ioan - sunt scriitorii celor patru Evanghelii, Pavel - autorul celor 14 Epistole[6], Petru, Iacov, Iuda - cărora le-au fost atribuite câteva Epistole.

Matei, Ioan, Petru, Iacov şi Iuda au fost apostolii lui Isus (Pacea fie asupra lui!). Marcu a fost elevul lui Petru, iar Pavel a devenit creştin după timpul lui Isus (Pacea fie asupra lui!), neîntâlnindu-l niciodată pe acesta în persoană. Luca a fost elevul lui Pavel, care după cum am spus, nu l-a întâlnit niciodată pe Isus (Pacea fie asupra lui!).

Creştinii mărturisesc că Isus (Pacea fie asupra lui!), apostolii şi urmaşii lor au scris Evanghelia şi Epistolele, cum au devenit, atunci, aceste scrieri sfinte?

În perioada Consiliului de la Vatican (1869-1870), biserica a luat o hotărâre cu privire la Sfânta Biblie, Vechiul şi Noul Testament. Se spune:

„Cărţile Sfintei Scripturi îl au ca autor pe Dumnezeu, fiind scrise cu inspiraţia Duhului Sfânt şi s-au dat bisericii ca atare."

Apoi, la mai puţin de un secol după acesta, s-a întrunit un alt Consiliu la Vatican (1962-1965), care a avut loc pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă biserica cu privire la studiile critice ale Sfintei Biblii. S-a decis, cu o majoritate de 2344 de persoane, obiectând doar 6, următoarele:

„Tora a eşuat brusc (în a fi Cuvântului lui Dumnezeu), Evangheliile fiind mai bune în această privinţă; iar ele (Evangheliile) au ajuns la noi cu o inspiraţie divină prin Duhul Sfânt. Biserica declară în mod insistent şi perseverent că cele patru Evanghelii garantează mereu autenticitatea istorică. Evangheliile ne vorbesc sincer despre faptele şi învăţăturile lui Isus, fiul lui Dumnezeu. Sfinţii scriitori au scris cele patru Evanghelii pentru a ne dezvălui nouă lucruri adevărate şi sincere despre Hristos."[7]

De asemenea, biserica a declarat că autorii au schimbat unele cuvinte; astfel nu Dumnezeu este autorul ci evangheliştii prin inspiraţia Duhului Sfânt. În cartea lor „Rezumatul istoriei naţiunii Copte" învăţaţii copţi au spus:

„Sfânta Biblie este o compilaţie de cărţi scrise de oamenii lui Dumnezeu prin inspiraţia Duhului Sfânt, în perioade diferite."

Creştinii nu cred în inspiraţia literală (cuvânt cu cuvânt, literă cu literă) precum cred musulmanii. Ei cred că:

„Dacă Dumnezeu, Cel Atotputernic, vrea să spună umanităţii o parte dintre secretele Sale, El va inspira un scriitor ales pentru a scrie capitolul. Apoi, el îl va susţine şi-l va inspira să aleagă evenimente, situaţii, fapte şi cuvinte pe care El le vrea pentru beneficiul slujitoriilor Lui. Dumnezeu, de asemenea, va fi mentorul şi ghidul scriitorului, şi-l va proteja de orice greşeală sau insuficienţă, scriind numai ceea ce El l-a inspirat să scrie... acesta este de ajuns pentru a atribui o carte lui Dumnezeu."

Preotul Fender a explicat credinţa creştinilor în revelaţie, astfel:

„Noi credem că profeţii şi apostolii au fost supuşi uitării, greşelilor în toate lucrurile, însă au fost infailibili în vorbe şi scris. În cazul în care un cititor observă unele diferenţe sau o imposibilitate undeva în scrierile lor, acesta este din cauza lipsei de cunoaştere şi înţelegere a cititorului."[8]

Acesta este pe scurt ceea ce cred creştinii despre Noul Testament.

Codexurile Noului Testament

Am găsit cărţile Noului Testament între mii de manuscrise, pe care creştinii sunt atât de mândri. Ei cred că aceste manuscrise, prin numărul lor mare, sunt dovada clară a infailibilităţii cuvântului lui Dumnezeu pe care apostolii lui Isus (Pacea fie asupra lui!) l-au scris.

Pentru a înţelege importanţa acestor manuscrise şi datele pe care le conţin, pentru creştini, vom cita cuvintele preotului Jimmy Swaggart în dezbaterea sa cu savantul musulman Ahmed Deedat. El a spus:

„Există aproximativ douăzeci şi patru de mii de manuscrise scrise de mână ale Cuvântului lui Dumnezeu din Noul Testament, cea mai veche este din anul 350 e.n. Cu toate acestea, originalul primului manuscris al Cuvântului lui Dumnezeu nu există."

Manuscrisele Noului testament se încadrează în trei categorii:

1.Codex Papirus

Scrisul pe papirus a fost folosit în al doilea şi al treilea secol. Aceste manuscrise conţin două părţi ale Noului Testament. Una conţine pasaje din Evanghelia după Ioan (Ioan 18:31 şi 18:37-38) fiind scrisă în secolul al doilea, iar acum acestea se află în Manchester. Cealaltă conţine două pasaje din Evanghelia după Matei (Matei 1:1-9 și 12:14-20), de asemenea, mai există unele documente pe papirus care aparţin secolelor următoare, conţinând pasaje biblice scurte.

2. Codexul grecesc

Aceste manuscrise au fost scrise pe pielea animalelor, iar acest fel de scriere a fost caracteristică secolului patru. Există multe astfel de manuscrise şi ele conţin cele mai importante manuscrise dintre care: Codex Alexandrinus, Codex Sinaiticus şi Codex Vaticanus.

3. Manuscrisele aparţinând secolului al XIII-lea şi mai târziu

Codex Basilenis este cel mai important dintre aceste manuscrise.

Codex Alexandrinus, Codex Sinaiticu, şi Codex Vaticanus sunt cele mai importante dintre Codexurile greceşti. Acestea au fost scrise, aşa cum am menţionat, aproximativ în secolul al IV-lea. Le-am descris în cartea noastră anterioară, despre Vechiul Testament, de aceea, acum vom menţiona doar ceea care se referă la Noul Testament.

1- Codex Vaticanus

În prefaţa Noului Testament catolic se spune:

„Cele mai multe manuscrise antice care conţin majoritatea Noului Testament, sau chiar textul complet, sunt două cărţi sfinte aparţinând secolului al IV-lea, iar Codex Vaticanus este cel mai important dintre acestea. Noi nu cunoaştem sursa acestui Codex, şi din păcate el a suferit unele deteriorări. Acesta conţine Noul Testament cu excepţia Evrei (9:14, 13:25), Timotei 1 şi 2, Tit, Filimon şi Apocalipsa, iar un scriitor necunoscut a adăugat aceste scrisori şi Epistole în secolul al XV-lea. În acest Codex, Evanghelia după Marcu se termină cu versetul (16:9)."

2- Codex Sinaiticus

Prefaţa în limba franceză a Noului Testament spune:

„Acest codex nu numai că conţine tot Noul Testament ci, de asemenea, include Epistola lui Barnaba şi o parte din textul Păstorul lui Herma, care nu se numără printre scrierile canonice."

Acest codex nu conţine sfârşitul Evangheliei după Marcu (16:9-20), neexistând nici o pagină goală, însă Evanghelia după Luca începe imediat după versetul 8.

3.Codex Alexandrinus

Acest codex conţine Noul Testament cu unele lipsuri. Un exemplu din aceste lipsuri este la începutul Evangheliei după Matei la capitolul (25:6) şi în Evanghelia după Ioan de la (6:51) până la (8:52). Acesta conţine, de asemenea, cele două Epistole ale lui Clement şi alte scrieri care nu sunt incluse în Sfânta Biblie.

4. Codex Ephraemi Rescriptus

Acest codex conţine numai Noul Testament, şi acum se află la Biblioteca Naţională din Paris. Oamenii de ştiinţă presupun că acesta a fost scris în secolul al VI-lea sau al VII-lea, iar alţii sunt de părere că a fost scris în secolul al V-lea.

5. Codex Bezae Cantabrigensis

Acest codex este din secolul al V-lea, iar acum se află la Universitatea Cambridge. Acesta conţine cele patru Evanghelii şi cartea Faptele Apostolilor cu lipsuri de mai multe pasaje cum ar fi la începutul Evangheliei după Ioan. Autorul acestui codex a copiat genealogia lui Isus înregistrată de către Matei, iar apoi când a copiat genealogia lui Isus după Luca, şi a observat diferenţele dintre ele a introdus pe cel din Matei în Evanghelia după Luca. Însă deoarece lista lui Matei nu conţinea multe nume el a adăugat câteva nume de la el.

6. Codex Basilensis

Oamenii de ştiinţă susţin că acesta provine din secolul al VIII-lea, iar acum se află la biblioteca Universităţii din Basel, în Elveţia. El conţine Noul Testament cu lipsuri mari.

7 - Codex Laudianus

Acest codex aparţine secolului al IX-lea, iar acum se află Biblioteca Bodleiană din Oxford. Acesta conţine cartea Faptele Apostolilor.[9]

Diferenţele dintre codexurile Noului Testament

Primul lucru pe care-l putem observa la manuscrisele Noului Testament este că acestea nu au fost scrise de către persoanele cărora le-au fost atribuite, nefiind scrise în timpul vieţii lor, iar primul manuscris a fost scris cu cel puţin două secole după moartea acelor oameni.

Creştinii nu pot dovedi contrariul, însă preotul Fringe a recunoscut acest lucru în timpul dezbaterii sale cu savantul musulman Al-Hindi. Cerându-şi scuze preotul Fringe a spus:

„Motivul pentru care noi (creştinii) am pierdut înregistrările sunt dificultăţile şi problemele cu care s-au confruntat creştinii."

Savantul musulman Al-Hindi a acceptat această explicaţie, dar acest lucru nu-i dezvinovăţeşte pentru înregistrările eronate, deoarece astfel de materiale nu se pot baza pe presupuneri, bănuieli sau incertitudini. Mai mult decât atât, printre toate manuscrisele Noului Testament nu există două identice. Toate aceste manuscrise au fost supuse adăugirilor şi ştergerilor în funcţie de părerea celor care le-au scris, iar acest lucru este recunoscut de către creştinii. În încercarea de minimalizare a acestor diferenţe între manuscrise, Jimmy Swaggart a spus:

„În ceea ce priveşte scrierile antice, principiile ştiinţifice ne spun că dacă avem zece copii ale unei anumite cărţi, nu avem nevoie de original. Avem douăzeci şi patru de mii de copii şi nu negăm că există diferenţe între ele. Cu toate acestea, ceea ce este important este că esenţa contextului nu s-a schimbat."

În cartea sa „Adevărul despre Biblie" Dr. Robert nu a fost de acord cu Swaggart. Mai mult decât atât, Dr. Robert a pregătit o broşură ştiinţifică pentru a fi imprimată alături de Sfânta Biblie, dar nu i s-a permis să facă acest lucru. Atunci când a fost întrebat despre motivul său, el a spus:

„Această broşură îi va face pe oameni să-şi piardă încrederea în această Carte."

De asemenea, a mai spus: „Nu există carte care să conţină atâtea modificări, greşeli şi invenţii ca şi Sfânta Biblie" şi apoi a adăugat că preoţii bisericii au recunoscut invenţiile făcute, iar dezacordul dintre ei este doar cu privire la cine le-a făcut. El a mai spus:

„Nimeni nu ar trebui să susţină că Dumnezeu este autorul întregii Biblii, sau că Dumnezeu a inspirat aceste invenţii."[10]

Ken Rime a spus:

„Teologii de azi sunt de acord cu un singur lucru; doar părţi foarte mici din Sfânta Biblie nu au fost modificate."

În Enciclopedia Britannica, Maurice Nourn a spus:

„Cel mai vechi codex al Canonului Evanghelic a fost scris în secolul al V-lea. Perioada dintre apostoli şi secolul al V-lea nu ne-a lăsat nici un codex ale celor patru Evanghelii. Chiar dacă este aproape de vremurile noastre acesta conţine invenţii considerabile, în special Evangheliile după Marcu şi Ioan."

În ceea ce priveşte Evanghelia după Marcu, în cartea sa „Sfântul Marcu", Dennis Nineham a declarat:

„Modificări inevitabile, atât intenţionate cât şi neintenţionate, s-au strecurat, iar printre sutele de manuscrise (care sunt copii scrise de mână) ale lui Marcu, nu există două exact la fel."[11]

De asemenea, el a mai spus:

„Nu avem nici un codex scris de mână pe care să putem compara cu celelalte."

Preotul Chorer a spus că manuscrisele Evangheliei conţin 50 000 de diferenţe, în timp ce Kris Bach a susţinut că au 150 000. Enciclopedia Britannica susţine acest lucru, scriind:

„Colecţie Noului Testament făcută de preoţii bisericilor, care acoperă aproape toate lucrările, cuprinde mai mult de 150 000 de diferenţe dintre pasaje."

Creştinii încearcă să găsească scuze pentru aceste diferenţe. În cartea sa „Ghidul celor care cercetează", Dr. Samaan Kalhuun a spus:

„Nu fiţi surprinşi de diferenţele dintre copiile sfintei Cărţi, pentru că, înaintea inventării tiparului în secolul al XV-lea, aceste copii au fost scrise de mână, iar unii dintre scriitori erau ignoranţi şi neglijenţi."[12]

Acesta este adevărat, însă numai jumătatea adevărului, deoarece el a ignorat invenţiile intenţionate ale scriitorilor, ceea ce au recunoscut cei care au scris prefaţa în limba franceză al Noului Testament. Aici se spune:

„Manuscrisele Noului Testament pe care le avem nu sunt la fel, iar o persoană poate observa multe diferenţe de diverse importanţă...Există diferenţe în sensurile a unor întregi paragrafe, şi nu este o sarcină dificilă să-ţi dai seama de motivul acestor diferenţe. Scriitori cu capacitate de muncă diferită, au copiat textul Noului Testament de-a lungul secolelor şi nici unul nu a fost infailibil în faţa variatelor greşeli...În plus, unii dintre scribi au încercat, uneori, să corecteze ceea ce li s-a părut că ar conţine greşeli evidente în exprimare teologică, astfel au introdus noi interpretări ale textului, care sunt aproape toate greşite...

Este clar că aceşti scribi au introdus multe lucruri de-a lungul secolelor. Textul, care în cele din urmă a ajuns să fie tipărit a fost plin de numeroase modificări şi denaturări...Cel mai înalt grad al criticii este de a examina textele acestor documente diferite cu scopul de a stabili textul care este cel mai aproape de cel original, şi, este imposibil de a ajunge la textul original."

În cartea sa „Evangheliile, originea lor şi formarea lor", Frederick Grant, profesor de studii teologice ale Bibliei la Institutul Federal de Teologie din New York a spus:

„Se obişnuia ca textul să fie păstrat în manuscrise copiate de scribi obosiţi. În zilele noastre există 4700 de astfel de manuscrise printre care unele pe bucăţi de hârtie sau uneori manuscrise complete pe bucăţi de piele sau pânză. Textele tuturor acestor manuscrise variază considerabil, şi nu ne putem baza că vreunul dintre ele este fără greşeli. Majoritatea copiilor de dimensiuni diferite au fost supuse modificărilor de corectori a căror interpretare nu au fost întotdeauna cea mai bună."

Textul publicat al Noului Testament nu este definitiv, ci depinde de descoperirea a altor manuscrise. În prefaţa a Noului Testament a preoţilor iezuiţi se spune:

„Azi putem aprecia textul Noului Testament ca fiind una bună, şi nu este nevoie să fie reconsiderată, atâta timp cât nu găsim documente noi."

Noul Testament este temporar, până la noi ordine!

Exemple de modificări ale scribilor

Dintre cei care examinează Evanghelia nimănui nu-i va fi greu să găsească unele adăugiri intenţionate ale scribilor în text. Următoarele paragrafe vor dezvălui câteva dintre acestea:

Matei a spus: „De aceea, când veţi vedea «urâciunea pustiirii», despre care a vorbit prorocul Daniel, «aşezată în Locul Sfânt» - cine citeşte să înţeleagă! - ~ atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi; [Matei, 24:15-16]

● propoziţia – cine citeşte să înţeleagă! – este o adăugare făcută de scrib, care a vrut să sublinieze importanţa acestui subiect, acest lucru nefiind spus de Isus (Pacea fie asupra lui!) pentru că el vorbea apostolilor săi.

La sfârşitul Evangheliei după Ioan se poate citi următoarele:

„Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată." [Ioan, 21:24]

● propoziţia „Şi ştim că mărturia lui este adevărată" este o adăugare făcută de scrib.

Precizându-şi opinia despre acesta, editorii versiunii preoţiei iezuite al Sfintei Biblii au spus:

„Grupul care a scris această Evanghelie a văzut-o ca pe o mărturie permanentă care a fost convenită în acel timp, şi care a fost adusă de discipolul iubit."

Un alt pasaj din Evanghelia după Ioan spune:

„Ci unul din ostaşi I-a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sânge şi apă. ~ Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi." [Ioan, 19:34-35]

● în ultima propoziţie scriitorul a vrut să sublinieze şi să asigure cititorul de onestitatea lui Ioan, nefiind cuvintele lui Ioan.

Printre adăugirile din Evanghelia după Luca, este aceea care i-a fost atribuită lui Isus (Pacea fie asupra lui!) răspunzând celor doi apostoli Ioan şi Iacov atunci când aceştia l-au întrebat dacă ei să poruncească să se coboare focul pentru a-i distruge pe samariteni. El s-a întors spre ei şi i-a certat. Aici scribul a adăugat:

„Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi!" (Luca 9:55)

Călugărul Matta Al-Miskeen a spus:

„Toţi teologii, fără nicio excepţie, sunt de acord că acest verset are o adăugare făcută de unul dintre scribi, deoarece codexul anterior nu o conţine. Oricum, este în acord cu sensul şi situaţia din text. În vechiul codex versetul se încheie cu: "i-a certat"."[13]

Această adăugare a fost ştearsă din multe versiuni ale Bibliei.

În mod similar, cei care au transcris Evanghelia au adăugat sau au şters pasaje în capitolul 5 din Evanghelia după Ioan. Aici găsim:

„În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei. ~ Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut. ~ Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani." [Ioan, 5:3-5]

Conform călugărului Matta Al-Miskeen[14], majoritatea codexurilor importante nu conţin propoziţia: „mişcarea apei. ~ Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut."

Astfel, în unele versiuni ale Evangheliei editorul a scos această adăugare:

„În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi. Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani." [Ioan, 5:3, 5; nu există 4]

Demontarea susţinerii că scriitorii Noului Testament au fost inspiraţi divin

Niciunul dintre scriitorii Noului Testament, cu excepţia lui Pavel, nu a susţinut că fost inspirat divin, iar scrierile lor sunt confesiuni cu privire la faptul că lucrările lor au fost bazate pe eforturi umane şi nu au fost destinate pentru a fi cărţi sfinte.

Luca a mărturisit în cartea sa că el nu ştiut despre inspiraţia divină sau ceva de genul acesta:

„Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, ~ după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului, ~ am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele, ~ ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai." [Luca, 1:1-4]

Prefaţa arată că Evanghelia lui este o scrisoare personală pe care a scris-o din motive personale, copiind-o cu precizie de la mai multe surse, unde a găsit scris despre acest subiect. Luca nu a menţionat nimic în prefaţa cărţii sale despre inspiraţia divină care l-ar fi inspirat ce să scrie, nici despre faptul că Duhul Sfânt care ar fi arătat ce să scrie. Acest lucru nu este numai cu privire la Luca ci şi la ceilalţi scriitori ai Noului Testament. Nici unul dintre ei nu a susţinut că a fost inspirat divin în scrierile sale. Preotul Dr. Manees Abd An-Noor a spus:

„Niciunul dintre scriitorii Noului Testament nu s-ar fi gândit că scrierea lui despre Hristos va deveni Cartea Sfântă a creştinilor, pe care ei îl vor citi timp de secole peste tot în lume."[15]

Dacă apostolii şi urmaşii lor nu au ştiut sau nu au susţinut că ar fi fost inspirat divin, cum se poate ca creştinii să ştie acest lucru? Nu există în Evanghelie nici o evidenţă care să susţină aşa ceva cu excepţia a ceea ce Pavel a susţinut despre el însuşi.

Scrisori personale care nu au nimic de a face cu inspiraţia divină

Citirea scrisorilor lui Pavel şi a apostolilor, va scoate la lumină, în multe locuri pasaje care dovedesc că aceste epistole sunt personale şi nu au nimic de a face cu inspiraţia divină. Ioan spune:

„Copiii surorii tale alese îţi trimit sănătate." [2 Ioan, 1:13]

Apoi el continuă să trimită salutări către preaiubitul Gaiu:

„Prezbiterul, către preaiubitul Gaiu, pe care-l iubesc în adevăr. ~ Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.... Nădăjduiesc să te văd în curând, şi atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine. Prietenii îţi trimit sănătate. Spune sănătate prietenilor, fiecăruia pe nume. Amin." [3 Ioan, 1-14]

Epistolele lui Pavel conţin aceleaşi pasaje personale:

„Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul. ~ Toţi fraţii vă trimit sănătate. Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă. ~ Urările de sănătate sunt scrise cu însăşi mâna mea: Pavel." [1 Corinteni, 16:19-20]

De asemenea, Pavel a notat sentimentele sale faţă de prietenul său Timotei la începutul aceste scrisori. El spune:

„Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte. ~ Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie ~ Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine." [2 Timotei, 1:3-5]

Apoi, a scris o parte dintre nevoile sale personale şi i-a spus lui Timotei să-i spună prietenului său în Corint:

„Când vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, şi cărţile, mai ales pe cele de piele.... ~ Spune sănătate Priscilei şi lui Acuila şi casei lui Onisifor. ~ Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet. ~ Caută de vino înainte de iarnă. Eubul şi Pudens, Linus, Claudia şi toţi fraţii îţi trimit sănătate." [2 Timotei, 4:13-21]

Scrisorile lui Pavel continuă în acelaşi mod, trimiţând salutări prietenilor şi rudelor, pe parcursul aproape a unei pagini. (vezi Romani 16:1-21). El a trimis o scrisoare lui Tit spunând:

„Când voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic, grăbeşte-te să vii la mine în Nicopoli, căci acolo m-am hotărât să iernez. ~ Ai grijă de legiuitorul Zena şi Apolo să nu ducă lipsă de nimic din ce le trebuie pentru călătoria lor." [Tit, 3:12-13]

Cititorul poate remarca, de asemenea, că Pavel care a fost inspirat să scrie aceste pasaje conform celor care cred în sfinţenia scrisorilor lui, nu ştie pe cine va trimite la Nicopoli, unde va ierna!

Există multe asemenea salutări personale. (vezi: Filipeni 1:21-24, 2:26-28, 4:21-22). Sunt acestea cuvintele lui Allah şi inspiraţia divină?

Pasaje care sunt imposibil să fie de inspiraţie divină

Atunci când citim Evangheliile în nici una dintre ele nu găsim indicaţii despre faptul că scriitorul ar fi fost inspirat divin. De exemplu Luca a spus:

„Isus avea aproape treizeci de ani când a început să înveţe pe norod; şi era, cum se credea, fiul lui Iosif,..." [Luca, 3:23]

Cuvintele „aproape...cum se credea" nu ar trebui să vină de la cineva despre care se presupune că a fost inspirat divin, deoarece el trebuie să ştie exact şi să fie sigur de ceea ce scrie. Aceste cuvinte au deranjat unii învăţaţi ai bisericii, astfel că au fost şterse din unele versiuni în limba engleză. De asemenea, Ioan nu a ştiut distanţa pe care apostolii au vâslit înainte să-l vadă pe Isus (Pacea fie asupra lui!). El a spus:

„După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblând pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat." [Ioan, 6:19]

Dacă el ar fi fost inspirat divin ar fi trebuit să ştie exact distanţa parcursă. De asemenea a spus:

„Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată." [Ioan, 21:24]

nemenţionând nimic despre inspiraţia divină, apoi a scris ceea ce dovedeşte că această lucrare este de mâna omului:

„Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin." [Ioan, 21:25]

Această exagerare este evidentă şi este făcută pentru a atrage atenţia cititorului.

