Acest articol a fostr tradus în
Full Description
- Isus şi
creştinismul din perspectiva islamului
- Introducere
- Naşterea Mariei (Pacea fie asupra sa!)
- Excelenţa Mariei (Pacea fie asupra sa!)
- Naşterea lui Isus (Pacea fie asupra lui!)
- Excelenţa lui Isus (Pacea fie asupra sa!)
- Învierea/Înălţarea lui Isus (Pacea fie asupra sa!)
- Firea lui Isus (Pacea fie asupra sa!)
- Musulmanii cred în Revelaţia anterioară
- Religia unică
- Revertit, nu convertit
Isus şi creştinismul din perspectiva islamului
Introducere
Pentru a stabili o relaţie cu altcineva pe o fundație solidă este necesar să cunoşti punctul lui de vedere despre tine.
Este dificil pentru un musulman să cunoască punctele de vedere ale unui creștin despre islam. Cu toate acestea, este ușor pentru un creștin să cunoască punctele de vedere ale musulmanilor despre creștinism, așa cum el (creștinul) trebuie să se îndrepte spre Coran, sursa de bază a educației religioase a musulmanilor. Acesta este scopul pentru care a fost realizat acest document. În continuare, vă prezentăm o compilație a versetelor Coranului cel Sfânt, care care fac referire la Isus (Pacea fie asupra sa!) și la creștinism.
Naşterea Mariei (Pacea fie asupra sa!)
Allah spune[1] în Coranul cel Glorios:
„Cu adevărat, Allah i-a ales pe Adam, pe Noe, familia lui Avraam, neamul lui 'Imran peste toate lumile (din vremea lor). ~ Ca scoborâtori unii din alţii. Allah este Samiiʻ (Care Aude totul), ʻAliim (Atoatecunoscător). ~ Soţia lui 'Imran a spus: «Doamne, Îţi juruiesc (numai) Ţie ceea ce este în pântecul meu, devotat numai Ţie! Primeşte-l de la mine! Tu eşti As-Samiiʻ (Cel care Aude totul), Al-ʻAliim (Atoatecunoscătorul)!» ~ Şi când a născut, a spus ea: «Doamne, am zămislit o copilă!», dar Allah ştia bine ceea ce născuse ea. Şi un băiat nu este întocmai ca o copilă. «Eu i-am pus numele Maria şi o încredinţez pe ea şi pe scoborâtorii ei Ocrotirii Tale, împotriva lui Şeitan cel izgonit!» ~ Domnul ei a acceptat-o cu bună primire şi a lăsat-o să crească cu bună creştere şi a încredinţat-o lui Zaharia. Şi de fiecare dată când intra Zaharia la ea în templu, găsea lângă ea mâncare. Şi a întrebat-o el: «O, Maria, de unde ai aceasta?» Iar ea răspundea: «Ea este de la Allah. Cu adevărat, Allah îl hrăneşte pe cel pe care El voieşte, fără socoteală!»" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 3:33-37]
Excelenţa Mariei (Pacea fie asupra sa!)
Allah spune în Coranul cel Sfânt:
„Îngerii au spus: «O, Maria! Allah te-a ales şi te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor! ~ O, Maria! Fii cu ascultare faţă de Stăpânul tău, prosternează-te şi pleacă-te împreună cu cei ce se pleacă!»" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 3:42-43]
„Şi (la fel şi) pe Maria, fiica lui 'Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat Noi în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în Cuvintele Domnului ei şi în Scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 66:12]
„Şi (adu-ţi aminte) de aceea care şi-a păstrat fecioria. Şi am suflat Noi asupra ei Duhul Nostru şi am făcut din ea ea şi din fiul semn pentru (toate) lumile." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 21:91]
„Şi am făcut Noi din fiul Mariei şi din mama sa un semn şi Noi le-am dat lor doi (adăpost) pe o colină statornică şi cu izvor." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 23:50]
Naşterea lui Isus (Pacea fie asupra lui!)