Există pasaje în epistole în care ei recunosc că ceea ce au scris sau au spus sunt propriile lor idei şi nu am nimic de a face cu inspiraţia divină. Atunci când şi-a exprimat opinia cu privire la căsătoria dintre un bărbat credincios şi o femeie necredincioasă, Pavel a spus:

„Celorlalţi le zic eu, nu Domnul..." [1 Corinteni, 7:12]

Părerea sa despre acest subiect nu are legătură cu inspiraţia divină, însă creştinii consideră a fi o pare din cuvintele lui Dumnezeu. În ceea ce priveşte fecioarele el a spus:

„Cât despre fecioare, n-am o poruncă din partea Domnului. Le dau însă un sfat,..." [1 Corinteni, 7:25]

Ar trebui noi să credem mărturia lui Pavel, sau să-i credem pe creştinii care spun că aceste cuvinte sunt ale lui Dumnezeu?

Pavel a subliniat din nou că ceea ce urmează este opinia sa pur umană. El a spus:

„Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora...~ În această privinţă, vă dau un sfat…" [2 Corinteni, 8:8-10]

De asemenea, a declarat că aceste cuvinte nu sunt sfinte, spunând:

„Iarăşi spun: să nu mă creadă nimeni nebun. Sau altminteri, suferiţi-mă măcar ca nebun, ca să mă laud şi eu puţintel. ~ Ce spun în această îndrăzneală, ca să mă laud, nu spun după Domnul, ci ca şi cum aş spune din nebunie." [2 Corinteni, 11:16-17]

şi încercând să câştige cititorii de partea sa, spune:

„O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea!..." [2 Corinteni, 11:1]

A fost el inspirat divin ca să se numească nebun? Sau Dumnezeu şi-a cerut scuze temându-se că inspiraţia va fi prea grea pentru cei care o citesc?

Evenimente importante pe care un scriitor inspirat divin nu trebuia să le uite

Ceea ce infirmă faptul că scriitorii Evangheliilor ar fi fost inspiraţi divin este faptul că unii dintre ei nu au menţionat în scrierile lor evenimente foarte importante, menţionând însă altele inutile şi lipsite de importanţă. Cei patru evanghelişti au menţionat faptul că Isus (Pacea fie asupra lui!) călărea pe măgăriţă şi pe un mânz, însă numai unul dintre ei (Ioan) a menţionat prima minune al lui Isus (Pacea fie asupra lui!), transformarea apei în vin (Ioan 2:1-11). A fost călărirea celor două animale mai importantă decât acest miracol?

Ioan a fost singurul evanghelist care a menţionat readucerea lui Lazăr la viaţă dintre morţi. A fost călărirea celor două animale mai importantă decât acest miracol al aducerii la viaţă a unui mort şi mulţimea uriaşă care a crezut în Isus (Pacea fie asupra lui!) după aceasta? (Ioan 11:1-46) Mai mult decât atât, intrarea lui Isus (Pacea fie asupra lui!) în Ierusalim călărind cele doua animale, este mai importantă decât voinţa lui Isus (Pacea fie asupra lui!) să predice neamurilor şi să boteze în numele Tatălui, Fiului şi al Duhului Sfânt? Acest pasaj unic şi foarte important care este pilonul creştinătăţii în a dovedi trinitatea, a fost menţionat numai de către Matei. (vezi Matei 28:19)

Ridicarea lui Isus (Pacea fie asupra lui!) la cer este un eveniment foarte important, cu toate acestea, cei doi dintre apostolii săi Matei şi Ioan nu l-au menţionat, deşi se presupune că au fost prezenţi şi martori la eveniment. Însă Marcu şi Luca, care au fost absenţi în acea zi, au fost inspiraţi să menţioneze acest eveniment!

Învăţaţii neagă inspiraţia divină a scriitorilor Noului Testament

Pasajele pe care le-am menţionat, precum şi altele i-au făcut pe învăţaţi şi pe cercetători să nege inspiraţia divină a scriitorilor lor. Autorii traducerii ecumenice au spus:

„Evangheliştii au strâns şi au scris conform părerilor lor personale, ceea ce a ajuns la ei prin transmitere orală." Astfel nu există inspiraţie divină.

Cu privire la Epistola lui Iacov, Luther, fondatorul sectei creştine protestante a spus:

„Este o epistolă lipsită de importanţă, chiar dacă este al lui Iacov. Apostolii nu au autoritatea religioasă să dea dispoziţii, această putere a avut-o doar Isus."

- înţelegem din cuvintele lui Luther că el nu l-a considerat pe Iacov ca având inspiraţie divină.

Referindu-se la un fapt important şi adevărat cu privire la Pavel, Habeeb Saeed a spus:

„Atunci când Pavel a scris epistolele sale, el nu a ştiut sau crezut că scrisorile lui vor fi de valoare pentru generaţiile viitoare."

În mod surprinzător, Pavel însuşi nu ştia despre sfinţenia cuvintelor sale, însă creştinii susţin acest lucru.

În Vatican Papa Ioan a format un comitet condus de savantul Hans Comb pentru studiul Evangheliilor, iar după o cercetare amănunţită comitetul a concluzionat:

„Evangheliile sunt cuvintele oamenilor şi nu există nici o dovadă că ar fi venit direct de la Dumnezeu."[16]

Demontarea susţinerii că scriitorii Noului Testament au fost mesageri

În primul rând, musulmanii nu-i consideră pe nici unul dintre apostoli ca fiind mesageri. Mai mult decât atât, niciunul dintre apostoli nu s-a declarat mesager cu excepţia lui Pavel. Musulmanii nici nu cred în mărturiile pe care l-au făcut creştinii, pretinzând profeţia acestor scriitori. De asemenea musulmanii nu cred în coborârea Duhului Sfânt asupra apostolilor cu cinsprezece zile după ridicarea lui Isus (Pacea fie asupra lui!) la cer. Acest eveniment ciudat a fost menţionat de Luca:

„Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească." [Faptele Apostolilor, 2:4]

În plus, Pavel şi Luca nu au fost printre aceştia, ei ne fiind încă credincioşi creştini în aceea zi.

De asemenea, musulmanii nu cred în miracolele pe care Noul Testament i le atribuie apostolilor, deoarece aceste miracole nu au fost dovedite în mod cert. Studiul cărţilor Noului Testament dovedeşte că apostolii nu au fost mesageri, ei au fost oameni, ca şi alţii, cu excepţia perioadei când au fost cu Isus (Pacea fie asupra lui!) şi el le-a cerut să predice mesajul lui.

1. Au fost scriitorii Noului testament profeţi?

Evangheliile şi Epistolele sunt pline de pasaje care demontează această susţinere. Profeţia acestor scriitori trebuie pusă în balanţa a aceea ce au primit apostolii lui Isus (Pacea fie asupra lui!) de la meşterul lor. În prima epistolă al lui Ioan, putem citi:

„Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi." [1 Ioan, 4:1]

Cum pot creştinii să-l considere pe Pavel şi pe apostoli infailibili, de încredere privind inspiraţia divină, în timp ce Iuda, trădătorul a fost printre ei? Iuda a fost unul dintre ce doisprezece apostoli pe care Isus (Pacea fie asupra lui!) i-a trimis să răspândească mesajul lui, însă un mesager sau profet nu trădează.

Mesagerii sau profeţii nu fac ceea ce a făcut Petru când s-a lepădat de Isus (Pacea fie asupra lui!) de trei ori într-o singură noapte. (vezi Luca 22:34)

Citându-l pe Isus (Pacea fie asupra lui!), Luca a spus:

„Dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu." [Luca, 22:34]

Această abandonare al lui Isus (Pacea fie asupra lui!) l-a făcut pe pastorul Ibrahem Saeed să-l descrie pe Petru ca: „Scufundat într-o mare de infidelitate,"[17]

Cum poate o persoană asupra căruia a coborât Duhul Sfânt să-l abandoneze pe Isus (Pacea fie asupra lui!), şi cum putem noi considera „profet" o persoană căruia Isus (Pacea fie asupra lui!) i-a spus „Satan"?

„Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: «Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.»" [Matei, 16:23]

Pasajele Evangheliilor ne fac să ne îndoim de credinţa celor mai apropiaţi apostoli ai lui Isus (Pacea fie asupra lui!), făcându-le pe ei să fie de neîncredere în predicarea învăţăturilor sale, ne vorbind de profeţie. Conform lui Matei, Isus (Pacea fie asupra lui!) i-a spus lui Petru:

„...Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?" [Matei, 14:31]

Acest lucru l-a făcut pe Eckstein să-l descrie pe Petru astfel: „El a fost instabil pentru că a crezut de câteva ori şi s-a îndoit de câteva ori."[18]

Dacă acesta este ceea ce a spus despre Petru, au fost oare ceilalţi apostoli mai buni? În multe pasaje al Noului Testament ni se spune că şi ei au avut credinţă slabă, chiar Isus (Pacea fie asupra lui!) descriindu-i astfel de mai multe ori. Matei a spus:

„Ucenicii s-au apropiat de El şi L-au deşteptat, strigând: «Doamne, scapă-ne, că pierim!» ~ El le-a zis: «De ce vă este frică, puţin credincioşilor?»..." [Matei, 8:25-26]

De asemenea, mai găsim:

„Isus, care cunoştea lucrul acesta, le-a zis: «Puţin credincioşilor, pentru ce vă gândiţi că n-aţi luat pâini?»" [Matei, 16:8]

Luca a spus:

„Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor?" [Luca, 12:28]

Vedeţi, de asemenea Marcu 4:40, Matei 6:30. Ar trebui noi să credem poveştile acestor oameni, sau să le considerăm de inspiraţie divină?

Cel mai bun dintre aceste exemple este atunci când Isus (Pacea fie asupra lui!) i-a descris fără de credinţă:

„Atunci ucenicii au venit la Isus şi I-au zis deoparte: «Noi de ce n-am putut să-l scoatem?» ~ «Din pricina puţinei voastre credinţe», le-a zis Isus. «Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici acolo.", şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.»" [Matei, 17:19-20]

Se poate spune despre aceşti apostoli, care nu au credinţă cât un grăunte de muştar, că sunt profeţi şi de încredere pentru a scrie prin inspiraţia divină al lui Allah subhanahu wa ta'ala?

2. Miracolele apostolilor nu dovedesc că aceştia au fost profeţi

Creştinii îi consideră pe apostoli, profeţi pentru că au înfăptuit câteva miracole, deşi aceste miracole nu dovedesc acest lucru, iar Isus (Pacea fie asupra lui!) în sfintele pasaje ale Evangheliilor ne-a atras atenţia cu privire la falşii profeţi care pot înfăptui miracole şi semne. Isus (Pacea fie asupra lui!) a spus:

„Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. ~ Iată că v-am spus mai dinainte." [Matei, 24:24-25]

Mai mult decât atât, Noul Testament nu menţionează nici un miracol de-al lui Marcu sau Luca.

Isus (Pacea fie asupra lui!) ne-a avertizat cu privire la aceşti falşi profeţi şi a spus că ei vor răspândi mesajul său:

„Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. ~ Îi veţi cunoaşte după roadele lor." [Matei, 7:15-16]

„Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» ~ Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.»" [Matei, 7:22-23]

În nici un caz, miracolele nu sunt de ajuns pentru a dovedi credinţa. Conform Evangheliilor fiecare credincios poate înfăptui miracole. Citându-l pe Isus (Pacea fie asupra lui!), Matei a spus:

„«Din pricina puţinei voastre credinţe», le-a zis Isus. «Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici acolo.", şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.»" [Matei, 17:20]

Comentând acest pasaj preoţimea iezuită susţine: „Credinciosul este capabil să mute un munte ca şi Dumnezeu Însuşi."

Isus (Pacea fie asupra lui!), de asemenea, a spus:

„Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl;" [Ioan, 14:12]

În conformitate cu acest verset, fiecare creştin este capabil să înfăptuiască minunile lui Isus (Pacea fie asupra lui!) inclusiv vindecarea bolnavilor, reînvierea mortului şi alte asemenea miracole. Învăţaţii creştini au fost puşi într-o situaţie jenantă din cauza acestui pasaj, deoarece nu este potrivit să spunem că apostolii şi credincioşii pot înfăptui miracole mai mari decât miracolele lui Isus (Pacea fie asupra lui!). Cu toate acestea, ei au spus:

„Domnul Hristos nu a spus că apostolii săi pot înfăptui miracole mai mari decât ai lui, reînvierea morţilor este cel mai mult ce putem face."[19]

Tot ce pot face este de a reînvia morţii!

3. Profeţia – conform Sfintei Biblii – nu garantează infailibilitatea în predică

Având în vedere că apostolii au fost profeţi, acesta nu înseamnă – conform credinţei creştine – că ei ar fi fost infailibili în ceea ce au spus. În Împăraţi 1 putem citi:

„În Betel locuia un proroc bătrân. Fiii săi au venit şi i-au istorisit toate lucrurile pe care le făcuse omul lui Dumnezeu la Betel în ziua aceea, precum şi cuvintele pe care le spusese împăratului. După ce au istorisit tatălui lor toate, ~ el le-a zis: «Pe ce drum a plecat?» Fiii săi văzuseră pe ce drum plecase omul lui Dumnezeu, care venise din Iuda. ~ Şi a zis fiilor săi: «Puneţi-mi şaua pe măgar.» I-au pus şaua pe măgar, şi a încălecat pe el. ~ S-a dus după omul lui Dumnezeu şi l-a găsit stând sub un stejar. Şi i-a zis: «Tu eşti omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda?» El a răspuns: «Eu sunt.» ~ Atunci el i-a zis: «Vino cu mine acasă şi să iei ceva să mănânci.» ~ Dar el a răspuns: «Nu pot nici să mă întorc cu tine, nici să intru la tine. Nu voi mânca pâine şi nici nu voi bea apă cu tine în locul acesta; ~ căci mi s-a spus prin cuvântul Domnului: „Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă acolo şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce."» ~ Şi el i-a zis: «Şi eu sunt proroc ca tine; şi un Înger mi-a vorbit din partea Domnului şi mi-a zis: „Adu-l acasă cu tine ca să mănânce pâine şi să bea apă."» Îl minţea. ~ Omul lui Dumnezeu s-a întors cu el şi a mâncat pâine şi a băut apă în casa lui." ]1 Împăraţi (1 Regi), 13:11-19]

Apoi, capitolul continuă să vorbească despre pedeapsa prorocul sărman care a ascultat de profetul mincinos, crezând că el îi spunea ceea ce Dumnezeu i-a poruncit sau inspiraţia divină.

Un alt exemplu este în Împăraţi 2. Atunci când Ben-Hadad, regele Siriei l-a trimis pe Hazael la profetul Elisei cerându-i să-l întrebe despre boala de care suferea, Profetul Elisei (nefiind firesc pentru un profet să mintă) a minţit în răspunsul său. El a spus:

„Elisei i-a răspuns: «Du-te şi spune-i: „Te vei tămădui!", măcar că Domnul mi-a descoperit că va muri.»" [2 Împăraţi (2 Regi), 8:10]

Demontarea atribuirii Evangheliilor şi Epistolelor apostolilor

Cele douăzeci şi şapte de cărţi ale Noului Testament aparţin a opt scriitori, fiecare având un număr diferit de scrieri. În timp ce scrisoarea lui Iuda are două pagini, scrierile care-i sunt atribuite lui Pavel au mai multe sute de pagini. Mai mult decât atât, relaţia dintre autori şi Isus (Pacea fie asupra lui!) variază, pentru că în timp ce Ioan, Petru, Iuda şi Iacov au fost printre cei doisprezece apostoli, Luca şi Marcu nu l-au întâlnit, iar Pavel a devenit creştin după ridicarea la cer al lui Isus (Pacea fie asupra lui!).

Creştinii consideră aceşti opt autori fiinţe umane inspirate divin, ei scriind ceea ce le-a dictat Duhul Sfânt, însă fiecare în felul său. Însă, am demonstrat că autorii Noului Testament nu au fost inspiraţi divin în ceea ce au scris.

Totuşi, este corect să se atribuie cărţile Noului Testament acestor opt autori, în special Matei, Ioan şi Petru, care se presupune că au fost apostoli distinşi al lui Isus (Pacea fie asupra lui!), sau această atribuire este, de asemenea, o invenţie? Este posibil, ca aceste cuvinte, găsite în Noul Testament, să provină de la apostolii lui Isus (Pacea fie asupra lui!) cu care el a umblat de-a lungul anilor în misiunea sa?

Studierea cu atenţie a Noul testament i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să se îndoiască de faptul că apostolii credincioşi lui Isus (Pacea fie asupra lui!) au scris aceste cărţi.

Noi nu trebuie să căutăm autenticitatea unor cărţi, deoarece cei care i-au scris nu au fost apostolii lui Isus (Pacea fie asupra lui!). Bazat pe acest fapt, nu contează dacă Marcu şi Luca au scris cărţile care li se atribuie, sau oricare dintre creştinii care au trăit la sfârşitul primului secol. Niciunul dintre ei nu a fost infailibil, inspirat divin, de asemenea, nu au fost lăudaţi de către Isus (Pacea fie asupra lui!). Acelaşi lucru este valabil şi pentru scrisorile lui Pavel, duşmanul lui Isus (Pacea fie asupra lui!) care a pretins că este mesager şi infailibil, chiar dacă el nu l-a cunoscut niciodată pe Isus (Pacea fie asupra lui!).

Prima: Evanghelia după Matei

Este prima carte a Noului Testament, conţinând douăzeci şi opt de capitole, care vorbesc despre viaţa lui Isus (Pacea fie asupra lui!) şi învăţăturile lui, de la naşterea până la ridicarea sa la cer.

Biserica atribuie această carte lui Matei unul dintre cei doisprezece apostoli ales de către Isus (Pacea fie asupra lui!). Biserica susţine că Matei a scris această carte prin inspiraţia Duhului Sfânt, pentru poporul din Palestina, format din evrei şi creştini. Informaţiile variază în ceea ce priveşte data scrierii sale, însă s-a căzut de acord că a fost scrisă între anii 37-100 e.n.

În prefaţa Evangheliei după Matei, versiunea monahală, se spune:

„Mulţi autori datează aceste cărţi între anii 80 şi 90, sau poate puţin mai înainte, dar nu putem fi siguri de acest lucru."

Fenton, criticul Evangheliei lui Matei (pg. 11) a considerat că:

„Aceasta a fost scrisă între anii 85 şi 105 e.n."[20]

În ceea ce priveşte limbajul acestei cărţi, unii oamenii de ştiinţă sunt de acord, că a fost limba ebraică, iar alţii susţin că a fost siriană sau greacă. Cea mai importantă dovadă istorică cu privire la această Evanghelie este mărturia lui Papias de Hierapolis (155 e.n.):

„Matei a scris cuvintele în limba ebraică, iar mai apoi, traducătorii greci l-au tradus, fiecare, cum a ştiut."

În cartea sa „Împotriva ereziilor" Irineu de Lyon (200 e.n.) a spus:

„Matei a scris Evanghelia pentru evrei în limba lor."[21]

Toate manuscrisele existente ale Evangheliei sunt în limba greacă, astfel oamenii de ştiinţă se întreabă dacă originalul a fost în ebraică sau greacă. Există multe păreri în această privinţă dar nu există deloc documente care să le justifice.

Vorbind despre acest lucru călugărul Matta Al-Miskeen a spus că aceste păreri sunt: „ipoteze fără evidenţe". Alţii au spus că traducătorul a fost Matei însuşi, Ioan evanghelistul şi alţii. Adevărul este ceea ce a spus şi Sfântul Ieronim (420 e.n.), şi anume că: „Traducătorul cărţii lui Matei din ebraică în greacă este necunoscut." Este mult mai probabil că au fost mai mulţi traducători, aşa cum a spus Papias.

Norton, cel care este cunoscut ca şi „Păzitorul Evangheliei" a spus despre traducătorul Evangheliei:

„Cel care a tradus Evanghelia după Matei a fost ca omul care a strâns lemne noaptea, şi care nu a făcut diferenţa între lemnul umed şi cel uscat. El a tradus ceea ce a fost corect şi ceea ce a fost greşit."[22]

Biografia lui Matei

Cine a fost Matei? Care a fost relaţia sa cu Evanghelia care-i este atribuită? Conţine aceasta cuvintele lui Dumnezeu sau vreo inspiraţie divină?

Răspunzând la aceste întrebări, ceea ce ştim noi despre despre Matei este ceea ce învăţaţii creştini au spus despre el. A fost unul dintre cei doisprezece apostoli, şi a fost perceptor de taxe din satul Nahom, până când l-a urmat pe Isus (Pacea fie asupra lui!).

Surse istorice au menţionat că Matei a plecat în Abissinia, unde a fost ucis în anul 70 e.n.. Noul Testament nu-l menţionează decât de două ori, prima dată atunci când Isus (Pacea fie asupra lui!) l-a chemat să-l urmeze (vezi Matei 9:9), şi a doua oară în versetul în care se menţionează numele celor doisprezece apostoli (vezi Matei 10:3, Luca 6:15).

Trebuie să menţionăm faptul că Marcu şi Luca au spus că perceptorul de taxe care şedea la vamă a fost Levi, fiul lui Alfeu (vezi Marcu 2:14 şi Luca 5:27), şi nu Matei. Cu toate acestea, biserica susţine – fără dovezi – că Levi fiul lui Alfeu este un nume al lui Matei, perceptorul de taxe.

John Fenton decan al Facultăţii de Teologie din Linchfield şi critic al Evangheliei după Matei, a declarat că nu există dovada că Matei a fost numele creştin al lui Levi. El crede că este mult mai probabil ca:

„Nu a existat nici o legătură între Matei, discipolul, şi biserica pentru care a scris Evanghelia. Astfel, autorul acestei Evanghelii a lăsat munca sa fondatorului sau învăţătorul sau bisericii a cărui nume a fost Matei. Este probabil ca autorului Evangheliei a profitat de ocazia dată de Marcu, atunci când a vorbit despre chemarea unuia dintre apostoli, pe care l-a numit Matei, el fiind învăţatul bisericii pe care l-a urmat."[23]

Evidenţele bisericii în atribuirea Evangheliei lui Matei

Biserica afirmă că Matei este autorul Evangheliei pe baza unor aspecte:

Primul: „Există semne şi evidenţe clare că scriitorul a fost evreu care s-a convertit la creştinism."

Al doilea: „Nu are sens ca o Evanghelie atât de importantă, şi anume prima, să fie atribuită unei persoane necunoscute, altul decât un discipol al lui Isus."

Al treilea: Papias a menţionat că: „În secolul al doilea Matei a strâns spusele lui Isus."

La final: „Este incontestabil ca munca de vameş este de a păstra toate documentele, fiind una dintre sarcinile cele mai importante prezentarea lor. Ca atare, acest evanghelist a păstrat toate vorbele lui Isus cu acurateţe." [24]

Observaţii privind Evanghelia după Matei

Urmărind dovezile anterioare ale creştinilor, oamenii de ştiinţă cred că aceştia nu au dovezi solide pentru atribuirea acestei Evanghelii lui Matei. Nu este necesar ca un vameş să înregistreze datele religioase cu acelaşi acurateţe cu care-şi înregistrează documentele. În plus, faptul că Matei a notat spusele lui Isus (Pacea fie asupra lui!) nu este de ajuns pentru a-i atribui această Evanghelie a zilelor noastre. Multe dovezi arată că scriitorul acestei Evanghelii nu a fost unul dintre apostolii lui Isus (Pacea fie asupra lui!), aşa cum este menţionat în multe pasaje, că scriitorul acesteia nu este Matei discipolul.

Matei a depins de Evanghelia după Marcu deoarece a copiat 600 de pasaje din cele 612 de pasaje ale Evangheliei după Marcu. De asemenea, el s-a bazat pe un document pe care oamenii de ştiinţă l-au numit M.

J.B. Philips, profesor de Teologie în cadrul Bisericii Anglicane, în prefaţa sa la Evanghelia după Matei a spus:

„Sfântul Matei a citat din Evanghelia după Sfântul Marcu şi l-a corectat, încercând să ajungă la o mai bună imagine al lui Dumnezeu."

În cartea sa „Prefaţă la Evanghelie" Pastorul Faheem Aziz a spus că adaptarea lui Matei la Evanghelia după Marcu este cunoscută pentru toţi cei care au studiat Biblia. Dacă Matei discipolul, a fost scriitorul Evangheliei, de ce a trebuit să copieze de la Marcu, care a avut zece ani pe timpul lui Isus (Pacea fie asupra lui!). De ce ar fi copiat oricare dintre apostoli de la el? Ar copia cineva cine a fost martor la evenimente de la cineva cine nu a fost prezent?[25]

Evanghelia după Matei îl menţionează pe Matei vameşul, de două ori, ne indicând în nici un fel că el ar fi scriitorul. Scriitorul Evangheliei îl menţionează pe Matei ca fiind unul dintre cei doisprezece apostoli, ne menţionându-l nici primul nici ultimul. Atunci când vorbeşte despre el urmându-l pe Isus (Pacea fie asupra lui!), vorbeşte la persoana a treia . El spune:

„De acolo, Isus a mers mai departe şi a văzut pe un om, numit Matei, şezând la vamă. Şi i-a zis: «Vino după Mine.» Omul acela s-a sculat şi a mers după El." [Matei, 9:9]

Dacă Matei ar fi fost scriitorul trebuia să scrie: „El mi-a spus", „m-am sculat şi am mers după El", „m-a văzut", iar acest lucru arată faptul că nu Matei a fost scriitorul.

Citind Evanghelia cu atenţie veţi observa cunoştinţele vaste ale scriitorului despre Tora. Acesta nu poate să vină de la un perceptor de taxe, deci scriitorul nu a fost Matei vameşul.

În comentariile sale despre Noul Testament, A. Tricot (1960) a spus că biserica nu mai acceptă credinţa în faptul că Matei a fost un vameş din satul Nahom şi pe care Isus (Pacea fie asupra lui!) l-a chemat să-l urmeze. Acesta nu este ceea ce biserica susţine.[26]

Cei care au refuzat atribuirea aceste Evanghelii lui Matei

Mulţi dintre cercetătorii creştini, antici şi moderni, au refuzat atribuirea acestei Evanghelii lui Matei. Istoricul Festus în secolul al IV-lea a spus:

„Evanghelia care i-a fost atribuită lui Matei nu a fost scrisă de el."

În prefaţa sa la Evanghelia după Matei, J.B. Philips a spus:

„Vechea tradiţie a atribuit această Evanghelie lui Matei, discipolul, dar cei mai mulţi oameni de ştiinţă a zilelor noastre resping această opinie."

Profesorul Haring a spus:

„Evanghelia după Matei nu a fost scrisă de Matei, ea fiind scrisă de un autor necunoscut, care din anumite motive şi-a ascuns identitatea."

Prefaţa versiunii monahale la Evanghelia lui Matei spune:

„În ceea ce priveşte autorul, Evanghelia nu a făcut nici o menţionare despre el. Cea mai veche tradiţie a bisericii, (Papias din Hierapolis m.155 e.n.), a atribuit-o Apostolului Matei... Cu toate acestea, cercetarea Evangheliei nu întăreşte şi nici nu anulează acest punct de vedere. Deşi nu suntem siguri cine a fost autorul, ar trebui să fim mulţumiţi de ceea ce găsim în Evanghelie însăşi...."

În cartea sa „Prefaţa la Evanghelie" Pastorul Faheem Aziz a spus despre autorul necunoscut al Evangheliei după Matei:

„Noi nu putem să-l numim, scriitorul putea să fie Matei apostolul sau putea fi altcineva."

In comentariul său despre această Evanghelie, John Fentom spune:

„Identitatea acestui discipol este aproape sigur o invenţie."[27]

Sectele creştine antice, ebioniţii şi unitarienii, s-au îndoit de atribuirea acestei Evanghelii lui Matei. Ei au susţinut că primele două capitole s-au adăugat la aceasta şi că începutul real al Evangheliei este:

„În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustiul Iudeii." [Matei, 3:1]

Astfel, Evanghelia începea cu povestea lui Ioan Botezătorul, aşa cum este în Evanghelia după Marcu şi Ioan. Mai mult decât atât, cuvintele „În vremea aceea" nu se referă la capitolele anterioare, deoarece sfârşitul capitolului al doilea vorbeşte despre Irod care porunceşte uciderea copiilor după naşterea lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!). Deci, acesta are loc în primii ani de viaţă ai lui Isus şi Ioan, cel care a fost mai mare cu şase luni decât Isus. Însă capitolul trei ne vorbeşte despre predica lui Ioan Botezătorul, atunci când acesta era un om tânăr, ceea ce înseamnă că există o lipsă înainte de capitolul trei, sau acesta este de fapt începutul Evangheliei.[28]

Cine este autorul real al Evangheliei după Matei?

Dacă nu Matei a fost autorul Evangheliei care-i poartă numele, atunci cine a fost autorul real?

Ca răspuns la această întrebare, am spune că rezultatele studiilor occidentale au dovedit că scriitorul Evangheliei nu este Matei discipolul. Adevăratul autor poate fi unul dintre ucenicii lui Matei care i-a atribuit aceasta lui Matei încă din secolul al II-lea.

Coleman şi criticii traducerii ecumenice au încercat să identifice unele dintre caracteristicile adevăratului autor. Autorul, aşa cum rezultă din Evanghelia sa este un creştin evreu care a legat Tora de viaţa lui Isus (Pacea fie asupra lui!). El, aşa cum este descris de Coleman, a vrut să taie legătura sa cu iudaismul, şi să continue pe linia Vechiului Testament. Este un autor evreu care respectă Legea, şi prin asta era considerat diferit de Pavel, care nu o respecta. Autorul Evangheliei spune:

„Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor." [Matei, 5:19][29]

Dovada solidă cu privire la faptul că nu Matei a scris Evanghelia care-i poartă numele este că aceasta a fost scrisă după anul 70 e.n., anul morţii lui Matei.

Întrebăm acum, unde este Evanghelia pe care l-a scris Matei în al II-lea secol aşa cum a menţionat Papias. Ca răspuns la această întrebare spunem că Papias a menţionat că Matei a strâns şi a scris spusele lui Isus (Pacea fie asupra lui!), totuşi ceea ce găsim noi în Evanghelie este povestea vieţii lui Isus (Pacea fie asupra lui!) şi nu o colecţie a spuselor. Mai mult decât atât, dacă este dovedit că nu Matei a scris Evanghelia care-i este atribuită, acesta nu înseamnă că el nu a scris alta. Este important de menţionat că printre Evangheliile pe care biserica le-a respins a fost Evanghelia după Matei şi probabil Papias a vorbit despre aceea.

Astfel, oamenii de ştiinţă cred că există multe lucruri care împiedica afirmarea că această Evanghelie este cuvântul lui Allah subhanahu wa ta'ala sau inspiraţia divină, aşa cum învăţatul Abu Zahra a spus:

„O Evanghelie scrisă de un autor necunoscut. Noi nu cunoaştem când a fost scrisă, în ce limbă, unde şi de către cine. Nu cunoaştem caracterul scriitorului, cunoştinţele sale în domeniul religiei şi în cele două limbi, cea din care a fost tradusă şi cea în care a fost tradusă, toate acestea sunt puncte lipsă a cercetării ştiinţifice."

A doua: Evanghelia după Marcu

A doua Evanghelie al Noului Testament îi este atribuită de către creştini lui Marcu.

Cine este Marcu? Ce ştim noi despre autorul aceste Evanghelii? Îi este corect atribuită lui Marcu?

Evanghelia după Marcu conţine şaisprezece capitole, care spun povestea lui Isus (Pacea fie asupra lui!) de la botezul său de către Ioan Botezătorul şi până la moartea, şi învierea sa după crucificare.

Este cea mai scurtă Evanghelie dintre toate, iar criticii consideră, aşa cum Willis a spus, că este şi cea mai exactă Evanghelie care vorbeşte despre viaţa lui Isus (Pacea fie asupra lui!). Criticii sunt de acord că a fost prima Evanghelie scrisă, iar Matei şi Luca au copiat din ea. Autorii cărţii „Introducere în Sfânta Scriptură" au spus:

„Poate că Evanghelia după Marcu este cea mai veche dintre cele patru Evanghelii. A fost scrisă între anii 65-70 e.n., înainte de distrugerea templului din Ierusalim. Se pare că Matei şi Luca au copiat din această Evanghelie după Marcu."[30]

Savantul german Royce a spus:

„Această Evanghelie este cea originală, din care au copiat Matei şi Luca. Ea este singura şi unica Evanghelie care se numeşte Evanghelia lui Hristos, după cum începe:

„Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu." [Marcu, 1:1]"

Surse creştine susţin că Marcu a scris Evanghelia sa în Roma sau Alexandria. Ea a fost scrisă, conform diferitelor surse, între anii 39-75 e.n. Este mult mai probabil, că a fost scrisă între anii 44-75 e.n. bazat pe declaraţia istoricului Irineu:

„Marcu a scris Evanghelia după moartea lui Pavel şi Petru."

Cea mai veche menţionare al acestei Evanghelii a fost al lui Papias (140 e.n.) atunci când a spus:

„Marcu a scris Evanghelia sa bazată pe amintiri transmise lui de către Petru."[31]

Cine este Marcu?

Cercetătorii au adoptat ceea ce au menţionat sursele creştine despre biografia lui Marcu, aflată în Lexiconul Sfintei Biblii. A fost numit Marcu, însă numele lui a fost Ioan, fiind cel care l-a însoţit pe Barnaba şi pe Pavel în călătoria lor, apoi i-a părăsit, întorcându-se mai târziu să-l însoţească pe Pavel.

Biografii sunt de acord că Marcu a fost translator pentru Petru, care avea legătură cu această Evanghelie. Josephus, istoricul, a menţionat că Marcu a fost primul care a predicat Evanghelia în Alexandria, unde a fost ucis.

Observaţii cu privire la Evanghelia după Marcu

Cercetătorii au studiat această Evanghelie şi pe scriitorul ei în profunzime, şi au făcut unele observaţii:

Marcu nu a fost dintre apostolii lui Isus (Pacea fie asupra lui!) însă a fost unul dintre apostolii lui Pavel şi Petru.

Dennis Nineham a spus în explicaţia sa la Evanghelia după Marcu (pg. 39):

„Nimeni cu acest nume nu este cunoscut ca având o relaţia specială cu Domnul nostru, sau să fi fost deosebit de important în cadrul bisericii timpurii."

Există şi alte dovezi puternice aduse de către istoricul Papias, atunci când a spus:

„Ioan, bătrânul obişnuia să spună: "Marcu a fost un translator al lui Petru, scriind în detaliu ceea ce Petru a spus. Cu toate acestea, ceea ce a scris nu a fost conform cu spusele sau faptele lui Isus, deoarece el nu l-a întâlnit sau auzit pe Isus, însă, aşa cum a spus, el s-a alăturat lui Petru, cel care a formulat învăţăturile lui Isus pentru a se potrivi nevoilor ascultătorilor. El nu a spus o poveste care să fie cu adevărat legată de Isus în discursurile sale."

Dennis Nineham a spus:

„Este incert dacă autorul Evangheliei după Marcu este Ioan sau Marcu, aşa cum a fost menţionat în cartea Faptele Apostolilor (12:12,25), sau a fost Marcu care este menţionat în prima scrisoare al lui Petru, sau Marcu care este menţionat în scrisorile lui Pavel... Biserica timpurie avea obiceiul să presupună că apariţiile unui nume în Noul Testament aparţin unei singure persoane. Dar când ne amintim că Marcu (Marcus) a fost cel mai frecvent nume latin în Imperiul Roman, şi că biserica timpurie include nenumărate personaje cu numele de Marcu, ne dăm seama cât de riscantă este orice atribuire de identitate în acest caz."

Cel mai important aspect care a atras atenţia cercetătorilor cu privire la această Evanghelie este modul în care se termină. Încheierea acestei Evanghelii (16:9-20) nu se găseşte în vechile manuscrise importante, cum ar fi în Codexurile Vaticanus şi Sinaiticus.

William Perkily a spus:

„Celebra încheiere, în plus faţă de absenţa din cele originale, are un stil al cărui limbaj este diferit faţă de restul Evangheliei."

Rahmatu Allah Al-Hindi a citat din Sfântul Ieronim în secolul al V-lea, faptul că preoţii timpurii au pus la îndoială încheierea sa. Versiunea Revizuită Standard a considerat aceste pasaje suspecte şi le-a şters din versiunea editată în anul 1951.

Prefaţa Evangheliei după Marcu în ediţia preoţiei iezuite spune:

„Este incontestabil că sfârşitul aşa cum este acum (16:9-20) a fost adăugat pentru a atenua sfârşitul brusc la versetul 8."

Părintele Kissinger a spus despre această încheiere:

„Ultimele versete trebuiau să fie şterse atunci când Evanghelia după Marcu a fost primită de către oamenii care l-au îmbrăţişat. Atunci când scrierile similare ale lui Matei, Luca şi Ioan au fost acceptate imediat, o încheiere al Evangheliei după Marcu a fost scrisă de ici-colo...ceea ce ne conferă o idee despre cum au fost Evangheliile tratate."

Comentând cu privire la acest lucru Maurice Bucaille a spus:

„Ce dovadă evidentă că oamenii au făcut modificări în pasajele sfinte!"[32]

A treia: Evanghelia după Luca

Este a treia şi cea mai lungă Evanghelie, conţinând douăzeci şi patru de capitole. Primele două capitole vorbesc despre prorocul Ioan şi naşterea lui Isus (Pacea fie asupra lui!). Restul capitolelor vorbesc despre viaţa lui Isus (Pacea fie asupra lui!) până la învierea de după crucificare. Sursele variază în ceea ce priveşte determinarea datei la care a fost scrisă această Evanghelie, şi anume între anii 53-80 e.n.

Autorul acestei Evanghelii s-a bazat în scrierile sale pe Marcu, copiind trei sute cincizeci de pasaje de la acesta, de asemenea a copiat şi de la Matei, sau Matei a copiat de la aceeaşi sursă.[33]

Cine este Luca?

Biserica atribuie această Evanghelie lui Luca, în timp ce sursele creştine nu ne spun prea multe despre biografia sa. Însă, biserica este de acord că el a fost unul dintre apostolii lui Isus (Pacea fie asupra lui!), aşa cum apare la începutul Evangheliei lui:

„Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, ~ după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului." [Luca, 1:1-2]

De asemenea, sursele creştine sunt de acord că el nu a fost evreu ci un companion al lui Pavel care a fost menţionat în Coloseni 4:14, şi care a scris Evanghelia sa pentru prietenul său Teofilie:

„Am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele, ~ ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai." [Luca, 1:3-4]

Observaţii cu privire la Evanghelia după Luca

Cercetătorii au atras atenţia asupra unor lucruri în Evanghelia după Luca, dintre care cele mai importante sunt:

1. La începutul Evangheliei după Luca se vorbeşte despre o scrisoare personală care este produsul activităţii proprii şi nu a inspiraţiei divine. Mulţi dintre savanţii creştini au recunoscut acest lucru, negând faptul că această Evanghelie este inspirată divin. Printre ei Keadell, în cartea sa „Scrisoare inspirată", Watson şi mulţi alţii. Sfântul Augustin a spus:

„Nu aş fi crezut în Evanghelie dacă nu l-aş fi luat de la sfânta biserică."

2. Mulţi cercetători au pus la îndoială primele două capitole ale acestei Evanghelii. În plus acest dubiu, aşa cum a fost spus de Ieronim, se întoarce la părinţii timpurii ai bisericii şi la copia sectei Marcion care nu a conţinut aceste două capitole. Învăţaţii confirmă faptul că aceste două capitole nu au fost scrise de Luca, deoarece în cartea Faptele Apostolilor el spune:

„Teofile, în cea dintâi carte a mea am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni." [Faptele Apostolilor, 1:1], însemnând miracolele sale, aşa cum arată în următorul verset:

„De la început până în ziua în care S-a înălţat la cer..." [Faptele Apostolilor, 1:2], iar primele două capitole vorbesc despre naşterea lui Isus (Pacea fie asupra lui!) şi nu despre faptele sale. Referitor la acest lucru Ieronim a spus:

„Unii dintre vechii învăţaţi s-au îndoit de capitolul douăzeci şi doi din această Evanghelie."

Astfel, putem observa că există patru autori ai acestei Evanghelii care au schimbat pasajele şi capitolele sale.

3. Caracterul autorului este acoperit cu incertitudine, nu se cunoaşte oraşul său, munca sa, pentru cine a scris Evanghelia şi data scrierii ei. Ceea ce ştim este că fost unul dintre cei care l-au urmat pe Pavel şi că nu l-a cunoscut niciodată pe Isus (Pacea fie asupra lui!).

Cum se poate aduce această carte ca dovadă, şi cum putem noi considera cuvintele ei sfinte?

A patra: Evanghelia după Ioan

A patra Evanghelie este cea Evanghelia după Ioan şi este cea mai importantă şi interesantă dintre Evanghelii, astfel că cei care susţin divinitatea lui Isus (Pacea fie asupra lui!) se referă la unele dintre pasajele sale ca dovadă.

Această Evanghelie conţine douăzeci şi una de capitole care vorbesc despre Isus (Pacea fie asupra lui!) într-un mod diferit de celelalte trei Evanghelii. Învăţaţii cred că a fost scrisă între anii 68-98 e.n., însă unii spun că ar fi fost scrisă mai târziu. Biserica atribuie această Evanghelie lui Ioan pescarul.

El este Ioan fiul lui Zebedei, pescarul din Galileea. El, împreună cu fratele său l-au urmat pe Isus (Pacea fie asupra lui!). De asemenea, mama lui a fost una dintre persoanele apropiate lui Isus (Pacea fie asupra lui!). Editorii Bibliei cred că este foarte probabil ca ea să fi fost mătuşa lui Isus (Pacea fie asupra lui!), sora Mariei (Pacea lui Allah fie asupra ei!). Ioan a trăit până la sfârşitul secolului, însă istoricul Eranemous crede că a trăit până în anul 98 e.n. Biserica susţine că el a scris Evanghelia care-i poartă numele la Efes înainte să moară.[34]

Evidenţe creştine pentru atribuirea aceste Evanghelii lui Ioan

Pentru a susţine atribuirea acestei Evanghelii lui Ioan, biserica se raportează la evidenţele editorilor Lexiconului Sfintei Biblii. Aceste evidenţe sunt:

1. Autorul Evangheliei a fost evreu din Palestina, care se recunoaşte după cunoştinţele sale despre geografia Palestinei, al Ierusalimului şi despre tradiţiile evreieşti, de asemenea reiese şi din forma greacă a Evangheliei, după unele influenţe semitice.

2. Scriitorul a fost unul dintre apostolii lui Isus (Pacea fie asupra lui!), şi acesta rezultă din forma plurală folosită atunci când se menţionează detalii ale faptelor lui Isus (Pacea fie asupra lui!) şi a emoţiilor apostolilor. După cum rezultă din:

„Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată." [Ioan, 21:24]

3. Autorul aceste Evanghelii a fost unul dintre apostolii pe care-l iubea Isus (Pacea fie asupra lui!), şi acest discipol a fost chiar Ioan.[35]

Însă, această Evanghelie a fost puternic contestată în a fi recunoscută canonic.

Demontarea atribuirii acestei Evanghelii lui Ioan

Învăţaţii au depus toate eforturile lor în aflarea adevărului în ceea ce priveşte atribuirea acestei Evangheliei lui Ioan, şi aflării adevăratului autor. Ei au refuzat atribuirea acestei Evanghelii lui Ioan, discipolul, bazându-se pe următoarele:

1. Există un refuz mai vechi în atribuirea acestei Evanghelii lui Ioan, şi anume din partea unor secte creştine printre care şi secta alogen din secolul al II-lea. Autorul cărţii „Dumnezeul Slavei" a spus:

„Cei care neagă divinitatea lui Isus Hristos au constat că Evanghelia după Ioan este un obstacol major şi o piatră de poticnire în calea lor, la fel cum primele generaţii de eterodocşi l-au negat pe Ioan."

Enciclopedia Britannica spune:

„Există o mărturie de susţinere pentru cei care critică Evanghelia după Ioan, şi anume că a existat o sectă de creştini în Asia Mică în anul 165 e.n. care a refuzat să-l recunoască pe Ioan ca autorul Evangheliei, ea fiind atribuită unui ateu pe nume Sirenthon, care fără îndoială a fost o atribuire falsă.

Cu toate acestea există o întrebare cu privire la această sectă. Sfântul Ebivaniuos a numit această sectă „Alogi" (opoziţia la cuvântul Evangheliei).

Dacă atribuirea Evangheliei lui Ioan a fost mai presus de orice suspiciune, ar fi putut produce o astfel de sectă oricare din aceste teorii, în acea perioadă şi într-o astfel de ţară? Sigur că nu!"

O dovadă a atribuirii greşite a acestei Evanghelii lui Ioan este acela că Iustin Martirul a vorbit despre Ioan la mijlocul secolului al II-lea, însă nu a menţionat că el ar fi scris Evanghelia. În plus, Filimon (165 e.n.) a citat din Evanghelia după Ioan, ne atribuind-o lui.

Atribuirea Evangheliei lui Ioan a fost refuzată în prezenţa lui Irineu, discipolul lui Policarp, care de asemenea a fost discipol al lui Ioan, însă el nu a apărat Evanghelia după Ioan, nu a dezbătut în nici un fel acest refuz. Deci, este puţin probabil ca el să fi auzit de la Policarp că Ioan a avut o Evanghelie, şi să nu-l apere.[36]

Savanţii au continuat să refuze atribuirea acestei Evanghelii lui Ioan timp îndelungat. Printre aceste mărturii găsim una în Enciclopedia Franceză:

„Această Evanghelie şi alte trei capitole din Noul Testament îi sunt atribuite lui Ioan, cu toate acestea cercetările ştiinţifice în teologie nu susţin această atribuire."

În cartea sa „Stindardul Crucii şi răsucirea Adevărului", Pastorul Indian Barakat-Allah a spus:

„Oamenii de ştiinţă nu mai pot crede că Ioan, fiul lui Zebedei a scris cea de a patra Evanghelie fără a face cercetări şi studii. Mai mult decât atât, toate comentariile, în general, nu sunt de acord cu această teorie."

Enciclopedia Britannica spune:

„În ceea ce priveşte Evanghelia după Ioan nu există nicio îndoială că este o Evanghelie falsă. Autorul ei a vrut să-i pună faţă în faţă pe cei doi apostoli, Matei şi Ioan. Ne este milă de eforturile tuturor care încearcă să lege, chiar şi într-o foarte mică măsură filosoful care a scris această Evanghelie, în al II-lea secol, de Ioan pescarul din Galileea, pentru că ei îşi irosesc eforturile, făcând acest lucru fără nici o umbră a îndrumării."[37]

Mai mult decât atât, citind această Evanghelie, ne dăm seama, fără îndoială că însăşi Evanghelia anulează această atribuire lui Ioan, discipolul. Aceasta a fost scrisă într-un stil agnostic, vorbind despre teoria Logosului şi filosofiei din Alexandria. Este imposibil ca Ioan, pescarul să fi scris aşa ceva, deoarece conform cărţii Noului Testament el a fost analfabet:

„Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând..." [Faptele Apostolilor, 4:13]

La finalul Evangheliei găsim:

„Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată." [Ioan, 21:24] ceea ce ar fi trebuit să fie o dovadă în favoarea atribuirii Evangheliei lui, este de fapt o dovadă împotriva aceste atribuiri, deoarece aici autorul vorbeşte despre Ioan la persoana a treia.

Învăţaţii occidentali cred că acest pasaj a fost adăugat la text, şi ar fi fost cuvintele bătrânilor din Efes, episcopul Gore, susţine la fel deoarece pasajul nu a fost găsit în codexul Sinaiticus. Prefaţa preoţiei iezuite spune despre acest pasaj şi despre pasajul care-l urmează:

„Ele sunt adăugiri recunoscute de către toţi criticii."

În cartea sa „Cele patru Evanghelii" savantul Burnett Hillman Streeter este de părere că:

„Scopul acestor adăugiri de text la sfârşitul Evangheliei după Ioan este de a încuraja şi de a convinge oamenii să creadă că autorul acestei cărţi este Ioan, o teorie care a fost refuzată de către oamenii din aceea epocă."[38]

În plus, unii istorici precum Charles Alfred şi Robert Easels, au spus că Ioan a murit spânzurat de către Agrippa I în anul 44 e.n., astfel el nu putea să fie autorul acestei Evanghelii atâta timp cât ea a fost scrisă la sfârşitul secolului I sau începutul secolului al II-lea.[39]

Cine a scris Evanghelia după Ioan?