Allah spune în Coranul cel Glorios:
„Îngerii au zis: «O, Maria! Allah îţi vesteşte un Cuvânt din partea Lui: numele lui va fi Al-Masih, Isa, fiul Mariei, măreţ în această lume ca şi în Lumea de Apoi şi unul dintre cei mai apropiaţi (de Allah). ~ El le va vorbi oamenilor din pruncie, la fel şi când va fi bărbat între două vârste şi va fi dintre cei evlavioşi.» ~ Ea a zis: «Doamne, cum să am un copil fără să mă fi atins vreun bărbat?» I-a răspuns El: «Întocmai aşa!» Allah creează ceea ce voieşte El. Când El hotărăşte un lucru, El spune doar «Fii!» şi el este de îndată! ~ Şi El îl va învăţa scrierea şi înţelepciunea, Torah şi Evanghelia. ~ Şi trimis la fiii lui Israel (le va zice): «Eu vin la voi cu semn de la Domnul vostru! Eu plămădesc pentru voi din lut ca un chip de pasăre şi suflu asupra sa şi se va face o pasăre vie, cu Voia lui Allah. Şi-i voi tămădui pe orb şi pe lepros, şi-i voi învia pe morţi, cu Voia lui Allah. Eu vă voi vesti ceea ce mâncaţi şi ceea ce păstraţi în casele voastre. În aceasta este un semn pentru voi, dacă voi sunteţi credincioşi! ~ Eu întăresc ceea ce a fost revelat în Torah mai înainte de mine şi vă voi îngădui o parte din cele ce v-au fost oprite. Eu v-am adus semne de la Domnul vostru, deci fiţi cu frică de Allah şi daţi-mi ascultare! ~ Allah este Stăpânul meu şi Stăpânul vostru. Aşadar, adoraţi-L pe El! Aceasta este o Cale Dreaptă!»" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 3:45-51]
„Pomeneşte în Carte (Coranul) şi de Maria, când ea s-a retras de la neamul ei într-un loc spre Răsărit ~ Şi a pus între ea şi între ei un văl! Şi atunci am trimis la ea Duhul Nostru (Gavriil), care i s-a arătat cu înfăţişarea unui om adevărat. ~ A zis ea: «Caut apărare la Cel Milostiv faţă de tine! Dacă tu eşti cuvios, (nu te apropia de mine)!» ~ I-a răspuns el: «Eu sunt numai un trimis al Domnului tău ca să-ţi vestesc un prunc curat!» ~ Însă ea a zis: «Cum să am eu un prunc, dacă nu m-a atins niciun bărbat şi nici târfă nu sunt?» ~ I-a răspuns el: «Aşa este! Dar Domnul tău a zis: „Acesta pentru Mine-i (un lucru) uşor! Şi-l vom face Noi un semn pentru oameni şi o îndurare din partea Noastră! Acesta-i un lucru (demult) hotărât!"» ~ Şi ea l-a zămislit şi s-a retras cu el într-un loc depărtat. ~ Şi-au apucat-o durerile lângă trunchiul unui curmal şi a zis ea: «O, de aş fi murit înainte de aceasta şi cu totul de-aş fi fost uitată!» ~ Dar (un glas) a strigat-o de sub ea, (zicându-i): «Nu fi mâhnită! Domnul tău a făcut mai jos de tine un pârâiaş! ~ Şi scutură spre tine trunchiul de curmal, căci el va lăsa să cadă lângă tine curmale proaspete coapte! ~ Aşadar, mănâncă, bea şi fii fericită (de copilul tău)! Iar de vei vedea tu vreun om, spune-i lui: „Eu i-am juruit Celui Milostiv un post şi de aceea nu voi sta astăzi de vorbă cu niciun om!"» ~ Apoi a venit cu el la neamul ei, purtându-l (în braţe). Şi i-au zis ei: «O, Maria, tu ai făcut un lucru îngrozitor! ~ O, soră a lui Aaron, tatăl tău nu a fost un om (făcător) de rău, iar mama ta nu a fost o târfă!» ~ Ea (Maria) a făcut semn spre el, dar ei au zis: «Cum să vorbim cu acela care este un prunc de leagăn?» ~ Dar el (pruncul) a zis: «Eu sunt robul lui Allah! El mi-a dăruit Scriptura şi m-a făcut profet! ~ Şi El m-a binecuvântat, oriunde aş fi, şi mi-a poruncit rugăciunea (As-Salah) şi dania (Az-Zakah), cât voi trăi, ~ Şi bunăcuviinţă faţă de născătoarea mea! Şi nu m-a făcut pe mine trufaş, nici ticălos! ~ Şi pacea fie asupra mea în ziua în care m-am născut şi în ziua în care voi muri şi în ziua în care voi fi adus la viaţă (din nou)!» ~ (Spune, Mohammed): «Acesta este Isus, fiul Mariei!» Aceasta este povestea adevărată de care ei se îndoiesc! ~ Nu se cuvine ca Allah să-Şi atribuie un fiu! Mărire Lui! Dacă El hotărăşte un lucru, atunci El zice «Fii!!», iar el este! ~ Allah este Domnul meu şi Domnul vostru. Adoraţi-L pe El şi acesta este un drum drept!" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 19:16-36]
Excelenţa lui Isus (Pacea fie asupra sa!)