Dacă nu Ioan a fost autorul acestei Evanghelii, atunci cine a fost autorul real?

În prefaţa sa la această Evanghelie, Pastorul Fahem Aziz a răspuns:

„Este o întrebare dificilă, iar răspunsul necesită un studiu amplu care de multe ori se termină cu propoziţia: «Numai Dumnezeu ştie cine a scris această Evanghelie.»"

Există unii învăţaţi care au încercat să răspundă la această întrebare prin determinarea caracteristicilor autorului Evangheliei, fără a menţiona un anumit nume. Grant spune:

„El a fost un creştin şi agnostic de asemenea. Este probabil să nu fi fost evreu, putea să fie estic sau grec. Acest lucru rezultă din faptul că el nu a fost supărat atunci când a scris despre distrugerea oraşului izraelit."

În prefaţa Evangheliei, citim că unii critici:

„Nu menţionează numele autorului, şi-l descriu ca pe un creştin care a scris în greacă la sfârşitul secolului I, în bisericile din Asia."

John Marsh comentatorul Evangheliei după Ioan a spus (pg.81):

„Este probabil că în ultimii zece ani ai primului secol să fi existat un om numit Ioan. El putea să fie Ioan Marcus, nu Ioan fiul lui Zebedei, aşa cum este cunoscut. El a strâns o mulţime de informaţii despre Isus şi putea să ştie despre una sau mai multe Evanghelii sinoptice. Apoi, a scris povestea lui Isus într-un stil nou, stilul sectei sale, care se considera internaţională, fiind influenţat de discipolii lui Ioan Botezătorul."

Învăţatul Ritchbunder a spus:

„Această Evanghelie, ca un întreg, precum şi scrisorile lui Ioan nu au fost scrise de Ioan. Le-a scris cineva la începutul secolului al II-lea şi i le-a atribuit lui Ioan pentru ca oamenii să creadă în ele."

Stedline este de acord cu această declaraţie. El crede că autorul:

„A fost un elev al scolii din Alexandria."

În cartea sa „Tohfat Algel", Yousof Alkhory spune:

„Autorul Evangheliei este Proclos, discipolul lui Ioan."

Învăţaţi precum James McKinnon şi Burnett Hillman Streeter, în cartea „Cele patru Evanghelii", cred că Ioan este altul decât discipolul lui Isus care a fost Ioan cel înţelept. Irineu, cel care a atribui această Evanghelie lui Ioan fiul lui Zebedei, a fost confuz între cei doi apostoli.

În cartea sa „Mărturia Evangheliei după Ioan", George Elton a menţionat că autorul acestei Evanghelii este unul din trei: un elev al lui Ioan discipolul, Ioan cel Bătrân (nu discipolul), sau un savant necunoscut din Efes. De asemenea, Elton care considera Evanghelia după Ioan, sfânt, nu a fost convins pentru că:

„Oricare ar fi teoria noastră despre autorul acestei Evanghelii, ceea ce este clar pentru noi este că omul care a scris-o a avut viziunea unui profet. Dacă unul dintre apostolii lui a scris-o este clar că a fost influenţat şi umplut cu spiritul lui."

Oamenii de ştiinţă, printre care şi Coleman, consideră că această Evanghelie are mai mulţi autori. El a spus:

„Totul arată că textul de faţă publicat are mai mulţi autori. Această Evanghelie putea fi publicată de către elevii autorului, care puteau să adauge la ea."

Prefaţa la Evanghelia după Ioan spune acelaşi lucru.

Toate acestea dovedesc că Ioan, discipolul, nu a scris Evanghelia după Ioan şi că autorul real nu este cunoscut. Nu este corect să se atribuie sfinţenie şi infailibilitate unui autor necunoscut.

Indiferent dacă se cunoaşte sau nu autorul, şi imposibilitatea sfinţeniei sale, există multe alte probleme cu privire la această Evanghelie, care au fost menţionate de către oamenii de ştiinţă. Iată câteva dintre acestea: Evanghelia este mult diferită de celelalte trei Evanghelii deşi toate patru au ca subiect istoria şi viaţa lui Isus (Pacea fie asupra lui!). Istorisirile despre viaţa lui Isus (Pacea fie asupra lui!) sunt similare în celelalte trei Evanghelii sinoptice, în timp ce în a patra Evanghelie diferă de ele.

În cartea sa „Prefaţă la Evanghelie" Părintele Roget spune:

„Este o altă lume, este diferită de restul Evangheliilor în selecţia de subiecte, discursuri, stil, geografie şi istorie, şi chiar şi în viziunea teologică."

Aceste diferenţe au condus la o prezentare de imagine foarte diferită al lui Isus (Pacea fie asupra lui!) faţă de celelalte trei Evanghelii numite „sinoptice" sau „similare". În acest sens Enciclopedia Americană spune:

„Este greu a lega cele trei Evanghelii de această Evanghelie, ceea ce înseamnă că dacă cele trei sunt corecte atunci aceasta este falsă."

În cartea sa „Universul extins", comentând cu privire la aceste diferenţe, Sir Arthur Findlay spune:

„Evanghelia după Ioan nu are nici o valoare demnă de a fi menţionată în ceea ce priveşte evenimentele reale. Se pare că conţinutul ei este imaginaţia scriitorului."

Una dintre problemele acestei Evanghelii este că ea a fost modificată. Povestea femeii prinsă în preacurvie a fost adăugată la aceasta (vezi Ioan 8:1-11), despre care în prefaţa preoţiei iezuite s-a spus:

„Există o convenţie care a fost luată dintr-o referinţă necunoscută şi mai apoi adăugată. Această poveste a fost omisă din versiunea standard revizuită, deoarece a fost considerată ca o expunere adăugată la Evanghelie."[40]

În plus, mulţi cercetători cred că ultimul capitol nu a fost scris de către autorul Evangheliei. Crones spune:

„Evanghelia a avut douăzeci de capitole iar biserica din Efes a adăugat al douăzeci şi unu de capitol după moartea lui Ioan."[41]

Acest lucru este de netăgăduit de către autorii prefaţei preoţiei iezuite, astfel crezând şi ei în faptul că ultimul capitol al Evangheliei a fost capitolul douăzeci, iar capitolul douăzeci şi unu a fost adăugat mai târziu. Ei susţin că:

„Acest capitol care urmează după 20:30-31, pare a fi un indicator, iar sursa sa este încă subiect de dezbatere. Acest capitol putea fi adăugat de către unul dintre discipolii lui Ioan."

Astfel, am ajuns la o concluzie evidentă, şi anume că atribuirea celor patru Evanghelii apostolilor lui Isus (Pacea fie asupra lui!) „Ridică probleme de toate tipurile. Azi privim la aceste Evanghelii ca fiind scrise de autori necunoscuţi."[42] Şi acesta este adevărul!

A cincea: Epistolele Noului Testament

În continuarea celor patru Evanghelii există o serie de epistole precum: Faptele Apostolilor, cele 14 epistole pauline, epistola lui Iacov, cele două epistole al lui Petru, cele trei epistole ale lui Ioan, epistola lui Iuda şi Apocalipsa.

1. Faptele Apostolilor

Această carte conţine douăzeci şi una de capitole care vorbesc despre activitatea desfăşurată de către apostoli şi discipoli. Îi este atribuită lui Luca, autorul celei de a treia Evanghelii, aşa cum la începutul ei se spune:

„Teofile, în cea dintâi carte a mea am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni." [Faptele Apostolilor, 1:1]

2. Epistolele pauline

Cele paisprezece scrisori îi sunt atribuite Sfântului Pavel, şi ele sunt pline de pasaje care arată că el este autorul. Aceste scrisori au fost scrise ca şi scrisori personale ne fiind de natură teologică, doar cu caracter personal cu introducere şi concluzie.

Nu există un acord cu privire la autenticitatea atribuirii acestor scrisori lui Pavel, astfel unii învăţaţi tind să creadă, că unii dintre discipolii lui ar fi scris patru dintre aceste scrisori cu douăzeci de ani după moartea sa, conform Enciclopediei Britannica.

În comentariul său la Evanghelia după Ioan, Argon se îndoieşte cu privire la aceste scrisori. El spune

„Pavel nu a scris nimic pentru biserici, el a scris doar două sau patru rânduri."

Cel mai mare conflict a fost cu privire la scrisoarea către Evrei. În timp ce biserica Răsăriteană îi atribuie lui Pavel, Luther îi atribuie lui Apolo. Tertulian, istoric din secolul al II-lea e.n., a declarat:

„Ea a fost scrisă de Barnaba."

Ragus, un savant protestant, a spus:

„Unii dintre savanţii protestanţi cred în falsitatea scrisorii către evrei." [43]

Prefaţa preoţiei iezuite spune:

„Nu există nici o îndoială că sunt multe dovezi împotriva autenticităţii atribuirii acestei scrisori lui Pavel. Se poate crede că unul dintre tovarăşii lui Pavel a scris-o, dar nu există nici o modalitate pentru a găsi numele autorului. Trebuie, în cele din urmă să recunoaştem că nu ştim numele autorului."

Autorii din „Prefaţa la Sfânta Biblie" spun:

„Noi, pur şi simplu, nu ştim cine a fost autorul, cu toate că scrisoarea se termină cu felicitări calde, ea nu are titlul. Cu toate acestea presupunerea generală este că Pavel este cel care a scris-o. Autorul poate fi Barnaba (Faptele Apostolilor 4:36), care trebuie să fi ştiut totul despre preoţi şi munca lor. A treia posibilitate este că Luca a fost autorul din cauza similitudinii de stil dintre Evrei, Evanghelia după Luca şi Faptele Apostolilor. Există şi o a patra posibilitate şi anume că Apolo a fot autorul, cel care l-a cunoscut foarte bine pe Timotei (13:23). Faptele Apostolilor (18:24) ne vorbeşte despre faptul că Apolo a avut darul vorbirii şi a scrierii, iar persoana care a scris această scrisoare a fost un astfel de om. Există multe alte posibilităţi, iar la final trebuie să recunoaştem că nimeni nu ştie cine a scris această scrisoare."[44]

Părintele Oreganos a fost de acord cu această ultimă afirmaţie, atunci când a spus:

„Dumnezeu Ştie cine a scris cu adevărat această scrisoare. Unii au spus: Clements, episcopul Romeii a scris-o, iar alţii au spus că a fost scrisă de Luca."[45]

3. Epistolele catolice şi Apocalipsa

Aceste scrisori sunt în număr de şapte, trei fiind atribuite lui Ioan, două lui Petru, una lui Iuda şi una lui Iacov, iar ultima carte a Noului Testament este Apocalipsa. Oamenii de ştiinţă atribuie aceste scrisori celor despre care ei cred că au fost printre cei doisprezece apostoli ai lui Isus.

Petru a fost un pescar din satul Nahom, cunoscut ca Simon. Învăţaţii cred că el a fost unul dintre discipolii lui Ioan Botezătorul, înainte ca el să-l fi urmat pe Isus (Pacea fie asupra lui!), fiind cel mai bun dintre apostoli. El a ţinut predici în Antiochia, fiind ucis în Roma la mijlocului primului secol e.n.

Iacov a fost fiul lui Zebedei, pescarul, fratele lui Ioan şi foarte apropiat de Isus (Pacea fie asupra lui!). A condus consiliul din Ierusalim în anul 34 e.n., fiind ucis de Agripa I, probabil în anul 44 e.n. Unii au susţinut că:

„Evreii l-au ucis atunci când l-au scos din templu şi l-au pietruit în anul 62 e.n."

În ceea ce-l priveşte pe Iuda, sursele nu spun nimic despre el cu excepţia faptului că a fost fratele mai tânăr al lui Iacov, fiul lui Zebedei, sau că a fost discipolul Lebos care a fost cunoscut sub numele lui Tadeu. Totuşi unii spun că acesta este un alt Iuda.[46]

Versurile sunt educative prin conţinutul lor, personale prin stilul lor, de multe ori menţionând numele autorului ei în introducere. Cu toate acestea, atribuirea acestor scrisori au făcut obiectul a multor dezbateri în primul secol al creştinismului. Ceea ce am menţionat despre scrisoarea către Evrei, se aplică majorităţilor dintre ele. Acesta a fost până în mijlocul secolului al IV-lea, când a doua scrisoare al lui Petre, a doua şi a treia scrisoare al lui Ioan, cele două scrisori al lui Iacov, Iuda, şi Apocalipsa au fost subiectul a multor controverse înainte să fie consimţite şi recunoscute.

Cartea Apocalipsei conţine un vis ciudat care are ca scop să confirme divinitatea lui Isus (Pacea fie asupra lui!), puterea lui în Ceruri, şi supunerea îngerilor faţă de el, precum şi unele previziuni care au fost formulate într-un mod simbolic şi ambiguu. Ioan a avut această viziune în visul său, şi are douăzeci și șapte de pagini! Aceste tipuri de vise sunt ciudate şi departe de realitate.

Preoţii timpurii s-au îndoit de această carte. Kees Brisbter (212 e.n.) a spus:

„Cartea Apocalipsei a fost scrisă de către Sirenthon, ateul." Acelaşi lucru l-a susţinut şi Dionisie, unul dintre învăţaţii antici.

Dionisie, capul Şcolii din Alexandria în anul 250 e.n. a făcut legătura între unii cercetători predecesori care au studiat toate capitolele din cartea Apocalipsei, şi a constatat că:

„Fără nici un sens sau dovadă, acesta este un titlu fals. Nu a fost scrisă de către Ioan...nu a fost scrisă de nici unul dintre discipolii săi, preoţi sau oamenii bisericii. Corinthius fondatorul aşa-numitei secte Corinteni a vrut să susţină povestea sa fictivă şi a atribuit-o lui Ioan."

Corinthius credea că Hristos este regele de pe Pământ, ceea ce se recunoaşte din ideea cărţii despre evenimentele din ultimele zile ale Pământului.

Dionisie, marele autor, nu a fost sigur de lucrările foştilor săi studenţi. El a studiat cartea şi a concluzionat:

„Cartea a fost scrisă de o persoană pe nume Ioan, un sfânt inspirat de Duhul Sfânt, dar nu cred că acesta a fost discipolul fiul lui Zebedei, autorul Evangheliei după Ioan şi a epistolelor. Cred că au existat mai multe persoane cu aceeaşi nume ca al apostolului Ioan."[47]

Luther a spus:

„Cartea nu ne învaţă despre Isus, nu-l menţionează în mod clar, şi nu apare evident dacă a fost inspirată de Duhul Sfânt."

Succesorul său, reformatorul Zwingli a spus:

„Nu avem nimic de-a face cu cartea Apocalipsei, deoarece aceasta nu este o carte religioasă, este diferită de scrierile lui Ioan, şi pot să-l resping."

Exegetul Barkley adnotează:

„Mulţi au fost de acord cu Lurher şi Zwingli."

Următorul citat aparţine mai multor comentatori:

„Numărul de puzzle-uri în cartea Apocalipsei este acelaşi cu numărul cuvintelor sale."

Alţii au spus:

„Studiul cărţii Apocalipsei face ca omul să înnebunească, sau, cel care încearcă să-l studieze este nebun."

Prefaţa la această carte a ediţiei preoţiei iezuite spune:

„Cartea lui Ioan nu ne spune nimic despre autorul ei, el autonumindu-se Ioan, dându-şi singur titlul de profet dar ne menţionând dacă este unul dintre cei doisprezece apostoli. Există un text care ar putea fi adevărat şi care a fost găsit în secolul al II-lea şi care a afirmat că autorul Apocalipsei a fost apostolul Ioan. Cu toate acestea, nu există un acord asupra acestui fapt în tradiţia veche, iar originea cărţii Apocalipsei a rămas un subiect controversat. Părerile învăţaţilor tipurilor noastre sunt diverse, unii confirmând faptul că diferenţele de formulare, de ambianţă şi gândire teologică face dificilă atribuirea Apocalipsei şi Evangheliei a IV-a unui singur autor. Alţi învăţaţi nu sunt de acord cu acest lucru... Ei cred că există o relaţie între cartea Apocalipsei şi Evanghelie, şi că profetul a fost învăţat de profesorii din împrejurimile de la Efes."

În prefaţa la comentariul său cu privire la Apocalipsa, exegetul William Barclay a spus:

„Este puţin probabil ca autorul să fi fost un apostol, dacă ar fi fost el ar fi subliniat mai mult acest fapt decât că a fost profet. În plus, el vorbeşte despre apostoli ca şi cum niciodată nu le-ar fi cunoscut. Acesta este stilul unui cronicar de pe vremea apostolilor, iar titlul cărţii sugerează această idee, ea numindu-se "Viziunea lui Ioan teologul"."

Este posibil ca „teologul" din titlu să se refere la o persoană care are studii în teologie, iar acesta să fi fost adăugat la numele de Ioan pentru a-l distinge de apostolul Ioan.

Eusebiu, istoric al bisericii, a spus:

„Este probabil ca al doilea Ioan să fie avut viziunea care i-a fost atribuită lui Ioan, în cazul în care nimeni nu vrea să creadă că primul Ioan (discipolul) a avut această viziune."[48]

Astfel, nu există nici o dovadă că Ioan a scris cartea Apocalipsa şi cei mai mulţi dintre noi am putea spune că cel care a scris-o este un autor necunoscut instruit de Ioan în Efes.

Oamenii de ştiinţă au consemnat negarea atribuirii Epistolelor catolice aşa cum şi Horn neagă, susţinând că originalele lor nu există în traducerea siriană veche. Eusebiu a spus:

„Fără discuţie, toată lumea a acceptat cărţile noastre cunoscute cu excepţia epistolei către Evrei, epistola lui Iacov, epistola lui Iuda, a doua epistolă al lui Petru, Apocalipsa şi a doua şi a treia epistolă al lui Ioan. Publicul le-a acceptat dar de unele s-a îndoit. Cele două epistole ale lui Ioan sunt scrisori personale şi este dificil de dovedit autenticitatea lor." [49]

În ceea ce priveşte epistola lui Iacov, el a spus:

„Scrisoarea este contestată, sau cel puţin, nu mulţi dintre savanţii antici le-au menţionat în scrierile lor, aşa cum este cazul în epistola lui Iuda, însă noi ştim că aceste scrisori au fost citite împreună cu restul Cărţii, în mod public în multe biserici."[50]

În ceea ce priveşte epistola lui Iuda, savantul Krutis a menţionat în cartea sa „Istoria Bibliei" că:

„Aceasta este scrisoarea lui Iuda, cel care a fost al cincisprezecelea dintre Arhiepiscopii de Ierusalim." Întocmirea acestei scrisori a fost munca unui episcop care a trăit în al II-lea secol e.n.

Biserica siriacă nu recunoaşte, nici acum, a doua epistolă al lui Petru, iar despre a doua şi a treia epistolă al lui Ioan, Escalger a spus:

„Cel care a scris a doua epistolă al lui Petru, şi-a pierdut timpul."

În ceea ce priveşte a doua epistolă al lui Petru, prefaţa preoţiei iezuite spune:

„Opinia că autorul celei de a doua epistole este Simon Petru este încă subiect de dezbatere, care ridică o mulţime de semne de întrebare. Nu este nevoie să mai amintim de referinţele în care însuşi autorul va orbit despre viaţa lui, şi în care a spus că el este apostolul Petru (autorul necunoscut a minţit atunci când a susţinut că el este Petru)... Din aceasta nu apare că scriitorul ar face parte din prima generaţie de creştini. Deoarece datarea acestei scrisori, îmbibată cu tradiţii creştine şi evreieşti, nu poate fi întârziată, putem sugerea că ea a fost scrisă în jurul anului 125 e.n., ceea ce demonstrează faptul că nu Petru a scris-o."

Interpretarea aplicată a Sfintei Biblii spune despre această scrisoare:

„Nu suntem siguri când a fost scrisă această scrisoare sau cine a scris-o, subiectul autorului fiind controversat. Astfel, a doua scrisoare al lui Petru a fost ultima care a fost inclusă în Noul Testament."

Eusebiu, a scris în „Istoria Bisericii":

„Am constat că această a doua scrisoare nu este între cărţile legislative, cu toate acestea se dovedeşte utilă pentru mulţi, fiind folosită alături de alte cărţi. Ceea ce ştiu este că există o singură scrisoare legislativă, care este recunoscută de către savanţii antici."

În prefaţa preoţiei iezuite se spune cu privire la legalitatea lor:

„Amândouă, atât această scrisoare cât şi Apocalipsa au fost în Noul Testament, care a fost cea mai greu de recunoscut dintre cărţi, a intrat încet în biserică. Nu a fost recunoscută în cele mai multe biserici până în secolul al V-lea iar în Siria până în secolul al VI-lea."

Putem concluziona cu ceea ce Dr. William Barclay, profesor specialist în Noul Testament la Universitatea din Glasgow, a spus:

„Martin Luther a refuzat să-i dea acestei cărţi (Apocalipsa) un loc în Noul Testament, adăugând-o altor cărţi cum ar fi epistolele lui Iacov, epistolele lui Petru, epistolele lui Iuda, şi epistola către evrei. El a propus aşezarea Apocalipsei la sfârşitul Noului Testament."[51]

Sursele păgâne străvechi ale Noului Testament

Textele păgânilor străvechi au fost o importantă sursă de referinţă pentru evanghelişti în formarea poveştilor lor despre Hristos, în special a acelor părţi unde nu au fost martori, cum ar fi cele legate de naşterea lui, pretinsa sa răstignire sau presupusul său proces.

Savanţii menţionează o serie de similitudini între naraţiunile din Evanghelii şi naraţiunile păgânilor străvechi, cei cu multe secole de dinaintea creştinismului, despre zeii lor.

Apariţia de stele la naşterea zeilor

Matei a vorbit despre naşterea lui Hristos:

„După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim ~ şi au întrebat: «Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.» ... După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. ~ Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. ~ Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă." [Matei, 2:1-11]

Naraţiunea lui Matei este similară cu ceea ce budiştii spun despre Buddha. În cartea sa „Îngerul Hristos", Benson spune:

„Este menţionat în cărţile sfinte budiste că cerurile au anunţat naşterea lui Buddha, prin apariţia unei stele strălucitoare, aceasta fiind numită în cărţile lor "Steaua lui Buddha"." Istoricul Bail a spus la fel.

În cartea sa „Istoria Chinezilor", Thornton relatează că la naşterea lui „Yu", cel care a fost născut de o virgină, pe cer a apărut o stea, şi la fel s-a întâmplat şi la naşterea înţeleptului chinez Lautze.

În cartea sa „Viaţa lui Hristos" pastorul Geeks a spus:

„Evenimentele extraordinare au fost frecvente, în special la naşterea sau moartea unui om important şi a fost anunţată prin apariţia unei stele sau comete, sau de contactul dintre două corpuri cereşti."[52]

Cadouri pentru divinităţile nou născute

Matei vorbeşte, în contextul poveştii magilor, despre cadourile pe care aceştia i-au adus noului născut:

„Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. ~ Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă." [Matei, 2:1-11]

De asemenea, este cunoscut la păgânii străvechi, că atunci când s-a născut Krishna iar păstorii au aflat de naşterea sa, i-au dus cadouri constând în lemne şi parfumuri. La fel au făcut înţelepţii la naşterea lui Buddha. De asemenea, la naşterea lui Mithra, mântuitorul, magii înţelepţi i-au dus cadouri în aur, şi parfumuri. La fel au făcut magii la naşterea lui Socrates (469 î.e.n.), trei dintre ei venind din est aducându-i cadouri în aur, parfumuri şi mâncare.