Allah spune în Coranul cel Sfânt:
„Zidirea pe care au înălţat-o nu va înceta să fie pricină de îndoieli în inimile lor, până ce inimile lor nu se vor rupe! Iar Allah este ʻAliim (Atoatecunoscător), Hakiim (Înţelept). ~ Allah a cumpărat de la dreptcredincioşi sufletele şi bunurile lor, în schimbul Raiului, şi astfel ei luptă pe Calea lui Allah, omorând şi fiind omorâţi. Aceasta este o făgăduinţă cu adevărat, pe care a luat-o asupra Lui, în Torah, în Evanghelie şi în Coran. Şi cine este mai credincios legământului său decât Allah? Bucuraţi-vă, aşadar, pentru negoţul pe care l-aţi tocmit, căci aceasta este marea izbândă, ~ Ca şi pentru cei care se căiesc, cei care adoră, cei care aduc laudă, cei care purced prin lume, cei care se închină, cei care se prosternează, cei care poruncesc ceea ce se cuvine şi cei care opresc de la cele neîngăduite şi cei care păzesc poruncile lui Allah. Binevesteşte-le dreptcredincioşilor! ~ Nu se cade ca Profetul şi cei care cred să ceară iertare pentru politeişti, chiar dacă ei sunt rude, după ce li s-a arătat limpede că ei sunt oaspeţii Iadului. ~ Cererea de iertare a lui Avraam pentru tatăl său nu a fost decât din pricina unei făgăduinţe pe care i-a făcut-o. Dar când i-a devenit limpede că el este vrăjmaş al lui Allah, atunci s-a dezlegat de el. Avraam era milos şi blând. ~ Allah nu duce în rătăcire un neam, după ce l-a călăuzit, până ce nu-i arată limpede, de ce trebuie să-i fie frică. Allah este peste toate ştiutor! [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 5:110-115]
„I-am dăruit lui Moise Cartea şi am făcut să-i urmeze alţi trimişi. I-am dat lui Isus (Isa), fiul Mariei (Maryam), semnele desluşite şi l-am întărit pre el cu duhul sfânt. Însă de fiecare dată când a adus la voi un trimis, ceea ce nu plăcea sufletelor voastre, v-aţi semeţit şi pe o parte dintre trimişi i-aţi învinuit de minciună, iar pe o altă parte i-aţi răpus." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:87]
„Printre aceşti trimişi, Noi i-am pus pe unii înaintea altora: unora dintre ei le-a vorbit Allah, pe alţii i-a ridicat mai sus cu câteva trepte. I-am dat lui Isus, fiul Mariei, semne limpezi şi l-am întărit pe el prin duhul sfânt. Şi de-ar fi voit Allah, nu s-ar fi războit cei de după ei, în urma semnelor limpezi pe care le-au avut. Dar ei s-au dezbinat; unii dintre ei au crezut, iar alţii dintre ei au tăgăduit. Şi de-ar fi voit Allah, ei nu s-ar fi războit, dar Allah face ceea ce voieşte El." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:253]
„Şi l-am trimis Noi, după ei, pe Isus, fiul Mariei, întărind (Torah) care se afla dinaintea lui şi i-am dat lui Evanghelia, în care este călăuzire şi lumină, întărind Torah care se afla dinaintea lui, drept călăuzire şi îndemnare pentru cei cucernici." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 5:46]
„Apoi, Noi i-am făcut să meargă pe urmele lor pe trimişii Noştri şi l-am făcut să urmeze pe Isus, fiul Mariei, şi i-am dăruit lui Evanghelia, iar în inimile celor care l-au urmat am pus milă şi îndurare. Însă monahismul l-au născocit ei singuri – nu l-am prescris Noi pentru ei - căutând Mulţumirea lui Dumnezeu! Dar ei nu au păzit aceasta aşa cum s-ar fi cuvenit să o păzească. Noi le-am dăruit acelora dintre ei care au crezut răsplata lor, însă mulţi dintre ei au fost nelegiuiţi." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 57:27]
„Şi (adu-ţi aminte) când Isus, fiul Mariei, a zis: «O, fii ai lui Israel! Eu sunt trimisul lui Allah la voi, întărind Torah de dinainte de mine şi vestind un Trimis ce va veni după mine şi al cărui nume este Ahmad!» Şi când el le-a adus semnele limpezi, ei au zis: «Aceasta este vrăjitorie învederată!»" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 61:6]
„Şi când a fost dat fiul Mariei ca pildă, atunci neamul tău s-a veselit, ~ Zicând ei: «Oare zeii noştri sunt mai buni sau el?» Şi nu ţi l-au dat ţie ca pildă, decât pentru ceartă. Ba ei sunt un neam (de oameni) gâlcevitori. ~ El nu este decât un rob, asupra căruia Noi ne-am revărsat Harul Nostru şi din care am făcut o pildă pentru fiii lui Israel. ~ Şi de am fi voit Noi, am fi făcut în locul vostru îngeri care să vă urmeze pe Pământ. ~ Şi el va fi un semn pentru Ceas; deci nu vă îndoiţi în privinţa lui şi urmaţi-mă pe mine, căci aceasta este o cale dreaptă! ~ Şi să nu vă abată pe voi Şeitan, căci el vă este duşman învederat! ~ Şi când a venit Isus cu semnele limpezi, a zis el: «Am venit la voi cu înţelepciunea, pentru a vă limpezi vouă unele (din lucrurile) în care voi sunteţi deosebiţi. Fiţi cu frică de Allah şi daţi-mi ascultare! ~ Allah este Stăpânul meu şi este Stăpânul vostru, aşadar adoraţi-L pe El! Aceasta este Calea cea Dreaptă!» ~ Dar sectele s-au certat între ele. Şi vai acelora care au fost nedrepţi pentru chinul unei Zile dureroase!" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 43:57-65]
Învierea/Înălţarea lui Isus (Pacea fie asupra sa!)
Allah spune în Coranul cel Sfânt:
„Apoi, când Isus a simţit necredinţa lor, le-a zis: «Cine sunt sprijinitorii mei (în chemarea) la Allah?» Discipolii au răspuns: «Noi suntem sprijinitorii (religiei) lui Allah! Noi credem în Allah şi fă mărturie (lui Allah) că noi Îi suntem supuşi (musulmani)! ~ Doamne! Noi credem în ceea ce Tu ai pogorât şi-l urmăm pe Trimis, deci scrie-ne pe noi printre cei care fac mărturie!» ~ Şi ei au viclenit, dar Allah a făcut ca planurile lor să nu izbutească, fiindcă Allah este Cel mai bun dintre Plănuitori! ~ Când Allah a spus: «O, Isus! Eu îţi voi da o răsplată îmbelşugată, te voi înălţa la Mine, te voi mântui de cei care nu cred şi îi voi pune pe cei care te-au urmat peste cei care nu cred până în Ziua Învierii. Apoi la Mine va fi întoarcerea voastră şi Eu voi judeca asupra celor în care voi nu vă înţelegeţi. ~ Cât despre cei care au tăgăduit, pe ei îi voi supune la chinuri grele atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi şi ei nu vor avea pe nimeni să-i ajute.» ~ Cât despre cei care cred şi săvârşesc fapte bune, El le va da răsplata cuvenită lor. Allah nu-i iubeşte pe cei nelegiuiţi! ~ Acestea ţi le recităm ţie din versete şi Mesajul Înţelepciunii. ~ Înaintea lui Allah, Isus este asemenea lui Adam, pe care El l-a făcut din lut şi apoi i-a zis lui «Fii!» şi el a fost. ~ Adevărul vine de la Domnul tău şi nu va fi dintre aceia care se îndoiesc!" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 3:52-60]
„(Noi i-am blestemat) din pricina încălcării legământului lor şi necredinţei lor în Revelaţiile lui Allah şi uciderii de către ei a profeţilor pe nedrept şi rostirii cuvintelor: «Inimile noastre sunt învelite.» În fapt, Allah le-a pecetluit, pentru necredinţa lor, fiindcă ei nu cred decât foarte puţin. ~ Şi din pricina necredinţei lor şi a clevetirilor grele pe seama Mariei, ~ Şi din pricina vorbelor lor: «Noi l-am omorât pe Mesia Isus, fiul Mariei, trimisul lui Allah!», în vreme ce ei nu l-au omorât, nici nu l-au răstignit pe cruce, ci a fost făcut (cineva) să semene cu el! Cei care au avut păreri diferite în privinţa lui (Isus), au fost în îndoială (în legătură cu moartea lui); ei nu au avut cunoştinţă sigură despre ea (moartea lui), ci doar au urmat unor presupuneri. De bună seamă, nu l-au omorât, ~ Ci Allah l-a înălţat la El. Iar Allah este ʻAziiz (Invincibil, Atotputernic), Hakiim (Înţelept)." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 4:155-158]
Firea lui Isus (Pacea fie asupra sa!)