Bucurie divină la naşterea zeităţilor

Luca a menţionat că îngerii au fost foarte fericiţi la naşterea lui Hristos:

„În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. ~ Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. ~ Dar îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul...» ~ Şi deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: ~ «Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.»" [Luca, 2:8-14]

În păgânismul antic (hinduism) s-a vorbit despre asta înainte de Luca, afirmând în cartea „Fishno Burana":

„Virgina Devaki a fos însărcinată cu protectorul lumii şi gloria divinităţilor. Ziua naşterii a fost plină de bucurie, universul umplându-se de lumină, zeii din cer au fost fericiţi iar spiritele cereşti au cântat atunci când s-a născut protectorul. Şi norii au fost fericiţi astfel că a început o ploaie de flori. "

Budiştii cred acelaşi lucru:

„Spiritele care au înconjurat-o pe virgina Maya şi pe fiul ei, mântuitorul, au început să se roage şi să cânte: "Slavă Ție Regină, fii fericită deoarece fiul pe care l-ai conceput este sfânt. ""

Acesta este aproape la fel de ceea ce egiptenii spun despre naşterea lui Osiris, iar chinezii despre Confucius, aşa cum Sfântul Francisc a menţionat şi Bounwick a citat în cartea sa „Credinţa egipteană". Lucruri asemănătoare au fost menţionate şi în cazul altor naţiuni.

Locurile de naştere ale divinităţilor

Evanghelia după Luca ne spune că Hristos a fost născut într-o iesle (vezi Luca 2:16), şi la fel apare la păgânii antici, Krishna, aşa cum au spus ei, s-a născut într-o peşteră iar după naştere l-au pus într-o iesle, un păstor având grija de el. Pe Ze Huat, „Fiul Cerului" la chinezi, mama l-a părăsit când era mic, iar el a fost protejat de vaci şi oi, care l-au înconjurat să-l ocrotească de rău.

Experienţa lui Hristos în ţinerea postului

Evanghelia după Matei vorbeşte despre încercările la care a fost supus Hristos de către diavol timp de patruzeci de zile.

„Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit." [Matei, 4:2]

Acelaşi lucru a fost spus şi despre Buddha în China, şi despre Zoroster cu magii şi despre alte zeităţi din naţiunile păgâne.

În cartea sa „Postul lumesc al lui Buddha", Monsieur Connery a spus:

„Marele Buddha s-a extenuat până în punctul de a nu mânca sau respira. Prinţul Mara (prinţul diavolilor) a trecut pe acolo testându-l pe Buddha." [53]

Învierea divinităţilor şi dreptul lor privind judecata

Autorii Noului Testament au vorbit despre judecata oamenilor asupra lui Hristos. Evanghelia după Ioan spune:

„Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului." [Ioan, 5:27]

Aceasta face parte, de asemenea, din credinţa păgână. Istoricii au vorbit despre credinţa egiptenilor în învierea mântuitorului lor, şi de faptul că el îi va răsplăti sau pedepsi pe cei morţi în Ziua Judecăţii. Aceştia au menţionat în legendele lor că Osiris a fost doar un conducător, pe care fratele l-a trădat şi apoi l-a ucis, împrăştiind părţile corpului său în provinciile egiptene. Văduva sa, Isis, a adunat părţile corpului său, iar din cer a coborât o lumină care i-a unit corpul. Apoi a urcat în locuinţa sa din cer pe scara milei şi a dreptăţii.

Indienii cred despre zeul Krishna că este mântuitor. Pastorul George Cox a spus:

„Ei îl descriu pe Krishna ca un erou cu inima puternică, o divinitate, deoarece s-a sacrificat pe el însuşi. Ei cred că nimeni nu poate face ceea ce el a făcut."

Istoricul Doan a spus:

„Indienii cred că Krishna, primul născut, este acelaşi cu zeul Vishnu, care nu are început sau sfârşit, aşa cum cred ei, a fost binevoitor şi a salvat Pământul de poverile lui. El a venit şi s-a sacrificat pentru a salva oamenii."[54]

Învăţatul Hawk a susţinut acelaşi lucru.

Iată o întrebare importantă: Cum explică creştinii asemănarea dintre credinţa lor şi credinţele păgânilor străvechi, care a făcut din creştinism o versiune modificată a acestor religii?

Mulţi au susţinut că aceste religii au credinţa lor luată din creştinism, însă acestea au existat cu secole înainte de creştinism. Manuscrisele şi fosilele, care au fost la baza credinţei lor, sunt mult mai vechi decât creştinismul şi implicit Evangheliile. Prin urmare, creştinii trebuie să recunoască că cei care au scris Noul Testament s-au inspirat din legendele păgânilor străvechi, pentru a evada într-o lume de secrete şi întuneric unde nu există raţionament şi dovezi şi mitul preia controlul.

Părintele James Ted, lector la Universitatea din Oxford a vorbit despre aceste similitudini:

„Este un secret divin, dincolo de înţelegerea fiinţelor umane, şi nu poate fi înţeleasă prin interpretarea şi percepţia acestor oameni."[55]

Allah subhanahu wa ta'ala spune despre acest lucru:

„...Acestea sunt cuvintele lor, [rostite] cu gurile lor. Ei spun vorbe asemănătoare cu ale acelora care nu au crezut de dinaintea lor..." [Coran, Surat At-Tawaba, 9:30]

De asemenea Allah subhanahu wa ta'ala le-a avertizat să nu fie ca şi necredincioşii:

„Spune: «O, voi oameni ai Scripturii! Nu treceţi în credinţa voastră peste adevăr şi nu urmaţi poftele unor oameni care sunt rătăciţi, de mai înainte, şi care i-au dus întru rătăcire pre mulţi şi s-au abătut de la calea cea dreaptă!" [Coran, Surat Al-Ma'ida, 5:77]

Evanghelia lui Isus (Pacea fie asupra lui!)

Dacă oamenii au scris Evangheliile şi epistolele, şi dacă autorii nu au pretins că ar fi scris cuvintele lui Dumnezeu, cum se face că aceste scrieri au devenit sacre, şi unde este Evanghelia pe care Allah subhanahu wa ta'ala i-a revelat-o lui Isus (Pacea fie asupra lui!) şi în care musulmanii cred?

Adevărata Evanghelie: Evanghelia lui Hristos

Oamenii de ştiinţă s-au întrebat de mult timp despre Evanghelia lui Hristos, cea pe care Allah subhanahu wa ta'ala i-a revelat-o lui Isus (Pacea fie asupra lui!), în care cred musulmanii, şi care este des menţionată în celelalte Evanghelii. La întrebarea unde este această Evanghelie, răspunsul creştinului este tăcere absolută şi ignoranţă faţă de existenţa ei. Creştinii cred că Evanghelia sau Noul Testament începe atunci când apostolii au început să scrie epistolele şi Evangheliile.

Epistolele lui Pavel, care au fost scrise în a doua jumătate al primului secol, vorbesc în multe pasaje despre Evanghelia lui Hristos, însă nu amintesc despre celelalte Evanghelii. Pavel, cel care are paisprezece epistole în Noul Testament, a fost ucis în anul 62 e.n., în timp ce Marcu a fost cel care a scris prima Evanghelie în anul 65 e.n. şi zeci ce Evanghelii au fost scrise după acesta, care de asemenea pomenesc de Evanghelia lui Hristos sau Evanghelia lui Dumnezeu.

Pasaje care vorbesc despre Evanghelia lui Hristos

Atunci când evangheliştii au vorbit despre Evanghelia lui Hristos în mai multe pasaje, Pavel a spus:

„Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie. ~ Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. ~ Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!" [Galateni, 1:6-8]

El a vorbit despre o Evanghelie reală, pe care însă oamenii l-au lăsat, întorcându-se spre una falsă. Avertizându-i, el a spus:

„Într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. ~ Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui," [2 Tesaloniceni, 1:8-9]

Toate cele patru Evanghelii au menţionat Evanghelia Adevărată. Atunci când femeia a turnat mir pe corpul lui Isus (Pacea fie asupra lui!), el a spus:

„Adevărat vă spun că oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei." [Matei, 26:13]

Fără îndoială, Isus (Pacea fie asupra lui!) nu a pomenit de Evanghelia lui Matei, pe care Matei a scris-o cu mulţi ani după această întâmplare.

Evanghelia după Marcu spune:

„Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui." [Marcu, 8:35]

Trebuie subliniat că în acest pasaj se vorbeşte despre o Evanghelie şi nu de patru Evanghelii sau cele şaptezeci pe care biserica le-a respins. Toate pasajele numesc această Evanghelie, Evanghelia lui Dumnezeu şi Evanghelia lui Hristos. Textul este cunoscut ca inspiraţia lui Allah subhanahu wa ta'ala asupra lui Hristos (Cuvântul lui Dumnezeu).

Oamenii s-au înghesuit pe malul lacului să audă vorbele lui Hristos, inspirate de către Allah subhanahu wa ta'ala:

„Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu." [Luca, 5:1]

Acelaşi lucru s-a întâmplat atunci când Isus (Pacea fie asupra lui!) a intrat în Capernaum:

„Şi s-au adunat îndată aşa de mulţi, că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvântul." [Marcu, 2:2]

Discursul Divin, pe care oamenii se înghesuiau să-l asculte a fost Evanghelia în care musulmanii cred. Acesta este Cuvântul lui Allah subhanahu wa ta'ala inspirat lui Isus (Pacea fie asupra lui!) pe care Coranul cel Nobil îl numeşte „Injiil" – Evanghelia.

Creştinii evită recunoaşterea existenţei adevăratei Evanghelii - Evanghelia lui Hristos. Ei spun că nimic nu i-a fost revelat lui Hristos şi că Evanghelia conţine vorbele sale pe care evangheliştii l-au citat. Desigur, aceasta este în concordanţă cu credinţa creştină despre divinitatea lui Hristos. Este adevărat că Dumnezeu a trimis o Carte; aceasta este pentru profeţi. Afirmaţia lor este infirmată de textul care vorbeşte despre inspiraţia divină al lui Allah subhanahu wa ta'ala asupra lui Isus (Pacea fie asupra lui!).

„Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru." [Ioan, 8:38]

De asemenea, Isus (Pacea fie asupra lui!), a asigurat că el a primit revelaţia şi inspiraţia de la Allah subhanahu wa ta'ala, atunci când a spus:

„Căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. ~ Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. De aceea lucrurile pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl" [Ioan, 12:49-50] şi mai spus: „... ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu." [Ioan, 8:28]

Ioan Botezătorul (Pacea fie asupra lui!) a considerat cuvintele lui Allah subhanahu wa ta'ala pentru Isus (Pacea fie asupra lui!) „mărturia", iar el a prezis ceea ce mulţi dintre oamenii din Israel au refuzat. El a spus:

„Cel ce vine din cer este mai presus de toţi; cel ce este de pe pământ este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi. ~ El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuşi nimeni nu primeşte mărturia Lui. ~ Cine primeşte mărturia Lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. ~ Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură." [Ioan, 3:31-34]

În alte pasaje Isus (Pacea fie asupra lui!) a spus că el a primit revelaţia la fel cum au primit şi ceilalţi profeţi, iar apostolii săi au crezut în el ca mesager şi au crezut în faptul că ceea ce le spunea erau cuvintele lui Allah subhanahu wa ta'ala. Isus (Pacea fie asupra lui!) spune:

„Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. ~ Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. ~ Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis." [Ioan, 17: 6-8]

Astfel, atunci când mama şi fraţii lui au venit la el stând la uşa lui, s-a întors de la ei plecând la apostolii săi, pentru că ei au ascultau cuvintele lui Allah subhanahu wa ta'ala şi le-au urmat.

„Dar El, drept răspuns, a zis: «Mama Mea şi fraţii Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc.»" [Luca, 8:21]

Cuvintele lui Allah subhanahu wa ta'ala nu sunt doar despre veşti bune în care oamenii să creadă – aşa cum oamenii cred că Evanghelia este vestea bună despre mântuire - ci şi fapte. Pentru a confirma revelaţia lui Allah subhanahu wa ta'ala lui, Isus (Pacea fie asupra lui!) a spus:

„Cine nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Şi Cuvântul pe care-l auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis." [Ioan, 14:24]

Această Sursă de inspiraţie va fi Judecătorul în Ziua Judecăţii.

„Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi. ~ Căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi..." [Ioan, 12:48-49]

Evanghelia lui Hristos este cea despre care musulmanii cred că este cuvântul lui Allah subhanahu wa ta'ala revelate lui Isus Hristos (Pacea fie asupra lui!) şi care azi ne lipseşte, pentru că, din păcate a fost distrusă în perioada persecuţiei şi dificultăţilor cu care s-au confruntat creştinii în perioada primului secol.

Documentaţia şi canoanele Noului Testament

Noi întrebări ne vin în minte: Cum au apărut Evangheliile după dispariţia Evangheliei lui Hristos, cine le-a scris şi în ce condiţii au fost ele scrise?

Răspunzând la aceste întrebări, putem spune că unii dintre istoricii creştini sunt de acord că acestea au fost relatări şi declaraţii verbale. Ele au fost formulate, mai târziu, pentru a fi scrise sub formă de texte care satisfăceau nevoile bisericii creştine sub dezvoltare. Este suficient să amintim ceea ce prorocul Ieremia a spus în cartea sa „Cuvintele lui Hristos care nu apar în Evanghelii", şi care a fost publicată de biserica egipteană:

„Trebuie să avem în vedere două lucruri cheie cu privire la Evanghelii şi scrierea lor: faptul că pentru o perioadă lungă de timp toate tradiţiile legate de Isus au fost declaraţii orale, şi au continuat la fel timp de aproximativ treizeci şi cinci de ani după Isus. Situaţia nu s-a schimbat până la persecuţia lui Nero asupra creştinilor, apoi marii bisericii s-au întâlnit în toamna anului 64 e.n., şi au ajuns la concluzia că i-au pierdut pe cei mai buni oameni ai bisericii. Ei nu l-au găsit decât pe Ioan cunoscut sub numele de Marcu, un tovarăş al lui Petru, apostolul, pentru a înregistra cât de mult posibil din ceea ce îşi amintea el din învăţăturile lui Hristos. Astfel, Marcu a scris scurta sa Evanghelie, care-i poartă numele, fiind cea mai scurtă relatare despre viaţa lui Hristos.

Al doilea este faptul că povestea lui Marcu despre Isus şi vorbele sale, i-au făcut şi pe alţii să facă la fel, astfel rezultând celelalte Evanghelii...existând un număr considerabil de Evanghelii. Atunci când biserica a simţit pericolul situaţiei a început să investigheze bazele acestor patru Evanghelii cunoscute, pe celelalte le-a catalogat Apocrife, fiind strânse şi arse până la dispariţia completă."

Vorbind despre istoria documentaţiei Noului Testament, prefaţa preoţiei iezuite spune:

„Evanghelia lui Marcu a fost scrisă între anii 65-70 e.n., iar în Evangheliile lui Matei şi Luca nu se reflectă acelaşi mediu, ceea ce indică faptul că ei au fost scrise în alte locuri, fiind scrise cu 10-25 ani după Evanghelia lui Marcu."

În mijlocul secolului al II-lea a existat o mişcare de colectare a Cărţii sacre creştine, precum şi cea a evreilor. Această mişcare a avut ca rezultat cărţile pe care le avem în Noul Testament. Prefaţa franceză a Noului Testament spune:

„Primii creştini nu şi-au dat seama de nevoia de a scrie despre faptele apostolilor şi de a păstra aceste documente, până la moartea ultimului apostol."

Se pare că creştinii, până în anul 150 e.n. au progresat încet cu instituirea unui nou set de Cărţi Sfinte. Cel mai probabil, au început prin strângerea scrisorilor lui Pavel, pe care le-au folosit în bisericile lor, scopul lor nefiind niciodată adăugarea unui nou capitol la Sfânta Biblie. Independent de importanţa acestor texte, nu există nici o mărturie scrisă înainte de secolul al II-lea (2 Petru 3:16) care să dovedească că oamenii aveau cunoştinţe despre textele evanghelice scrise. Nu există nici o menţiune dacă aceste texte au corespuns criteriilor necesare, ele apărând abia în a doua jumătate al secolului al II-lea. Putem spune că aceste patru Evanghelii au fost acceptate în mod legal în anul 170 e.n. chiar dacă aceste termen nu a fost folosit până atunci.

Este important să menţionăm ceea ce s-a întâmplat între anii 150-200, şi anume că a fost acceptată treptat cartea Faptele Apostolilor, fiind un acord cu privire la prima scrisoare al lui Ioan...Există un număr mare de lucrări pe care unii preoţi le menţionează în cărţile juridice, în timp ce ceilalţi considerau acestea lecturi benefice. Au existat şi alte cărţi care au fost considerate parte a Sfintei Scripturi şi o parte a Legii (doctrinei). Cu toate acestea, ele nu au durat ca atare prea mult timp, fiind în cele din urmă eliminate din Lege. Acest lucru s-a întâmplat cu Păstorul lui Herma, Didahia, Prima epistolă a lui Clement, Epistola lui Barnaba şi Apocalipsa lui Petru.[56]

Putem sintetiza ceea ce s-a scris în prefaţa Noului Testament, şi anume că, strângerea Evangheliilor a început după moartea celor mai importanţi apostoli, fiind acceptate la mijlocul secolului al II-lea. Marcion din Sinope a asistat la alcătuirea Noului Testament în anul 160 e.n., atunci când a cerut respingerea Vechiului Testament, din necesitatea de a oferi bisericii alte cărţi sfinte. Adepţii săi au contribuit la răspândirea acestor Evanghelii, el strângând o singură Evanghelie în perioada vieţii care se află la începutul Noului Testament.

Istoricii bisericii au fost de acord că cele patru Evanghelii şi Epistola lui Pavel au fost acceptate la sfârşitul secolului al II-lea. Primul istoric care a vorbit despre cele patru Evanghelii a fost Irineu în anul 200 e.n., apoi ele au fost menţionate de către Clement, care le-a apărat şi a considerat utilă acceptarea lor.

În cartea sa „Disertaţie despre Irineu", Dr. Dodwell a spus:

„În această zi avem certitudinea că majoritatea scriitorilor bisericii ale acelor timpuri, cum ar fi Clemens Romanus, Barnaba, Hermas, Ignatie al Antiohiei şi Policarp, au scris în ordinea în care le-am numit, şi după toţi scriitorii Noului Testament. Însă, în Hermas nu veţi găsi un pasaj sau vreo menţionare al Noului Testament, şi nici la careva dintre evangheliştii menţionaţi."

Iustin Martirul, unul dintre cei mai eminenţi dintre primii preoţi, a scris la mijlocul celui de al II-lea secol despre divinitatea lui Hristos. El a folosit mai mult de trei sute de citate din cărţile Vechiului Testament şi aproape o sută din cărţile Apocrife ale Noului Testament, însă nici un citat din cele patru Evanghelii.

În cartea sa „Înregistrări creştine", (pg. 71) Rev. Dr. Giles a spus:

„Nici măcar numele evangheliştilor, Matei, Marcu, Luca sau Ioan, nu sunt niciodată menţionate de către el (Iustin), şi nu apar în niciuna dintre scrierile sale."

Restul cărţilor Noului Testament au rămas subiect de dispută între bisericile din secolul al II-lea. Câteva dintre aceste cărţi au fost acceptate în bisericile din orient, cum ar fi Epistola către Evrei, care a fost însă respinsă de către adepţii bisericilor din occident, în schimb, însă, ei au acceptat cartea Apocalipsei.[57]

Astfel, persecuţiile au cauzat pierderea Evangheliei lui Hristos, şi a fost necesar ca biserica să vină cu noi Evanghelii şi Epistole, cunoscute la mijlocul celui de al doilea secol. Apoi, acestea au fost adoptate de către biserici în diferite grade de sfinţenie. Neînţelegerile în cadrul bisericii au durat secole până în secolul VI când această Carte a fost unanim acceptată ca fiind una sfântă. Oamenii au scris-o şi tot oamenii au au considerat-o una sfântă şi ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Este făcută de om şi omul a numit-o Carte Sfântă.

Erorile Evangheliilor

Orice lucru făcut de om este supus erorilor, aşa şi Evangheliile. Ele sunt pline de erori care au fost confirmate de istorie şi realitate, iar ele dovedind imposibilitatea de a fi o carte sfântă şi transformarea într-un miraj a revendicării că ar fi de inspiraţie divină. Există multe erori în Evanghelii, de diferite tipuri; Cartea Sfântă evidenţiază însuşi unele ca fiind greşeli sau minciuni, mintea şi raţionamentul respinge unele în timp ce istoria şi realitatea dovedesc alte erori.

1. Erori evidenţiate de cărţile sfinte

Cât de departe sunt aceste pasaje de onorarea lui Dumnezeu şi a profeţilor Săi!

Cartea Apocalipsa vorbeşte despre viziunea lui Ioan, atunci când l-a văzut pe fiul lui Dumnezeu stând pe scaunul de domnie sub formă de miel cu şapte coarne şi şapte ochi Allah Atotputernicul este cu mult deasupra acestor lucruri! Autorul spune:

„Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot Pământul." [Apocalipsa lui Ioan, 5:6]

Pasajul continuă să vorbească despre cei care stau în faţa sa:

„Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui. ~ Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. ~ Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor." [Apocalipsa lui Ioan, 7:15-17]

Apoi, textul dezvăluie că cel ce stă pe scaunul de domnie sub formă de miel este Dumnezeu Fiul, a doua divinitate din trinitate. El a spus:

„Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui." (Apocalipsa lui Ioan 17:14)

Textul lui Ioan vine să reamintească faptul că mulţimea care se află în faţa tronului lui Dumnezeu a strigat pentru mântuirea lui Dumnezeu şi al mielului:

„După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; ~ şi strigau cu glas tare şi ziceau: «Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!» ~ Şi toţi Îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu, ~ şi au zis: «Amin. A Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.»" [Apocalipsa lui Ioan, 7:9-12]

De mântuirea cui are nevoie Dumnezeu, şi cine-l va mântui pe El? Nu există o cale mai bună de a se referi la adorarea lui Dumnezeu Atotputernicul?

Noul Testament vorbeşte de un Dumnezeu cuprins de nebunie şi slăbiciune, însă nebunia Lui este mai înţeleaptă decât oamenii, iar slăbiciunea sa este mai puternică decât oamenii. În această privinţă Pavel spune:

„Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii." [1 Corinteni, 1:25]

Este imposibil să acceptăm aceste cuvinte care-l fac pe Dumnezeu Atotputernicul cuprins de slăbiciune şi nebunie, deoarece noi ştim că Allah subhanahu wa ta'ala este Cel Înţelept şi Atoateştiutor.

Pavel, sau mai exact autorul necunoscut al Epistolei către Evrei, a jignit Cartea lui Dumnezeu şi Legea Sa descriindu-l ca vechi. Acest lucru nu poate fi în cartea lui Dumnezeu sau ceea ce El a revelat profeţilor Săi, a căror sarcini a fost confirmarea şi glorificarea revelaţiei şi cuvintelor Sale. Pavel spune:

„Astfel, pe de o parte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei - ~ căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit - şi, pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu." [Evrei, 1:18-19]

Pavel a spus despre Tora revelată lui Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!):

„Prin faptul că zice: "un nou legământ", a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire." [Evrei, 8:13]

De asemenea, mai spune:

„În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea." [Evrei, 8:7]

Ignorând toate cărţile în care s-au interzis unele alimente (vezi Leviticul 11:1-47) şi considerându-le ca mituri evreieşti sau voinţe ale apostolilor, Pavel a spus:

„Şi să nu se ţină de basme evreieşti şi de porunci date de oameni care se întorc de la adevăr. ~ Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate." [Tit, 1:4-15]

Acesta este ceea ce a spus Pavel sau autorul necunoscut al Epistolei către Evrei despre Legea lui Dumnezeu, care este descris în Psalmi, astfel:

„Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. ~ Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii." [Psalmii, 19:7-8]

Noul Testament îi atribuie lui Isus (Pacea fie asupra lui!) insultarea fraţilor săi profeţi, descriindu-i ca hoţi şi acuzându-i că nu şi-au îndrumat poporul. Ioan a spus:

„Isus le-a mai zis: «Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor. ~ Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. ~Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. ~ Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. ~ Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi. ~ Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie.»" [Ioan, 10:7-12]

Este imposibil ca Allah subhanahu wa ta'ala să fi revelat asemenea cuvinte în cărţile Lui şi despre mesageri Săi.

Lipsa de fapte şi caractere din Lege

În încercarea de a consolida autenticitatea Vechiului Testament, evangheliştii i-au atribuit lui Isus (Pacea fie asupra lui!) cuvintele:

„Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege." [Luca, 16:17]

În plus, el a spus în Evanghelia după Matei că:

„Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile." [Matei, 5:18]

Sunt aceste afirmaţii adevărate, sau existe cuvinte, pasaje sau chiar cărţi care au fost pierdute din Lege?