Allah spune în Coranul cel Glorios:
„Şi când va zice Allah: «O, Isus, fiu al Mariei! Le-ai spus tu oamenilor: „Luaţi-mă pe mine şi pe mama mea drept dumnezei în locul lui Allah?"», el Îi va răspunde: «Mărire Ţie! Eu nu aş fi putut să spun ceea ce nu aveam dreptul să spun! Dacă aş fi spus, ai şti, căci Tu doară ştii ce este în sufletul meu, pe când eu nu ştiu ce este în Sufletul Tău! Doară Tu eşti Marele Ştiutor al celor neştiute!» ~ Eu nu le-am spus decât ceea ce mi-ai poruncit: «Adoraţi-L pe Allah, Domnul meu şi Domnul vostru!» Şi am fost martor asupra lor atâta vreme cât m-am aflat printre ei. Şi după ce m-ai luat la Tine, ai fost doar Tu Priveghetor peste ei, căci Tu eşti Martor tuturor lucrurilor! ~ De-i osândeşti, ei sunt doară robii Tăi, iar de-i ierţi pe ei, Tu eşti ʻAziiz (Invincibil, Atotputernic), Hakiim (Înţelept).» ~ (Şi) va zice Allah: «În această Zi, celor care cred în Adevăr le va fi de folos Adevărul, iar ei vor avea parte de Grădini pe sub care curg pâraie şi veşnic vor sălăşlui în ele.» Allah este mulţumit de ei, iar ei sunt mulţumiţi de El! Aceasta este (cea mai) măreaţă izbândă! ~ A lui Allah este împărăţia Cerurilor şi a Pământului, precum şi toate care se află în ele, căci El este cu putere peste toate!" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 5:116-120]
„O, voi, oameni ai Scripturii! Nu exageraţi în privinţa religiei voastre şi nu spuneţi despre Allah decât adevărul! Mesia Isus, fiul Mariei, este trimisul lui Allah, Cuvântul Său pe care El l-a transmis Mariei şi un duh de la El. Credeţi, aşadar, în Allah şi în trimişii Săi. Şi nu spuneţi «Trei!» Opriţi-vă de la aceasta şi va fi mai bine pentru voi. Allah nu este decât un Dumnezeu Unic. Slavă Lui! Să aibă El un copil? Ale Lui (Allah) sunt cele din Ceruri şi de pe Pământ şi Allah este Cel mai bun Ocrotitor (Wakiil). ~ Mesia nu se va dezice niciodată de a-i fi rob lui Allah şi nici îngerii apropiaţi, iar acela care se dezice de la slujirea Lui şi se arată trufaş îi va aduna la El laolaltă. ~ Cât despre aceia care cred şi împlinesc fapte bune, acestora le va acorda răsplată din belşug, pe care o va mai şi spori cu Harul Său. Cât despre cei care sunt semeţi şi trufaşi, acestora le va rândui chin dureros şi nu vor afla pentru ei, în afară de Allah, Waliy (Ocrotitor), Nasiir (Care ajută)." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 4:171-173]
„Necredincioşi sunt aceia care zic: «Dumnezeu este Mesia, fiul Mariei.» Spune: «Cine L-ar putea împiedica pe Allah, dacă ar voi să-l facă să piară pe Mesia, fiul Mariei, ca şi pe mama lui şi pe toţi care se află pe Pământ? Ale lui Allah sunt împărăţia Cerurilor şi a Pământului, precum şi ceea ce se află între ele. El creează ce El voieşte. Şi Allah este Qadiir (Cu putere peste toate)." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 5:17]
„Necredincioşi sunt aceia care spun: «Dumnezeu e Mesia, fiul Mariei!» Doar a zis Mesia: «O, fii ai lui Israel, adoraţi-L pe Allah, Domnul meu şi Domnul vostru!» Pe cel care aşază lângă Allah pe altcineva, Allah îl va opri de la Rai, iar adăpostul lui va fi Focul şi cei nelegiuiţi nu vor afla ajutor. ~ Necredincioşi sunt şi aceia care spun: «Dumnezeu este treimea din trei.», căci nu există altă Divinitate în afară de (Allah) Cel Unic şi de nu vor înceta să vorbească astfel, îi va atinge şi pe cei necredincioşi dintre ei chin dureros. ~ Şi, oare, nu vin ei să se căiască la Allah şi să-i ceară Lui iertare? Allah doară este Ghafūr (Atoateiertător), Rahiim (Îndurător). ~ Mesia, fiul Mariei, nu este decât un trimis, asemenea trimişilor de dinainte de el, iar mama lui este o femeie cu evlavie adevărată. Amândoi mâncau bucate (de rând). Priveşte ce semne învederate le trimitem Noi şi apoi priveşte cum sunt ei îndepărtaţi (de la ele)! ~ Spune: «Voiţi voi să adoraţi în locul lui Allah pe altcineva care nu vă aduce nici stricăciune, nici folos? Doară Allah este As- Samiiʻ (Cel care aude totul), Al-ʻAliim (Atoatecunoscătorul)." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 5:72-76]