Multe astfel de exemple au fost citate în prima carte a acestei serii, de aceea noi vă vom prezenta doar trei exemple, lăsând nobilul cititor să reflecteze asupra textului. Aceste exemple dovedesc că afirmaţiile de mai înainte nu sunt Cuvântul lui Dumnezeu sau cuvintele profetului Isus (Pacea fie asupra lui!), ele fiind adăugiri făcute de autori şi fals atribuite lui Dumnezeu.

Printre dovezile insuficienţei şi pierderii de fapte şi caractere din Lege pe care le-am găsit menţionată în Cronici:

„Fiii lui Ezra: Ieter, Mered, Efer şi Ialon ****. Nevasta lui Mered a născut pe Miriam, pe Şamai şi pe Işbah, tatăl lui Eştemoa." [1 Cronici, 4:17]

Nu sunt menţionaţi restul copiilor lui Ezra, nici pe cea care a conceput-o pe Maria şi pe sora ei, iar dactilografii pun cele cinci stele pentru a atrage atenţia supra pierderii de text.

Pierderile şi greşelile se extind şi asupra altor cărţi care conţin mii de semne cum ar fi Cartea războaielor Domnului care este menţionată în cartea Numeri al Vechiului Testament:

„De aceea se zice în cartea războaielor Domnului: «Vaheb în Sufa, şuvoaiele Arnonului.»" [Numeri, 21:14]

Această carte nu poate fi găsită, aşa cum nici cartea prorocului Natan, în prorocia lui Ahia din Silo, care este menţionată în Cronici:

„Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintâi şi cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în cartea prorocului Natan, în prorocia lui Ahia din Silo şi în descoperirile prorocului Ieedo despre Ieroboam, fiul lui Nebat?" [2 Cronici, 9:29]

Mai multe cărţi sau scrisori sunt menţionate dar care nu există, le găsiţi în: (2 Samuel 1:18), (1 Cronici 29:29), (2 Cronici 12:15) şi în multe alte pasaje.

Toate acestea sunt dovezi ai pierderii de cuvinte ale Legii, astfel ca Cerurile şi Pământul şi dăinuirea lor sunt martorii inocenţei lui Hristos faţă de ceea ce evangheliştii i-au atribuit.

Matei se referă greşit la Cartea lui Ieremia

Într-o profeţie spusă de Matei, el face o greşeală atunci când citează din Tora. Matei spune:

„Atunci Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor ~ şi a zis: «Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.» «Ce ne pasă nouă?», i-au răspuns ei. «Treaba ta.» ~ Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat. ~ Preoţii cei mai de seamă au strâns arginţii şi au zis: «Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templului, fiindcă sunt preţ de sânge.» ~ Şi după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu banii aceia «Ţarina olarului» ca loc pentru îngroparea străinilor. ~ Iată de ce ţarina aceea a fost numită până în ziua de azi: «Ţarina sângelui.» ~ Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice: «Au luat cei treizeci de arginţi, preţul Celui preţuit, pe care L-au preţuit unii din fiii lui Israel; ~ şi i-au dat pe „Ţarina olarului", după cum îmi poruncise Domnul.»" [Matei, 27: 3:10]

Referirea în acest pasaj la prorocul Ieremia este greşită, deoarece nimic din cele spuse nu există în această carte, ci în Cartea lui Zaharia:

„Eu le-am zis: «Dacă găsiţi cu cale, daţi-mi plata; dacă nu, nu mi-o daţi!» Şi mi-au cântărit ca plată, treizeci de arginţi. ~ Dar Domnul mi-a zis: «Aruncă olarului preţul acesta scump cu care m-au preţuit!» Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în Casa Domnului pentru olar." [Zaharia, 11:12-13]

Aici este important de menţionat că povestea din Cartea lui Zaharia nu are nici o legătură cu Hristos şi Iuda. Plata cerută de Zaharia a fost unul decent, pentru munca sa, pe când plata primită de Iuda a fost una pentru trădare. Adevărul este că referirea nu era la Cărţile lui Zaharia şi Ieremia ci la o carte necanonică atribuită prorocului Ieremia. Adam Clarke, în interpretarea sa asupra Bibliei, l-a citat pe Ieronim spunând că:

„Evreii din Nazaret i-au arătat această profeţie în copia ebraică a Cărţii lui Ieremia, care este o carte discutabilă (apocrifă), însă este probabil ca ei să fi făcut această profeţie în cartea lui Ieremia doar pentru a dovedi citatul găsit în Cartea lui Matei."

Reverendul Saman Calhoun crede că în exemplarul original nu se specifică numele profetului citat; „Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus de profet", aşa cum se menţionează în traducerea siriacă.

Tovarăşii lui David nu au mâncat din pâinea pentru punerea înainte a Domnului pe timpul preotului Abiatar

Autorul Evangheliei după Marcu a făcut o greşeală de două ori atunci când a vorbit despre ceea ce a făcut David care, fiind înfometat a mâncat din pâinea pentru punerea în faţa Domnului, şi care doar preoţii o pot mânca. El a spus:

„Isus le-a răspuns: «Oare n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a fost în nevoie şi când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el? ~ Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoţii? Şi cum a dat din ele chiar şi celor ce erau cu el?»" [Marcu, 2:25-26]

Vorbele: „el şi cei ce erau împreună cu el" cu siguranţă nu corespund adevărului, deoarece David a fost singur atunci când a venit la marele preot Abiatar după ce a fugit din Saul, aşa cum este menţionat în cartea lui Samuel:

„David s-a dus la Nob, la preotul Ahimelec, care a alergat speriat înaintea lui şi i-a zis: «Pentru ce eşti singur şi nu este nimeni cu tine?» ~ David a răspuns preotului Ahimelec: «Împăratul mi-a dat o poruncă şi mi-a zis: „Nimeni să nu ştie nimic de pricina pentru care te trimit şi de porunca pe care ţi-am dat-o." Am hotărât un loc de întâlnire cu oamenii mei. ~ Acum ce ai la îndemână? Dă-mi cinci pâini sau ce se va găsi.» ~ Preotul a răspuns lui David: «N-am pâine obişnuită la îndemână, ci numai pâine sfinţită, doar dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei!»" [1 Samuel, 21:1-4]

A doua greşeală apare atunci când Marcu l-a numit pe marele preot Abiatar, deoarece în cartea lui Samuel se afirmă că marele preot a fost tatăl lui, Ahimelec, cel care a fost ucis de Saul deoarece i-a dat pâinea sfinţită lui David. (vezi 1 Samuel 22:20-23)

Editorii Lexiconului Sfintei Scripturi reamintesc că Abiatar s-a refugiat la David, împreună cu Saduk, după moartea tatălui său Ahimelec.

Biserica Catolică a recunoscut această eroare în cartea „Erori" citându-l pe Joe Will care a spus:

„Marcu a făcut o greşeală, el scriind Abiatar în loc de Ahimelec."[58]

Lăudarea lui Iuda, trădătorul

Atunci când evangheliştii au scris despre apostoli, au scris foarte frumos despre toţi cei doisprezece apostoli, chiar şi despre Iuda, trădătorul, ei menţionându-l chiar şi atunci când vorbeau despre evenimente petrecute după moartea sa.

Matei l-a citat pe Isus (Pacea fie asupra lui!) care a vorbit celor doisprezece apostoli ai săi:

„Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel." [Matei, 19:28]

Matei nu l-a exclus pe Iuda trădătorul, cel pe care Isus (Pacea fie asupra lui!) l-a descris astfel:

„...vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!" [Matei, 26:24]

Luca a observat greşeala făcută de Matei şi nu a repetat-o, el ne menţionând doar numărul de scaune de domnie (vezi Luca 22:28-29). Pavel, însă, a făcut aceeaşi greşeală atunci când a vorbit despre învierea lui Hristos, care se presupune să fi avut loc după moartea lui Iuda şi înainte de alegerea lui Matia (vezi Faptele Apostolilor 1:26). Pavel spune:

„Că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; ~ şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. ~ După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit." [1 Corinteni, 15:4-6]

Autorul Evangheliei după Marcu a observat greşeala atunci când a spus aceeaşi poveste, şi a reformulat:

„În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă..." [Marcu, 16:14]

Trebuie să menţionăm aici că Isus (Pacea fie asupra lui!) a apărut pentru prima dată celor zece apostoli ai săi, pentru că Toma nu a fost atunci alături de ceilalţi apostoli. Ioan spune:

„Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus." [Ioan, 20:24]

Perioada în care Hristos a rămas în inima pământului nu a fost de trei zile şi trei nopţi.

Matei a mai făcut o altă greşeală atunci când a spus că fiul omului (Hristos) a rămas în inima pământului trei zile şi trei nopţi. El spune:

„Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: «Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!» ~ Drept răspuns, El le-a zis: «Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona. ~ Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima Pământului.»" [Matei, 12:38-40]

Este bine cunoscut din Evanghelii că Isus (Pacea fie asupra lui!) a fost răstignit în ziua de vineri, înmormântat vineri spre-sâmbătă noaptea, iar a ieşit din mormânt duminică înainte de ivirea zorilor. Acest lucru înseamnă că el a stat în mormânt doar sâmbătă şi duminică noaptea, ceea ce înseamnă două nopţi şi o zi, şi nu trei zile, aşa cum a spus Matei.

Basle, un savant creştin, a recunoscut că Matei a făcut o greşeală, şi a susţinut că acesta a înţeles greşit cuvintele lui Hristos; astfel o interpretare cum că ar fi stat în inima pământului trei zile şi trei nopţi, a fost bazată pe înţelegerea greşită al lui Matei.

Pentru că ceea ce Isus a vrut, a fost:

„Ca oamenii din Ninive să creadă în învăţăturile sale şi să nu ceară miracole, oamenii ar trebui să asculte învăţăturile sale fără să ceară miracole."

În încercarea de a explica textul, Yohanna Fam Athahab a avut propria interpretare spunând:

„Cele trei zile şi trei nopţi se calculează din ziua de joi, atunci când Isus a luat cina alături de apostolii săi, iar mâncarea a devenit corpul său. Inima pământului este o expresie figurativă pentru stomacul lor."[59]

Aceasta cu siguranţă este o afirmaţie dezgustătoare!

2. Erori dovedite de realitate

Apropiata reîntoarcere al lui Hristos şi venirea rapidă a sfârşitului lumii

Există multe alte texte în care evangheliştii au comis erori, iar dovadă pentru acestea este realitatea şi istoria. Evanghelia după Matei menţionează apropierea Zilei Judecăţii care este asociată cu reîntoarcerea apropiată al lui Hristos, fiind specificată de însuşi Hristos, aşa cum susţin ei, înainte de sfârşitul generaţiei sale. Aşadar, el le-a cerut apostolilor săi să nu predice în oraşele Samaritenilor, deoarece atunci va avea loc Ziua Învierii. Există aproximativ zece pasaje în Evanghelii care vorbesc despre întoarcerea lui Hristos şi Ziua Învierii. Cele mai importante sunt:

„Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. ~ Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa." [Matei, 16:27-28]

De asemenea, el spune:

„Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului." [Matei, 10:23]

Părintele Matta Al-Miskeen a comentat cu privire la acesta pasaj:

„Savanţilor le-a luat prea mult timp să explice acest pasaj, însă ei au declarat că nu au găsit soluţia, deoarece nu există o soluţie."[60]

În plus, în cartea Apocalipsei, spune:

„Eu vin curând." [Apocalipsa lui Ioan, 3:11]

Matei a menţionat evenimentele care vor însoţi revenirea lui Isus (Pacea fie asupra lui!):

„El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: "Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia? "" [Matei, 24:3]

Părintele Matta Al-Miskeen a spus:

„Odată cu întrebarea despre distrugerea templului ei au mai întrebat care este semnul venirii fiului omului? Ei au fost absolut siguri că distrugerea templului înseamnă sfârşitul lumii, venirea Fiului omului iar încheierea Judecăţii de Apoi înseamnă începutul Împărăţiei lui Dumnezeu."[61]

Isus (Pacea fie asupra lui!) a răspuns la prima întrebare al apostolilor, descriind semnele distrugerii templului. Apoi a continuat răspunzând la cea de-a doua întrebare despre venirea sa şi sfârşitului lumii. El a spus:

„Îndată după acele zile de necaz "soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate." ~ Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. ~ El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă. ~ De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. ~ Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. ~ Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până se vor întâmpla toate aceste lucruri. ~ Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece." (Matei 24:29-35) (vezi Marcu 13:24-31)

În Evanghelia după Luca găsim:

„Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor. ~ Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe Pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; ~ oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. ~ Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare... ~ Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri. ~ Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece." (Luca 21:24-33)

Părintele Matta Al-Miskeen a spus:

„Toţi învăţaţii au fost de acord asupra faptului că acest verset face referire la distrugerea Ierusalimului şi a templului, care s-a întâmplat cu adevărat în perioada sa."[62]

Ideea întoarcerii rapide şi a învierii i-a copleşit pe scriitorii de epistole. Printre aceştia, era Pavel, care a spus:

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor." [1 Corinteni, 10:11]

În scrisoarea sa adresată Tesalonicenilor, Pavel a vorbit despre modul în care el îl va întâlni pe Isus după ce aceia care cred în Isus (Pacea fie asupra lui!) or fi înviaţi din morţi, spunând:

„Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. ~ Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. ~ Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul." [1 Tesaloniceni, 4:15-17]

El a confirmat credinţa sa în acest lucru atunci când a spus:

„Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, ~ într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi." [1 Corinteni, 15:51-52]

Ordinul monastic iezuit a comentat cu privire la versetul dinainte, spunând:

„Apostolul Pavel a vorbit ca o persoană care se aştepta să fie în viaţă atunci când Hristos va reveni pe Pământ."

În „Dicţionarul de teologie", găsim:

„Se pare că dreptcredincioşii de la începutul Bisericii timpurii au crezut că revenirea lui Hristos pe Pământ se va petrece curând... Apostolul Pavel nu a spus că cea de a doua venire glorioasă se va întâmpla după un timp îndelungat; pare a fi mai mult contrarul acestui lucru: el credea că va fi încă în viaţă atunci când acest lucru se va întâmpla." (a se vedea în acest sens şi 1 Tesaloniceni, 4:17)

Ioan a spus: „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antichrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antichrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă." [1 Ioan, 2:18]

Toate aceste cuvinte, ca şi altele asemeni lor, arată faptul că Învierea şi cea de a doua venire a lui Isus (Pacea fie asupra lui!) pe Pământ erau considerate a avea loc chiar în timpul în care trăia prima generaţie de credincioşi. Însă, nenumărate secole au trecut şi aceste evenimente nu au avut loc încă, iar acest lucru indică faptul că toate aceste profeţii nu sunt decât erori ale evangheliştilor.

Miracolele credincioşilor

Realitatea a dovedit şi alte greşeli făcute de către evanghelişti. Isus (Pacea fie asupra lui!) nu a minţit şi este imposibil ca el să fi afirmat ceea ce evangheliştii îi atribuie în pasajele care urmează.

La sfârşitul Cărţii lui Marcu, figura lui Isus (Pacea fie asupra lui!) le apare apostolilor săi după crucificare, când acesta le spune:

„Iată semnele care îi vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; ~ vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi." [Marcu, 16:17-18]

Apropiat acestor cuvinte, Marcu a afirmat, de asemenea, că Isus (Pacea fie asupra lui!) le-ar fi spus apostolilor săi:

„... Aveţi credinţă în Dumnezeu! ~ Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: «Ridică-te şi aruncă-te în mare!», şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut." [Marcu, 11:22-23]

Pe lângă aceasta, în Cartea lui Matei găsim:

„Tot ce veţi cere cu credinţă, prin Rugăciune, veţi primi." [Matei, 21:22]

Atunci când un bărbat s-a apropiat de Isus (Pacea fie asupra lui!) cerându-i să îl vindece pe fiul său, bolnav de epilepsie, spunându-i:

„...«Dar dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne.» ~ Isus a răspuns: «Tu zici: „Dacă poţi!"… Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!» ~ Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi: «Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!»" [Marcu, 9:22-24], Isus (Pacea fie asupra lui!) l-a făcut să înţeleagă faptul că dreptcredincioşii pot face orice tip de miracol. De aceea, el i-a cerut întâi să creadă pentru ca fiul său să poată fi vindecat. Omul, care nu era încă dintre credincioşi, a promis că va crede, iar Isus (Pacea fie asupra lui!) l-a vindecat pe fiul său.

Ioan l-a citat pe Isus (Pacea fie asupra lui!) atunci când a spus:

„Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea..." [Ioan, 14:12]

Astfel, fiecare credincios poate face miracole impresionante, la fel ca cele pe care le-a făcut Isus (Pacea fie asupra lui!) aşa cum au fost învierea morţilor şi vindecarea bolnavilor, iar încercarea este cea mai bună dintre toate dovezile! Cei care se îndoiesc de adevărul acestui fapt, ar trebui să citească următoarele rânduri scrise de părintele Matta Al-Miskeen, care a spus:

„Daţi-mi genunchi care se pleacă şi inimi care cred cu sinceritate în ceea ce Isus a promis şi veţi putea observa cum cei orbi vor putea vedea, cei surzi vor auzi, iar cei şchiopi vor merge, alerga şi dansa. Toate tipurile de boală vor fi vindecate, chiar dacă ne referim la ceva cronic, precum cancerul, ciroza ficatului, colapsul plămânilor, sau bolile de inimă; şi aceasta deoarece Isus este Isus, aşa cum a fost, este şi va fi pentru totdeauna."[63]

Cei care cred în sfinţenia acestor pasaje, dar care nu sunt capabili să facă miracole, nu au suficientă credinţă. Matei ne-a povestit despre apostolii care au mers în secret la Isus (Pacea fie asupra lui!) pentru a îl întreba despre cauza pentru care ei nu au putut să îl vindece pe cel lepros. El le-a răspuns:

„«Din pricina puţinei voastre credinţe.», le-a zis Isus. «Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici acolo!", şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.»" [Matei, 17:20]

Astfel, ar trebui ca fiecare credincios creştin să fie capabil să învie oamenii din morţi, să îi vindece pe cei bolnavi şi să scoată demonii din cei posedaţi, iar, cei care nu pot face aceasta, nu sunt cu adevărat credincioşi.

Toate aceste pasaje vorbesc despre miracolele ce pot fi înfăptuite de toţi cei care sunt credincioşi. Se întâmplă cumva ca vreunul din toate aceste miracole să se fi petrecut în viaţa vreunuia dintre cei care îl urmează pe Hristos?! Este vreunul dintre preoţii bisericii creştine capabil să înfăptuiască miracole asemănătoare celor înfăptuite de Isus (Pacea fie asupra lui!) sau chiar şi mai bune decât acestea?! Sunt ei capabili să învie morţii, să vindece bolnavii sau să vorbească mai multe limbi, sau ei nu sunt credincioşi deoarece nu sunt în stare să înfăptuiască astfel de miracole?!

În timpul unei dezbateri dintre Ahmed Deedat şi mai marele preoţilor din Suedia, Stanlez Sjoberg, unul dintre spectatori s-a ridicat în picioare şi i-a citit reverendului Sjoberg unul dintre pasajele scrise de Marcu (Marcu, 16:16-18). Apoi, acesta i-a cerut preotului să bea o sticlă cu otravă, spunându-i: „Bea această otravă puternică, deoarece nu vei muri, căci ai credinţă în Isus şi ai credinţă adevărată." În acel moment, faţa lui Sjoberg s-a schimbat, şi, bâlbâindu-se, a spus:

„Nu murim dacă vom bea otravă! Aceasta este ceva ciudat. Cred în Dumnezeu şi în Duhul Sfânt. Duhul Sfânt ne spune ce se va întâmpla cu noi. Soţia mea mi-a spus în urmă cu treizeci de zile: «Stanlez, fii atent, cineva te va omorî prin otrăvire!»... Văd că răul se află în interiorul tău (omule), nu vreau să fac niciun spectacol..." Apoi, a luat sticluţa de otravă şi a turnat-o într-un vas de flori.

Recompensele rapide primite de credincioşi în această viaţă

Din nou, realitatea şi viaţa au demonstrat alte erori ale evangheliştilor. Marcu a menţionat că Petru i-a spus lui Isus (Pacea fie asupra lui!):

„... «Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.» ~ Isus a răspuns: «Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie ~ şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică." [Marcu, 10:28-30]

În Evanghelia lui Matei, găsim: „... va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică." [Matei, 19:29]

În Evanghelia lui Luca găsim: „Vor primi mult mai mult în veacul acesta de acum..." [Luca, 18:30]

Învăţaţii nu au înţeles cum anume pot fi obţinute toate aceste răsplăţi; cum poate un om avea mai multe mame şi mai mulţi taţi... Dacă înţelesul asupra acestui lucru este acela că expresiile de mame, taţi şi fraţi sunt utilizate cu sens figurativ, cum putem înţelege situaţia holdelor?! Când am putut observa că s-a întâmplat aceasta cu cei care şi-au părăsit casele pentru a predica creştinismul?! Ei şi-au lăsat mamele, surorile şi averile, când vor primi acele răsplăţi însutite promise?!

Versetul vorbeşte în mod clar despre o răsplată pământească „împreună cu prigoniri" şi că se va petrece „în acest veac" venind împreună cu o răsplată veşnică în Viaţa de Apoi. Acesta nu poate fi altceva decât o minciună, deoarece dacă ar fi fost un adevăr, oamenii s-ar fi grăbit cu toţii să răspundă chemării, iar acest experiment nu ar face altceva decât să aducă cu sine întrecerea şi cearta între oameni pentru a primi cât mai mult din răsplăţi promise. Mai mult decât atât, părintele Matta Al-Miskeen a descris aceste promisiuni printr-un simbolism straniu. El a spus:

„În locul tatălui, Isus îi va oferi omului spiritul Fiului părintelui ceresc; iar în locul mamei, acesta va simţi maternitatea Bisericii. În locul femeilor de aici, luate de lângă bărbaţii lor şi a femeilor care au nevoi alături de bărbaţi... devine o necesitate a Cerului să dea naştere, în mod spiritual, copiilor care vor moşteni Împărăţia Cerului. De asemenea, toate poftele copiilor se vor transforma în nostalgia dorinţei de a fi copiii lui Dumnezeu."[64]

Pământul este rotund sau plat?

Cartea Apocalipsei lui Ioan vorbeşte despre viziunea acestuia atunci când a văzut Pământul ca fiind plat şi cu patru colţuri, cu câte un Înger stând în fiecare dintre colţuri. Ioan a spus:

„După aceea am văzut patru Îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale Pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale Pământului, ca să nu sufle vânt pe Pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac." [Apocalipsa lui Ioan, 7:1]

Ioan a menţionat din nou cele patru colţuri ale Pământului atunci când a spus:

„Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat ~ şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale Pământului..." [Apocalipsa lui Ioan, 20:7-8]

Matei a confirmat această perspectivă asupra Pământului atunci când a vorbit de încercările pe care Satana i le-a adus lui Hristos. Când a vrut să îi arate lui Isus (Pacea fie asupra lui!) toate împărăţiile Pământului, Satana l-a luat pe un munte foarte înalt şi i-a arătat toate cele patru împărăţii ale Pământului:

„Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor..." [Matei, 4:8]

El a putut vedea toate împărăţiile Pământului de pe cel mai înalt munte deoarece Pământul era plat, ştiut fiind faptul că acest lucru ar fi imposibil dacă Pământul ar fi rotund, după cum ştim acum.

3. Erori demonstrate prin intermediul raţiunii

Anumite erori pot fi demonstrate prin intermediul raţiunii, iar acestea nu pot fi considerate a fi inspiraţii Divină. Mintea poate observa că aceste lucruri sunt greşite şi poate înţelege ignoranţa celor care au scris legile naturale ale lui Allah, Preaînaltul şi Preaslăvitul.

O stea pe cerul Ierusalimului

Matei a menţionat povestea celor trei magi care au venit la naşterea lui Isus (Pacea fie asupra lui!) pentru a i închina acestuia. El a afirmat:

„După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim ~ şi au întrebat: «Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.» ~ [...] magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. ~ Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie." [Matei, 2:1-10]

Sunt numeroase motivele pentru care mintea va respinge această idee:

● Matei a vorbit despre o stea mişcătoare şi despre mişcările ei – chiar dacă aceasta se afla destul de departe – care erau vizibile de pe Pământ, indicând un anumit loc din Ierusalim, unde se afla Hristos. Apoi, steaua se opreşte în timp ce este încă pe cer. Cum a putut aceasta să se mişte, pentru a le indica acel loc, cum s-a oprit aceasta şi cum de au fost ei capabili să perceapă toate aceste lucruri?! Acestea sunt întrebări la care nu pot fi oferite răspunsuri.

● Cum au putut magii să aibă cunoştinţe despre Isus (Pacea fie asupra lui!) şi despre steaua acestuia, din moment ce ei nu Îl cunoşteau pe Dumnezeu? Cum puteau ei să i se închine unui profet din moment ce ei nu credeau în religia sa? Toate acestea sunt minciuni, deoarece niciunul dintre magii din vechime şi niciuna dintre istoriile lor nu menţionează acest fapt, nici chiar ceilalţi evanghelişti nu menţionează acest lucru, nici măcar Luca, cel care a urmat toate celelalte evenimente prezentate de Matei cu acurateţe.

● De ce magii au făcut o astfel de călătorie lungă, doar pentru a i se închina lui Isus (Pacea fie asupra lui!), a îi aduce cadouri şi a se întoarce de unde au venit?

● Aceste versete vorbesc despre interesul pe care Irod îl avea asupra acestui nou-născut, şi despre faptul că el intenţiona să îl ucidă. El le-a cerut magilor să îi spună dacă acest copil chiar s-a născut, pentru că şi el doreşte să i se închine. Magii au visat că nu trebuie să se întoarcă la Irod, iar ei au făcut întocmai... însă, dacă Irod chiar era interesat de acest lucru, de ce nu a plecat din Bethleem, care se află aproape de Ierusalim, pentru a merge împreună cu ei la nou-născut? De ce nu l-a trimis pe niciunul dintre oamenii săi împreună cu aceştia, dacă acest fapt era atât de important pentru el?

● Matei a menţionat masacrul lui Irod asupra pruncilor după plecarea magilor, înainte ca el să îl poată găsi pe copilul căutat. Istoria este falsă, deoarece niciun istoric nu menţionează aceste evenimente, în ciuda importanţei acestora. Menţionăm aici că marele Irod a murit cu patru ani înainte de naşterea lui Isus după cum arată toate sursele istorice.

Călărirea măgăriţei şi a măgarului deodată

Ceea ce mintea nu poate să îşi imagineze este ceea ce Matei a afirmat cu privire la intrarea lui Hristos în Ierusalim, atunci când a spus:

„Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El (Hristos) a şezut deasupra." [Matei, 21:7]

Cum ar fi putut Hristos să stea în acelaşi timp şi pe măgăriţă, şi pe măgăruş?! Este o greşeală şi o minciună prin care Matei a vrut să se îndeplinească o promisiune din Tora:

„Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: ~ «Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe."»" [Matei, 21:4-5]

Minunile menţionate de Matei cu privire la moartea crucificatului

În mod similar, mintea umană nu poate accepta minunile pe care Matei le menţionează cu privire la crucificare lui Hristos atunci când spune:

„Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. ~ Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, ~ mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat. ~ Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora." [Matei, 27:50-53]

Această poveste este inexactă, o eroare şi o minciună, deoarece nu s-a întâmplat vreodată ca vreun sfânt sau un om comun să se întoarcă din morţi. În cazul în care ar fi aşa, se nasc întrebările: ce se întâmplă cu aceştia după ce au înviat – s-au întors la casele lor sau au mai murit apoi din nou? Care a fost reacţia evreilor, a lui Pilat şi a apostolilor atunci când acest mare eveniment s-a petrecut? Răspunsul la toate acestea este „nimic", deoarece nici Matei, nici cei care nu au vorbit despre aceste miracole nu au răspuns acestor întrebări. Dacă aceste minuni ar fi avut loc în realitate, atunci întreaga lume ar fi vorbit despre ele şi toţi oamenii ar fi crezut în Hristos. Părintele Kenningser a spus:

„Nu trebuie să ne batem joc, deoarece intenţia lui Matei a fost una respectabilă, el doar a încorporat cuvintele transmise pe cale orală în vechea poveste a scrierilor sale, însă povestea lui Isus Hristos este încă valabilă."

Norton, care este supranumit a fi păzitorul Evangheliei, a spus:

„Această poveste este falsă şi cel mai probabil ea era populară printre evrei după distrugerea templului de la Ierusalim. Este posibil ca cineva să fi adăugat această poveste pe marginea manuscrisului în ebraică al lui Matei, apoi cel care a scris aceasta a inserat în text, iar traducătorul a tradus-o aşa cum era."

Este posibil să fi fost nenumărate pasaje notate pe marginea Noului Testament, care au fost introduse în mod greşit în interiorul textului. Cum putem identifica aceste pasaje false şi să le scoatem în afara textului biblic?

Nu este nicio îndoială asupra faptului că oamenii bisericii, care şi-au închis mintea în faţa adevărului, refuză să accepte faptul că Evanghelia poate avea greşeli, deoarece ei consideră că Duhul Sfânt nu poate face greşeli. În timp ce aceia care le respectă gândirea cred acest lucru, se poate observa că această carte este una creată de om şi nu Cuvântul lui Dumnezeu, iar dovada pentru acest lucru este în ceea ce am afirmat mai sus.

Modificări ale Noul Testament

Oamenii se pot întreba de unde provin modificările prezente în Noul Testament. Sunt acestea de la evanghelişti sau de la autorii acestei cărţi, sau de la cei care au transcris aceste texte, făcând aceasta în concordanţă cu propriile credinţe, sau provin de la aceia care au transformat scrierile personale ale apostolilor în cărţi sfinte, sau provin de la toţi cei amintiţi? Poate că ultima dintre toate aceste supoziţii este răspunsul cel corect. Vom analiza, în continuare, fiecare posibilitate în parte.

1. Modificările provin de la evanghelişti: au fost aceştia corecţi atunci când copiau textele unii de la alţii?

Aşa cum am amintit deja, este de necontestat faptul că Luca a copiat 51%, iar Matei 90% din Evanghelia lui Marcu. Luca şi Matei au fost corecţi atunci când au copiat de la Marcu sau ei au făcut aceasta în conformitate cu propriile dorinţe?

Adevărul este că amândoi au copiat de la Marcu urmând propriile dorinţe şi în special Matei, care exagera întotdeauna evenimentele copiate pentru a se potrivi personalităţii lui Hristos sau pentru a arăta faptul că acea Profeţie din Tora a fost împlinită acolo unde povestea relatată de Marcu nu se potrivea cu aceasta.

Marcu a afirmat cu referire la crucificare: „I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat." [Marcu, 15:23]

Cu toate acestea, Matei a copiat schimbând sensul textului: „I-au dat să bea vin amestecat cu fiere..." [Matei, 27:34]

Este binecunoscut faptul că oţetul (vinul acru) şi vinul sunt două lucruri total diferite. Matei a dorit, astfel, să îndeplinească Profeţia prezisă în Tora, fapt pentru care a trebuit să schimbe cuvântul „vin" cu „oţet": „Ei îmi pun fiere în mâncare, şi, când mi-e sete, îmi dau să beau oţet." [Psalmii, 69:21]

Marcu a spus: „Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă." [Marcu, 3:35], în timp ce Matei a copiat acest text astfel: „Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă." [Matei, 12:50], cuvintele „Tatălui Meu" fiind adăugate din motive teologice. Acelaşi lucru se întâmplă şi într-un alt verset: atunci când Hristos i-a întrebat pe apostolii săi ce părere au despre el, Petru a răspuns: „Tu eşti Hristosul!" [Marcu, 8:29]. Cu toate acestea, Matei a alterat sensul cuvintelor lui Petru, spunând: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!" [Matei, 16:16]

Sunt numeroase exemplele care arată modificările făcute de către Matei, iar unul dintre acestea este reprezentat de cuvintele sale atunci când Marcu a afirmat că nu a existat niciun miracol al lui Hristos la Cana Galilei:

„N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. ~ Şi Se mira de necredinţa lor. Isus străbătea satele dimprejur şi învăţa pe norod." [Marcu, 6:5-6]

El nu a putut face nici măcar un singur miracol, însă a vindecat câteva persoane bolnave, dar acest lucru nu a fost de ajuns pentru ca oamenii să creadă, iar el a fost surprins deoarece ei au rămas tot necredincioşi. Acest lucru nu i-a plăcut lui Matei, care nu putea concepe faptul că Isus Hristos nu a făcut niciun miracol. De aceea, el a spus cu referire la aceasta:

„Şi n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor." [Matei, 13:58]

Astfel, în concepţia sa, el a făcut miracole, însă nu foarte multe, iar justificare lui Matei pentru acest fapt a fost aceea că Isus (Pacea fie asupra lui!) nu putea face niciun miracol deoarece oamenii erau necredincioşi. În acest fel, necredinţa devine un motiv pentru a nu înfăptui nimic, în timp ce la Marcu aceasta era un lucru rezultat în urma faptelor lui Isus (Pacea fie asupra lui!).

Luca, la rândul său, a modificat ceea ce a copiat de la Marcu. Acesta din urmă – care, conform surselor creştine, a realizat o imagine realistă a lui Hristos – a precizat care au fost ultimele cuvinte ale celui crucificat. Conform acestuia, ele au fost un strigăt disperat al unei persoane: „... Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" [Marcu, 15:34] Însă, lui Luca – după cum afirmă Will Durant – nu i-au plăcut cuvintele aduse de Marcu, deoarece a considerat că acestea nu sunt în acord cu învăţăturile lui Pavel cu privire la acel Hristos considerat a fi Mântuitorul, care a trebuit să fie crucificat. Prin urmare, el le-a schimbat, spunând: „... Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!..." [Luca, 23:46]

Matei a realizat schimbări asupra multor versete pe care le-a copiat de la Marcu, adăugând tot ceea ce a considerat că va creşte rangul lui Hristos. Marcu a vorbit despre omul cu duh impur pe care Isus (Pacea fie asupra lui!) l-a vindecat, scoţând diavolii din el, transformându-i în porci, după cum a spus:

„Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul gadarenilor. ~ Când a ieşit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpânit de un duh necurat ~ [...] Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat ~ şi a strigat cu glas tare: «Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!» [...] ~ Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păşteau. ~ Şi ei L-au rugat şi au zis: «Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.» ~ Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci..." [Marcu, 5:1-13]

Matei a vorbit despre doi oameni în loc de unul singur:

„Când a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciţi care ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. ~ Şi iată că au început să strige: «Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?» ~ Departe de ei era o turmă mare de porci care păşteau. ~ Dracii rugau pe Isus şi ziceau: «Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.» ~ «Duceţi-vă», le-a zis El. Ei au ieşit şi au intrat în porci..." [Matei, 8:28-32]

În interpretarea pe care o face Evangheliei după Matei, pastorul Tadrus Yacob Malaty a încercat să potrivească cele două poveşti, spunând:

„Se pare că unul dintre cei doi bărbaţi era o persoană foarte cunoscută în acele locuri şi, cu siguranţă, era nebun, de aceea Matei şi Luca s-au concentrat asupra acestuia, ignorându-l pe celălalt."

Astfel, popularitatea unuia dintre cei doi bărbaţi i-a făcut pe cei doi apostoli să neglijeze menţionarea unuia dintre miracolele înfăptuite de Isus (Pacea fie asupra lui!), care l-a vindecat şi pe celălalt, iar acest lucru s-a întâmplat doar pentru că celălalt era nebun, dar nu suficient de faimos!

Marcu şi Luca au vorbit, de asemenea, despre vindecarea orbului. Marcu a afirmat:

„Au ajuns la Ierihon. Şi pe când ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lângă drum şi cerea de milă. ~ El a auzit că trece Isus din Nazaret şi a început să strige: «Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!» ~ Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: «Fiul lui David, ai milă de mine!» ~ Isus S-a oprit şi a zis: «Chemaţi-l!» Au chemat pe orb şi i-au zis: «Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.» ~ Orbul şi-a aruncat haina; a sărit şi a venit la Isus. ~ Isus a luat cuvântul şi i-a zis: «Ce vrei să-ţi fac?» «Rabuni», I-a răspuns orbul, «să capăt vederea.» ~ Şi Isus i-a zis: «Du-te, credinţa ta te-a mântuit.» Îndată orbul şi-a căpătat vederea şi a mers pe drum după Isus." [Marcu, 10:46-52] (Vezi şi Luca, 18:35-43)

Matei a povestit aceleaşi lucruri, însă, la el existau doi orbi:

„Când au ieşit din Ierihon, o mare gloată a mers după Isus. ~ Şi doi orbi şedeau lângă drum. Ei au auzit că trece Isus şi au început să strige: «Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!» ~ [...] Isus S-a oprit, i-a chemat şi le-a zis: «Ce vreţi să vă fac?» ~ «Doamne», I-au zis ei, «să ni se deschidă ochii!» ~ Lui Isus I s-a făcut milă de ei, S-a atins de ochii lor, şi îndată orbii şi-au căpătat vederea, şi au mers după El." [Matei, 20:29-34]

Acest lucru este doar o altă exagerare a lui Matei şi o modificare a celor copiate de la Marcu. De asemenea, ar trebui să menţionăm în acest punct faptul că Luca a făcut ca această poveste să se petreacă înainte de intrarea lui Isus (Pacea fie asupra lui!) în Ierihon. El a spus:

„Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lângă drum şi cerşea." [Luca, 18:35]

Astfel, se naşte întrebarea: Isus (Pacea fie asupra lui!) l-a vindecat pe cel orb înainte de a intra în Ierihon sau după aceea?!

Există o altă modificare făcută de către evanghelişti cu referire la locul în care s-a petrecut acest miracol: ei afirmă că s-a petrecut fie la Gerasa, conform lui Marcu (Marcu, 5:1) şi Luca (Luca, 8:26), sau la Gadara, conform lui Matei (Matei 8:28), cele două nume indicând locuri cu totul diferite. Primul dintre acestea – conform Enciclopediei Scrierilor biblice – este acum „localizat în Um Qais, pe vârful dealurilor din partea de sud a Văii Yarmouk şi se numeşte Hamma" – este situată la aproximativ şase mile depărtare în partea de sud-est a Mării Galiei. În schimb, Gadara este localizată la aproximativ şaizeci de kilometri la sud de Jadrah, iar rămăşiţele acestui faimos oraş roman pot fi încă observate în Jerash, în Iordania. Localizarea celor două oraşe este clară pentru toţi cei care au curiozitatea de a deschide o hartă ce arată oraşele menţionate în Biblia cea Sfântă. De asemenea, se poate observa că niciunul dintre aceste oraşe nu era situat în apropierea unei mări, ceea ce face ca niciunul dintre aceste locuri să nu fie unul posibil pentru înfăptuirea unui miracol. Învăţaţii nu au ştiut cum să aducă aceste două locuri atât de depărtate unul lângă altul. Autorii de enciclopedii au fost de acord cu o presupunere care nu are niciun temei logic. Ei au spus:

„Este sigur faptul că regatul Jadrah – la fel ca multe alte oraşe din regiune – s-a extins pe întreaga zonă de sud de lângă mare, incluzând printre altele şi oraşul Gerasa."[65]

Prin această modalitate „acrobatică", oraşul Gadara şi oraşul Gerasa au devenit unul singur.

Marcu ne-a vorbit despre intrarea lui Isus (Pacea fie asupra lui!) în Ierusalim călare pe un măgăruş:

„Când s-au apropiat de Ierusalim şi au fost lângă Betfaghe şi Betania, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi ~ şi le-a zis: «Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: îndată ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat încă niciun om; dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l.» ~ [...] Au adus măgăruşul la Isus, şi-au aruncat hainele pe el, şi Isus a încălecat pe el." [Marcu, 11:1-7]

Spunând aceeaşi poveste, Matei a exagerat, spunând că Isus (Pacea fie asupra lui!) a călărit un măgăruş şi o măgăriţă în acelaşi timp:

„Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici ~ şi le-a zis: «Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine.» ~ [...] Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra." [Matei, 21:1-7]

Matei nu ne-a arătat cum a putut Isus (Pacea fie asupra lui!) călări un măgăruş şi o măgăriţă în acelaşi timp. Acest fapt nu este important, ceea ce prezintă importanţă este împlinirea profeţiei aduse de Tora, în Cartea lui Zaharia:

„... Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe." [Zaharia, 9:9] şi Matei a afirmat acest lucru (Matei, 21:4)

Atunci când Isus (Pacea fie asupra lui!) vorbit despre Ziua Judecăţii, el a spus că nu ştie când va fi aceasta. Marcu a afirmat:

„Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl." [Marcu, 13:32]

Lui Matei nu i-a plăcut acest lucru, deoarece nu şi-a putut imagina ignoranţa lui Isus (Pacea fie asupra lui!) cu privire la Ziua Judecăţii şi a schimbat acest verset, spunând:

„Despre Ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici Îngerii din ceruri, ci numai Tatăl." [Matei, 24:36]

Mai mult decât atât, Matei a modificat şi evenimentele care au avut loc la crucificare, potrivindu-le cu propria sa imaginaţie:

„Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. ~ Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, ~ mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat. ~ Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora." [Matei, 27:50-53]

Matei nu a precizat însă ce au făcut aceste persoane care s-au întors din morţi şi nici care a fost reacţia oamenilor la vederea acestor măreţe evenimente. Marcu nu a vorbit despre aceste evenimente, în ciuda măreţiei lor. Dacă acestea au fost adevărate, el nu ar fi uitat să le menţioneze. De asemenea, nici Luca, deşi a notat totul cu acurateţe, nici Ioan nu au menţionat nimic cu privire la acestea, ceea ce înseamnă că Matei a luat totul din propria imaginaţie.

Evangheliştii au modificat cuvintele lui Isus (Pacea fie asupra lui!) atunci când aceştia au citat vorbele sale adresate apostolilor. Conform lui Luca, el le-a spus acestora:

„Şi chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. ~ Eu vă spun: pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea Îngerilor lui Dumnezeu." [Luca, 12:7-8], astfel, Luca a făcut ca acceptarea sau negarea lui Isus (Pacea fie asupra lui!) să se facă înaintea îngerilor lui Dumnezeu. El nu este în acord cu Matei, care a făcut ca acceptarea şi negarea lui Isus (Pacea fie asupra lui!) să se facă înaintea lui Dumnezeu şi nu a îngerilor. El l-a citat pe Isus (Pacea fie asupra lui!), spunând:

„Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. ~ De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în Ceruri; ~ dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în Ceruri." [Matei, 10:31-33], astfel, care dintre aceste cuvinte îi aparţin lui Isus şi ce se întâmplă atunci cu celelalte cuvinte?!

În interpretarea sa asupra Evangheliei lui Matei (pag. 271), John Fenton nu a putut nega acest lucru şi a admis modificarea intervenită asupra poveştii. Încercând să justifice acest fapt, el a afirmat:

„Manuscrisele (Evangheliilor) au fost modificate în mod considerabil în acele locuri în care numele Domnului au fost menţionate."

El a admis faptul că în interiorul acestora există anumite modificări, însă el a dat vina pe cei care au copiat aceste manuscrise şi nu pe Matei, autorul.

De fapt, autorii Evangheliilor au fost cei care au modificat cuvintele textelor şi nu copiştii lor. Adăugirile se află întotdeauna în cărţile lui Matei, iar dacă aceste modificări s-au făcut abia apoi, la transcrierea manuscriselor, atunci acestea nu s-ar fi aflat întotdeauna în Cartea lui Matei. Învăţatul Keys Man a avut dreptate atunci când a spus:

„Luca şi Matei au făcut în mod deliberat o mulţime de modificări la textul Evangheliei lui Marcu, care s-a aflat în posesia lor, din cauza unor motive religioase."

2. Modificările evangheliştilor au apărut la copierea textelor sfinte

Autorii Noului Testament au modificat cărţile existente în Tora atunci când au copiat din acestea:

● Pavel a modificat textul atunci când a copiat din Cartea Psalmilor. El a spus:

„Căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele. ~ De aceea, când intră în lume, El zice: «Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; ~ n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.»" [Evrei, 10:4-6]

Pavel a copiat din Cartea Psalmilor şi a modificat-o. În Psalmi, apare astfel:

„Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire." [Psalmi, 40:6]

El a modificat „tu mi-ai străpuns urechile" cu „Mi-ai pregătit un trup".

● Evangheliştii au modificat, de asemenea, toate acele lucruri pe care ei le atribuie Torei, dar care nu există cu adevărat în interiorul acesteia. Matei afirma cu privire la Hristos:

„A venit acolo şi a locuit într-o cetate numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proroci: că El va fi chemat Nazarinean." [Matei, 2:23] Nu există un astfel de lucru în cărţile profeţilor.

Ceea ce confirmă că modificările survenite au fost ale lui Matei este ceea ce Filip i-a spus apostolului Natanael cu privire la Isus din Nazaret, fiind surprins că acest Hristos poate veni de la Nazaret:

„Natanael i-a zis: «Poate ieşi ceva bun din Nazaret?» «Vino şi vezi!», i-a răspuns Filip." [Ioan, 1:46], dacă ar fi existat o profeţie despre Nazaret înainte, acesta nu ar fi fost atât de surprins la aflarea veştii.

Comentând asupra acestui verset, cel care a publicat ediţia asupra preoţiei iezuite a spus:

„Este dificil pentru noi să cunoaştem cu exactitate la care pasaj se referea Matei. Mai mult decât atât, învăţaţii specializaţi în studiul Sfintei Biblii au spus: «Nazaret nu a cunoscut o importanţă deosebită în timpurile străvechi, de aceea nu a fost menţionat în Vechiul Testament, sau în Cărţile lui Iosif, sau în documentele egiptene, asiriene, hitite, feniciene sau aramaice care au existat înainte de naşterea lui Isus; acesta a fost menţionat pentru prima dată în Evanghelie»"

● Un alt exemplu de modificare este cea în care Iacov şi Luca au vorbit despre oprirea ploii datorată rugăciunilor Profetului Ilie. Despre aceasta, ei au spus că a durat timp de trei ani şi şase luni, modificând astfel Vechiul Testament care spunea că ploaia s-a oprit în mai puţin de trei ani. Iacov a afirmat:

„Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni." [Iacov, 5:17]

Luca a fost de acord cu el şi a pretins că Isus (Pacea fie asupra lui!) a spus:

„Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni şi când a venit o foamete mare peste toată ţara..." [Luca, 4:25]

Ei au copiat şi au modificat povestea, după cum am menţionat deja, din Cartea Împăraţilor, în care se spune:

„Ilie, tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: «... în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.»" [1 Împăraţi, 17:1], apoi:

„Au trecut multe zile, şi cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: «Du-te şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa Pământului.»" [1 Împăraţi, 18:1]

A plouat în al treilea an, cel mai probabil la începutul anului, ceea ce înseamnă că ploaia s-a oprit în mai puţin de trei ani şi nu a durat trei ani şi jumătate după cum a fost menţionat de Iacov şi Luca.

● Lui Pavel îi este atribuită descrierea Raiului, pe care Dumnezeu l-a pregătit petru credincioşi, după cum scrie în cărţile Profeţilor. El a spus:

„...Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc." [1 Corinteni, 2:9]

Un astfel de verset nu se regăseşte în cărţile Profeţilor din Vechiul Testament.

● În cel de al cincizecilea capitol al Evangheliei, Matei îi atribuie lui Isus (Pacea fie asupra lui!) nişte lucruri care nu se regăsesc în Tora. El a spus:

„... Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. ~ Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc." [Matei, 5:43-44]

Matei s-a referit la un verset din Levitic:

„Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul." [Levitic, 19:18]

Nici măcar acest verset nu menţionează nimic despre a îţi urî duşmanii, fapt despre care Matei afirmă că se regăseşte în cărţile vechi (Vechiul Testament), iar aceasta nu este altceva decât o minciună şi o modificare a textului biblic. De aceea, preotul Samuel Yousuf a afirmat:

„Ne-a cerut Dumnezeu să urâm? Cineva ar putea crede că acest fapt s-a cerut în Vechiul Testament, însă nu există o astfel de poruncă a lui Dumnezeu."[66] (Comparaţi cu Levitic, 19:18)

Evangheliştii au citat Profeţia lui Zaharia, care spune:

„Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe." [Zaharia, 9:9]

Însă, ca de obicei, nu au întâmpinat nicio dificultate atunci când au schimbat cuvintele după propriul plac acolo unde a fost necesar. Matei a spus:

„Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: ~ «Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe."»" [Matei, 21:4-5]

Matei a adus nenumărate schimbări textului, scurtându-l şi ştergând ceea ce nu se potrivea cu persoana lui Hristos. El a şters „El este neprihănit şi biruitor", deoarece el a înţeles că Isus (Pacea fie asupra lui!) nu era regele aşteptat, care era drept şi victorios şi a păstrat doar aceste caracteristici: „... blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.".