Musulmanii cred în Revelaţia anterioară
Religia tuturor profeţilor este una singură – chiar dacă legile lor sunt diferite. Un musulman nu poate fi considerat un adevărat musulman dacă nu crede în toți profeții – inclusiv în Isus (Pacea fie asupra sa!) și Scripturile lor.
„O, trimişilor! Mâncaţi din cele bune şi împlinţi fapte bune! Eu sunt Bineştiutor a ceea ce săvârşiţi voi. ~ Această comunitate a voastră este o singură comunitate, iar Eu sunt Domnul vostru. Deci fiţi cu frică de Mine! ~ Însă ei au rupt lucrul lor, (despărţindu-se în) secte; fiecare sectă bucurându-se de ceea ce avea[2] ea." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 23:51-53]
„Această credinţă a voastră este o credinţă unică, iar Eu sunt Domnul vostru. Aşadar, adoraţi-Mă pe Mine! ~ Dar ei s-au divizat între ei[3]. Însă cu toţii se vor întoarce la Noi." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 21:92-93]
„Spuneţi: «Noi credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost trimis nouă şi în ceea ce le-a fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi a seminţiilor[4], în ceea ce le-a fost dat lui Moise şi lui Isus, şi în ceea ce le-a fost dat (tuturor) profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem deosebire între ei! Noi Lui îi suntem supuşi (musulmani)." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:136]
„Spune, (o, Mohammed): «Noi credem în Allah, în ceea ce ne-a pogorât nouă şi le-a fost pogorât lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor, precum şi în (cărţile) date lui Moise, lui Isus şi tuturor profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem nicio deosebire între ei şi noi Lui Îi suntem supuşi (musulmani).»" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 3:84]
„Aceasta este Cartea cea fără îndoială; Ea este Călăuză pentru cei smeriţi[5], ~ Care cred în cele nevăzute şi împlinesc rugăciunea (As-Salah)[6] şi din ceea ce le-am dăruit fac milostenie. ~ Şi care cred în ceea ce ţi-a fost pogorât ţie (o, Mohammed) şi în ceea ce a fost pogorât înaintea ta şi în Viaţa de Apoi ei se încred." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:2-4]
„Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său, asemenea şi dreptcredincioşii. Fiecare (dintre ei) a crezut în Allah, în îngerii Lui, în scripturile Lui şi în trimişii Lui. (Şi ei zic): «Noi nu facem nicio deosebire între vreunul dintre trimişii Săi.» Şi ei au zis: «Noi auzim şi ne supunem! Iertarea Ta (o implorăm), Doamne, şi la Tine este întoarcerea!»" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:285]
„El v-a orânduit vouă religia pe care i-a prescris-o lui Noe, pe care ţi-am revelat-o ţie şi am prescris-o pentru Avraam şi Moise şi Isus: «Întemeiaţi religia şi nu vă despărţiţi întru ea!» Li se pare prea mare politeiştilor aceea la care tu îi chemi. Allah îi alege (pentru aceasta) pe aceia pe care El voieşte şi îi călăuzeşte către El pe aceia care se căiesc." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 42:13]
Religia unică
Coranul explică în mod clar că religia tuturor profeţilor este una singură. Această religie include un concept unic de Dumnezeu și un concept unic de principii morale. Coranul numește această religie islam și pe cei care cred în ea musulmani. Având în vedere că cei care îl urmează pe Mohammed (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) cred în această religie unică, aceştia sunt numiţi musulmani și religia lor este islamul.