Ioan a făcut la fel şi a şters ceea ce şi Matei a şters şi a adăugat textului faptul că Isus (Pacea fie asupra lui!) a călărit pe un singur animal în loc de două. El a înţeles că acest călărit pe două animale nu se potrivea cu personalitatea lui Isus (Pacea fie asupra lui!). De asemenea, el a schimbat textul biblic de la „Saltă de veselie, fiica Sionului!" la „Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe." [Ioan, 12:15]

Pavel nu a fost drept atunci când a citat fragmente din Cartea lui Isaia:

„Fiindcă este scris: "Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu." [Romani, 14:11]

El a modificat textul Vechiului Testament de două ori, prima dată atunci când i-a atribuit lui Dumnezeu anumite cuvinte, spunând că El este Viu şi a doua oară atunci când a spus că limba Îl va slăvi pe Dumnezeu, în timp ce Isaia a vorbit de limba care va jura pe Dumnezeu. Isaia a spus:

„Pe Mine însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea, şi cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine." [Isaia, 45:23]

Mai mult decât atât, Matei a schimbat originea lui Hristos; el a şters tot ceea ce nu i-a plăcut şi a încercat să îl amăgească pe cititor. Matei a înţeles că fiii regelui Ioiachim nu puteau să stea pe tronul lui David, acest lucru fiindu-le interzis (vedeţi Ieremia, 36:30-31), de aceea, el a şters numele lor dintre cele ale predecesorilor lui Hristos, temându-se că cititorii ar putea spune că Isus (Pacea fie asupra lui!) nu a stat pe tronul lui David. El a spus:

„Iosia a născut pe Iehonia şi fraţii lui, pe vremea strămutării în Babilon." [Matei, 1:11]

Se ştie că Iehonia este nepotul lui Iosia şi nu fiul său, el este fiul regelui uitat Ioiachim, fiul lui Iosia (vezi 1 Cronici, 3:14-15).

Luca a afirmat că Şelah era fiul lui Cainam, fiul lui Arpacşad şi acest lucru este diferit faţă de Tora:

„... fiul lui Eber, fiul lui Şelah, fiul lui Cainam, fiul lui Arpacşad..." [Luca, 3:35-36]

De asemenea, Cartea Facerii spune: „Arpacşad a născut pe Şelah..." [Facerea, 10:24]. Acest lucru este confirmat în următorul capitol, unde se spune că Arpacşad l-a avut pe fiul său, Şelah, la vârsta de 35 de ani: „La vârsta de treizeci şi cinci de ani, Arpacşad a născut pe Şelah." [Facerea, 11: 12]. În acest sens, vedeţi şi (1Cronici, 1:18) şi (1Cronici 1:24). Numele de Cainam nu a fost niciodată menţionat în Tora, iar ceea ce Luca a spus este o modificare sau a crezut că Evanghelia a fost modificată şi, de aceea, a schimbat-o şi el.

Preotul Samaan Kalhun este de acord cu noi, spunând că, într-adevăr, aici există o modificare, însă nu este de acord asupra persoanei care este responsabilă. El consideră că:

„Numele de Cainam nu a fost niciodată menţionat în Vechiul Testament evreiesc; acesta ar fi putut fi adăugat în mod accidental de către unul dintre copişti."[67]

Astfel, în opinia sa, copiştii au fost responsabili pentru o astfel de modificare şi nu Luca. Cititorul îi poate atribui această modificare oricui doreşte (copistului sau lui Luca), însă va fi de acord cu noi că există o modificare în acest paragraf al textului biblic.

Luca a susţinut că Isus (Pacea fie asupra lui!) a deschis cartea şi a citit propoziţia din Isaia 61, pe care nu o mai putem găsi astăzi în textul biblic. Luca a afirmat:

„Şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: ~ «Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi ~ şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.»" [Luca, 4:17-19]

Spusele sale – „să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi" – nu se află în pasajul din care Isus (Pacea fie asupra lui!) a citit (vezi Isaia, 61:1-3), la fel cum nu se află în cel de al doilea pasaj citat (vezi Isaia, 58:6).

Părintele Matta Al-Miskeen a menţionat confuzia învăţaţilor cu privire la acest pasaj şi a spus:

„Învăţaţii au păreri diferite despre această modificare, după cum spun unii: acesta a fost adăugată mai târziu de către un creştin. Alţi învăţaţi, precum K. Prott, au spus că această schimbare este rezultatul combinării a două texte biblice din Liturghierul evreiesc. Învăţatul B. Rike a spus cu curaj că Mesia însuşi a adăugat acest lucru sub autoritatea sa, ca Profet."[68]

Cu toţii au fost de acord că acest lucru este o adăugire la textul biblic şi că ea nu există în capitolul 61 al Cărţii lui Isaia, însă ei nu au fost de acord cu privire la persoana care a făcut adăugirea: Hristos, evreii sau creştinii de mai târziu.

În final, Matei a făcut şi el anumite schimbări atunci când a citat din cartea lui Mica, spunând:

„«În Betleemul din Iudeea», i-au răspuns ei, «căci iată ce a fost scris prin prorocul: ~ «Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.»" [Matei, 2:5-6]

Profetul Mica nu a negat faptul că Betleemul este unul dintre cele mai mici cetăţi evreieşti, însă a ales să îl descrie ca fiind cel mai mic dintre cetăţile lui Iuda. El a spus:

„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei." [Mica, 5:2]

3. Inventarea tiparului şi modificarea Noului Testament

În secolul al al-XVI lea, tiparul a fost inventat şi un nou tip de modificări şi-a făcut apariţia. În cartea sa, Evangheliile, originile şi dezvoltarea lor, Frederick Grant şi George Caird în interpretarea sa au menţionat că în anul 1516 Erasmus a realizat primul tipar.

În timpul domniei lui James I al Angliei şi Scoţiei, o conferinţă religioasă a avut loc în anul 1604, având ca rezultat formarea unui comitet al traducerilor format din protestanţi. Acest comitet a fost responsabil cu producerea traducerii oficiale a Bibliei în limba engleză şi regele James I şi-a pus ştampila, iar prima ediţie a apărut, în acest mod, în anul 1611 e.n. Această versiune, cea mai cunoscută din întreaga istorie a creştinătăţii, ce a fost tradusă în nenumărate limbi, a fost criticată în mod constant încă de pe timpul domniei regelui James. O petiţie prezentată regelui spunea:

„Textele care sunt incluse în cartea noastră de rugăciune sunt mai mult sau mai puţin diferite de versiunea ebraică; cel mai probabil, două sute de subiecte au fost schimbate."

Breton le-a spus preoţilor:

„Traducerea voastră englezească faimoasă a modificat cuvintele Vechiului Testament în opt sute patruzeci şi opt de puncte şi a făcut ca oamenii să respingă Noul Testament şi să meargă în Iad."

În anul 1881, versiunea regelui James a fost revizuită, fiind numită Versiunea standard revizuită. Apoi, treizeci şi doi de teologi asistaţi de un consiliu consultativ reprezentat de cincizeci de secte religioase, a revizuit apoi în anul 1951, numind-o Versiunea standard revizuită (RSV). A fost revizuită din nou în anul 1971 şi a primit acelaşi nume (RSV). În introducerea acestei ediţii, putem citi:

„Textele versiunii regelui James au nenumărate erori... aceste erori sunt multe şi serioase, care necesită revizuirea."

Versiunea standard revizuită a şters pasajul celebru al lui Ioan cu privire la Trinitate (vezi 1 Ioan, 5:7) şi sfârşitul Evangheliei după Marcu (16:9-20).[69]

Dezvoltarea textului Noului Testament a fost posibilă, conform catolicilor, după cum chiar aceştia au menţionat acest lucru în prefaţa Noului Testament, în care spun:

„Astăzi, putem spune că textul Noului Testament este fixat într-o manieră bună şi nu mai este nevoie ca acesta să fie revizuit, cu excepţia cazului în care vom găsi noi documente."[70]

Catolicii au realizat versiunea latină a Bibliei după propriile dorinţe şi au numit-o „Duay". Aceasta a fost tipărită pentru prima dată în anul 1582 şi apoi a fost retipărită în anul 1609. Această versiune este diferită de versiunea contemporană a regelui James în mai multe puncte. Cele mai importante lucruri adăugate au fost cele şapte cărţi ale Torei (Apocrife), care nu există în versiunea protestantă a traducerii Bibliei regelui James.

Exemple de modificări ale acestei versiuni

Cei care au modificat Evangheliile au încercat să utilizeze diferite căi: au adăugat în mod deliberat anumite lucruri la textul tipărit, punându-le între paranteze pentru a indica absenţa acestora din manuscrisele mai vechi şi au spus că acestea sunt adăugiri explicative. Cu toate acestea, în alte versiuni, parantezele dispar şi ceea ce se afla între paranteze devine parte din textul sacru. În alte versiuni, ei au şters textul din paranteze şi parantezele în sine. Care dintre aceste texte reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu?! Cine are dreptul de a adăuga sau de a şterge părţi din Biblia cea Sfântă?! Oare acest fapt nu creşte pedeapsa pentru cel care adaugă anumite lucruri în Carte sau care şterge nume din Cartea vieţii şi cetatea cea sfântă atunci când şterge o anumită Carte a Bibliei? (vezi Apocalipsa, 22:18-19).

Un exemplu de alterare a acestor versiuni a fost menţionată în prima Epistolă a lui Ioan, care spune:

„Trei sunt cei care care înregistrează mărturiile în Paradis: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh şi toate acestea trei sunt unul singur. De asemenea, trei sunt cei care primesc mărturia pe Pământ: Duhul, apa şi sângele şi acestea trei sunt adunate într-unul singur."

Primul pasaj nu se află în primul manuscris şi nici nu a fost menţionat în cadrul Consiliului de la Niceea. Acesta se regăseşte în toate traducerile Noului Testament care au fost tipărite după secolul al şaisprezecelea e.n. Este binecunoscut faptul că adăugirile din acest text sunt necesare pentru a asigura credinţa în doctrina Trinităţii, căreia îi lipseau aceste evidenţe puternice.

Teologii creştini, printre care Crespak, Schulz, Horne, colectorii interpretării lui Henry, Eckstein şi reverendul Fender, au recunoscut că acest text este o adăugire şi că Martin Luther a omis acest fapt din traducerea sa. Isaac Newton a scris o scrisoare de cincizeci de pagini prin care a dovedit modificările survenite asupra acestui verset, care a rămas în toate ediţiile şi traducerile realizate în nenumărate limbi până la mijlocul acestui secol.

În anul 1952, comitetul de revizuire a Sfintei Biblii a realizat noua versiune standard revizuită a acesteia; iar acest text este unul dintre textele şterse din unele traduceri ale Bibliei.[71] În unele versiuni, ei au pus anumite paranteze pentru a arăta că nu există niciun manuscris vechi. Cu toate acestea, aceste paragrafe au devenit parte din text, apărând fără acele paranteze, în multe versiuni din întreaga lume. Alte versiuni au şters acest text considerându-l, în ciuda importanţei sale teologice, a fi doar o adăugire în textul biblic.

Învăţaţii au justificat aceste ştergeri din textul biblic spunând: „Aceste modificări se regăsesc în câteva dinte vechile manuscrise latine.", aceasta însemnând că au fost adăugate de către cei care au tradus cartea din greacă în latină. Trebuie menţionat că traducerea latină St. Jerome (Vulgata) nu conţine acest pasaj. Ei au şters, de asemenea, şi singurele două pasaje care vorbeau despre ascensiunea lui Isus (Pacea fie asupra lui!) în Ceruri aşa cum apăreau la Marcu (16:19) şi Luca (24:51). Ei au şters aceste pasaje din RSV în anul 1952, dar au rămas în celelalte traduceri.

Evanghelia după Marcu (16:9-20) şi Luca (24:51) au fost revizuite în următoarea ediţie, care a purtat acelaşi nume (RSV)[72]. Cu toate acestea, cea mai cunoscută traducere în limba arabă a adăugat concluzia asupra Evangheliei lui Marcu în paranteze şi a indicat pe marginea acesteia că „Acestea nu apar în vechile manuscrise."

De asemenea, există modificări ale Evangheliei lui Marcu care au apărut în câteva copii ale acesteia. Astfel, găsim:

„Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo şi să scuturaţi îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în Ziua Judecăţii, va fi mai uşor pentru pământul Sodomei şi Gomorei decât pentru cetatea aceea." [Marcu, 6:11]

În noua versiune a Noului Testament nu poate fi găsit cel de al doilea pasaj, care începe cu „Adevărat vă spun". În alte copii, apare o notă între paranteze cu o explicaţie asemeni următoarei: „Unele copii greceşti continuă cele spuse: «Adevărat vă spun că în Ziua Judecăţii va fi mai uşor pentru cetăţile Sodoma şi Gomora decât pentru oamenii acestei cetăţi.»" Mai mult decât atât, în alte versiuni, aceste paranteze au fost şterse şi ceea ce se găsea între paranteze au fost adăugate textului biblic. Altele au şters de tot parantezele şi conţinutul acestora. Este acest pasaj Cuvântul lui Dumnezeu sau nu? Aceasta este o întrebare pe care o adresăm celor care încă mai cred că Biblia cea Sfântă este protejată de orice fel de modificare şi că dispariţia Cerurilor şi a Pământului este mult mai uşoară decât scrierea unei scrisori.

Acelaşi tip de modificare poată fi observată adesea în mai multe versete biblice, precum următorul: Matei a afirmat: „... Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci..." [Matei, 6:13], în timp ce la Pavel apare: „...să nu mâncaţi, din pricina celui ce v-a înştiinţat şi din pricina cugetului; căci al Domnului este Pământul şi tot ce cuprinde el." [1 Corinteni, 10:28]

În alte capitole ale Bibliei, teologii ezită să includă anumite pasaje, deoarece ei nu s-au pus de acord cu privire la originalitatea acestora; în timp ce în alte versiuni ei adaugă aceste lucruri între paranteze, iar altele le şterg definitiv. Cu toate acestea, ei nu i-au prevenit pe ceilalţi teologi cu privire la aceste pasaje, care, neştiind acest fapt, au adăugat ceea ce era în paranteze ca parte a Cuvântului lui Dumnezeu, despre care afirmă că nu se schimbă!

Matei a spus:

„După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgând la sorţi, (pentru ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: «Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.»)" [Matei, 27:35; Noul Testament din versiunea Wycliffe]

În versiunea regelui James, precum şi în alte versiuni au şters ceea ce se afla între paranteze şi au adăugat ceea ce se afla în interiorul acestora ca fiind parte din text:

„După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgând la sorţi, pentru ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: «Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.»" [Matei, 27:35; KJV]

Însă, alte traduceri au şters parantezele şi textul:

„După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgând la sorţi." [Matei, 27:35, Versiunea Standard, Noua Versiune internaţională – Uk şi Noua Versiune internaţională de astăzi]

Matei a spus:

„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi Rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă." [Matei, 23:14]

În versiunea regelui James, au adăugat o notă şi au specificat pe marginea acesteia următorul paragraf: „Unele manuscrise nu conţin versetul 14".

Teologii creştini au modificat sfârşitul Scrisorii către Evrei, iar acest lucru a fost realizat de către un scriitor necunoscut:

„«L-ai făcut pentru puţină vreme mai prejos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale: ~ toate le-ai supus sub picioarele lui.» În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuşi, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse." [Evrei, 2:7-8]

Multe ediţii au şters această secvenţă din text: „... l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale..." şi l-au înlocuit cu: „L-au încununat cu slavă şi onoare, supunând toate sub picioarele lui.".

Acest autor necunoscut al Scrisorii către Evrei a spus:

„Pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: «Chiar un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata.»" [Evrei, 12:20]

Această frază: „...să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata." a fost ştearsă din numeroase ediţii, în timp ce multe dintre traducerile arabe tind să considere aceste cuvinte ca aparţinând lui Dumnezeu, despre care afirmă că vor rămâne neschimbate pentru totdeauna!

Mai mult decât atât, anumiţi teologi adaugă sau şterg cuvinte din textul biblic, fără a utiliza paranteze pentru acest lucru aşa cum a fost menţionat în Cartea Faptelor Apostolilor în versiunea protestantă şi catolică, în ceea ce priveşte povestea lui Filip şi a servitorului reginei din Abisinia. Astfel, găsim scris:

„Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: «Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?» ~ Filip a zis: «Dacă crezi din toată inima, se poate.» Famenul a răspuns: «Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.» ~ A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen." [Faptele Apostolilor, 8:36-38; KJV]

Acest verset: „Filip a zis: «Dacă crezi din toată inima, se poate.» Famenul a răspuns: «Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.»" care menţionează cuvintele lor după ce au văzut apa, nu se regăseşte în Noua Versiune internaţională, Noua Versiune internaţională de astăzi şi Noua Versiune internaţională a cititorilor, în care apare sub forma următoare: „... Şi famenul a zis: «Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?» A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen." Motivul pentru care aceste cuvinte au fost şterse este acela că ele nu apar în vechile manuscrise.

Un alt exemplu este modificarea întrebării lui Isus (Pacea fie asupra lui!) adresată orbului ce a fost vindecat: „Isus a auzit că l-au dat afară; şi, când l-a găsit, i-a zis: «Crezi tu în Fiul Omului?»" [Ioan, 9:35] Teologii au modificat aceste cuvinte în multe ediţii, spunând: „Isus a auzit că l-au dat afară; şi, când l-a găsit, i-a zis: «Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?»"[73]

Şi în Cartea lui Luca, găsim că Isus (Pacea fie asupra lui!) le-a spus evreilor: „Pe urmă le-a zis: «Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?»" [Luca, 14:5], iar mulţi traducători au schimbat cuvântul „bou" cu acela de „fiu".

Toate aceste lucruri ar putea crea confuzia cititorilor şi aduce o întrebare pe buzele acestora: care dintre toate aceste pasaje reprezintă, cu adevărat, Cuvântul lui Dumnezeu?

Contrazicerile din Evanghelii

În Coranul cel Glorios găsim scris:

„Oare nu cugetă ei la Coran? Dacă ar fi el de la altcineva decât de la Allah, ar găsi ei multe nepotriviri!" [Coran, Surat An-Nisa', 4:82]

Acest verset oferă un criteriu valid pentru a verifica autenticitatea oricărei cărţi ce îi este atribuită lui Dumnezeu Cel Atotputernic (Allah subhanahu wa ta'ala). Oamenii fac greşeli; ei pot uita şi deveni confuzi odată cu trecerea timpului, fapt pentru care scrierile lor sunt pline de astfel de greşeli de natură umană.

Dacă aplicăm această regulă celor patru Evanghelii şi Epistolelor, vom putea observa efectul acestor incursiuni de natură umană în scrierile evangheliştilor, ei creând diverse contradicţii în lucrurile pe care le-au menţionat în scrierile lor. Existenţa acestor contradicţii dovedesc că aceste cărţi nu reprezintă, de fapt, Cuvântul lui Dumnezeu şi nu pot fi parte a Cuvântului lui Dumnezeu, aşa cum Acesta a fost revelat unora dintre apostolii lui Hristos.

Creştinii admit validitatea acestui criteriu, iar interpreţii Noului Testament explică aceste contradicţii ce se află departe de adevărul revelat prin faptul că ei cred că ele sunt parte a greşelilor de natură umană şi nu cărţilor lui Dumnezeu.

Creştinii cred în cele patru Evanghelii, fiecare dintre acestea spunând povestea lui Hristos; de aceea, fiecare dintre aceste poveşti ar trebui să fie asemănătoare în ceea ce priveşte conţinutul şi semnificaţiile sau, cel puţin, să se completeze una pe alta astfel încât acestea să constituie o biografie completă a lui Hristos. Cu toate acestea, atunci când sunt comparate textele Evangheliilor cu privire la acelaşi eveniment, nu găsim altceva decât contradicţii, ceea ce face imposibil ca mintea să conceapă că este vorba de unul şi acelaşi eveniment.

Luând în considerare aceste contradicţii, a fost necesar pentru creştini să aleagă unele dintre aceste Evanghelii sau o parte dintre poveştile pe care acestea le spun şi să le transforme în texte sacre şi să le respingă pe altele. Mai mult decât atât, ei au admis că cele patru Evanghelii sunt scrieri ale oamenilor, fapt pentru care cititorii ar trebui să înţeleagă de unde provin toate aceste contradicţii. Noi respingem cu insistenţă faptul că toate acestea ar fi Cuvântul lui Dumnezeu. Aşadar, se naşte întrebarea: care sunt contradicţiile din interiorul Evangheliilor?

Exemple de contradicţii existente în Noul Testament

Învăţaţii au oferit nenumărate exemple de contradicţii care se găsesc în cele patru Evanghelii şi în textul Epistolelor; unele dintre acestea relatează poveşti asemănătoare, altele îl fac pe Isus (Pacea fie asupra lui!) să se contrazică el însuşi, în principal în ceea ce priveşte răstignirea sa, iar alţii se contrazic cu privire la Vechiul Testament.

1. Contrazicerile evangheliştilor cu privire la înregistrarea evenimentelor

● Originea lui Isus (Pacea fie asupra lui!)

Probabil cele mai puternice şi importante contradicţii existente în Noul Testament sunt cele din Cărţile lui Matei (1:1-17) şi a lui Luca (3:23-28), care fac referire la originea lui Iosif, dulgherul. Învăţaţii au descoperit anumite notificaţii cu privire la această genealogie, incluzând:

♦ Luca şi Matei au fost de acord cu începutul genealogiei lui Iosif dulgherul, apoi s-au diferenţiat, după care s-au intersectat din nou prin intermediul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, pe care Matei îl consideră a fi cel de al zecelea strămoş al lui Iosif dulgherul, în timp ce Luca îl consideră a fi cel de al nouăsprezecelea strămoş. Apoi, cei doi evanghelişti s-au contrazis din nou, deoarece Matei l-a făcut pe Hristos descendent dintre regii lui Israel, Solomon, Roboam, Abia, Asa, Iosafat apoi, iar Luca l-a plasat printre descendenţii lui Natan, fiul lui David, iar niciunul dintre fiii acestuia nu se numără printre regii lui Israel.

♦ Este de neconceput ca Isus Hristos să fie descendentul a doi fraţi, Solomon şi Natan, ambii fiii lui David, iar acelaşi lucru se poate spune şi despre Zorobabel şi tatăl său, Salatiel. Iarăşi nu este clar dacă fiecare dintre aceştia (Hristos, Zorobabel şi Salatiel) este descendentul lui Solomon sau al fratelui acestuia, Natan.

♦ Diferenţa dintre cele două liste de nume este mult prea mare, mergând până acolo încât face imposibil ca acestea două să poată fi combinate. Sunt diferenţe în ceea ce priveşte numărul de generaţii şi nume; este un dezechilibru între aceste genealogii şi din ele au fost şterşi anumiţi strămoşi.

♦Matei a fost tentat să dividă aceste genealogii în trei grupe, care cuprindeau câte paisprezece strămoşi de fiecare. El a spus:

„Deci de la Avraam până la David sunt paisprezece neamuri de toate; de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri." [Matei, 1:17]

Cu toate acestea, Matei nu a menţionat aceleaşi numere, ci a amintit doar doisprezece strămoşi existenţi de la Hristos până la strămutarea la Babilon. El a şters un număr important din cea de a doua listă pentru a păstra numărul de 14; el a şters trei nume dintre Iorim şi Ozia. Aceştia sunt Ahazia, fiul lui Ioram, fiul său, Ioaş, şi fiul său, Amaziah, tatăl lui Azaria. Următorul tabel arată în mod clar aceste contradicţii. El compară lista aşa cum a fost ea scrisă de către Luca, cu cea scrisă de către Matei, şi cu cea descrisă în 1 Cronici, privind genealogia lui Isus (Pacea fie asupra lui!) între David şi Iosif dulgherul. Astfel, vom putea observa numele pe care Matei le-a şters pentru a face propria sa listă. El a şters o parte din genealogia lui Hristos din dorinţa de a îşi atinge propriul său scop.