„Şi au zis: «Fiţi iudei sau fiţi creştini şi sunteţi pe calea cea bună!» Spune: «Ba (urmaţi) credinţa lui Avraam, adevărat credincios, care nu a fost dintre politeişti!»" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:135]
„Avraam nu a fost nici iudeu, nici creştin. El a fost credincios adevărat şi întru totul supus lui Allah (musulman), şi nu a fost dintre cei care-I fac semenii[7]." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 3:67]
„Apoi, când Isus a simţit necredinţa lor, le-a zis: «Cine sunt sprijinitorii mei (în chemarea) la Allah?» Discipolii au răspuns: «Noi suntem sprijinitorii (religiei) lui Allah! Noi credem în Allah şi fă mărturie că noi (lui Allah) Îi suntem supuşi (musulmani)!" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 3:52]
„Când i-a zis Domnul lui: «Supune-te!», el a răspuns: «M-am supus (Ţie), Stăpân al lumilor!» ~ Şi Avraam a lăsat-o ca îndemnare fiilor săi şi asemenea şi Iacob(zicând ei: «O, fiii mei, Allah v-a ales vouă religia [Islamul] şi,
de aceea, să nu muriţi altfel decât musulmani!» ~ Sau aţi fost voi martori când a venit moartea la Iacob, atunci când el i-a întrebat pe fiii lui: «Pe cine veţi adora voi după moartea mea?» Şi i-au răspuns ei: «Voim să-l adorăm pe Domnul tău şi pe Domnul părinţilor tăi Avraam, Ismail şi Isaac, pe Domnul cel Unic. Noi numai Lui îi vom fi supuşi (musulmani)!»" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:131-133]
„Au zis că nu vor intra în Rai decât cei care sunt iudei sau creştini! Acestea sunt doar dorinţele lor. Răspunde-le: «Aduceţi dovada voastră dacă aveţi dreptate!» ~ Ba nu! Cel care s-a supus lui Allah şi face bine, va avea răsplata sa de la Domnul lui! Ei nu au a se teme şi nici nu vor fi mâhniţi!" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:111-112]
„Nu se vor învoi cu tine iudeii şi nici creştinii până ce nu le vei urma credinţa lor. Spune: «Călăuzirea lui Allah este singura Călăuzire adevărată!» Dacă vei urma dorinţele lor, după Ştiinţa pe care ai primit-o, nu vei avea nici ocrotitor, nici ajutor!" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:120]
„Spune: «O, voi oameni ai Scripturii, veniţi la un cuvânt comun între noi şi voi: să nu-L adorăm decât pe Allah, să nu-L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe alţii drept dumnezei, în afară de Allah[8].» Apoi dacă ei vor întoarce spatele, spuneţi-(le): «Mărturisiţi (cel puţin) că noi suntem supuşi!»" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 3:64]
Revertit, nu convertit
Adevăratul creștin va observa că islamul este foarte aproape de inima și mintea lui, dacă el descoperă islamul autentic așa cum este descris în Coran și dacă percepţia lui nu este influențată de stilul de viaţa al unor musulmani ignoranți. Prin urmare, atunci când acceptă islamul, el va fi revertit și nu convertit. La urma urmei, Coranul spune că islamul este unica religie a tuturor profeților și că adepții săi sunt musulmani.
„O, voi cei care credeţi! Înclinaţi-vă, prosternaţi-vă şi adoraţi-L pe Domnul vostru şi faceţi bine! Poate că voi veţi izbândi! ~. Şi luptaţi-vă pentru Allah cu toată osteneala pe care El o merită! El v-a ales pe voi şi nu v-a impus în religie nicio greutate; ea este religia părintelui vostru Avraam. (Allah este) Cel care v-a numit pe voi musulmani atât mai înainte, cât şi în această (Carte), pentru ca Trimisul să fie martor pentru voi şi pentru ca voi să fiţi martori pentru oameni. Împliniţi rugăciunea (As-Salah), achitaţi Dania (Az-Zakah) şi legaţi-vă strâns de Allah, căci El este Stăpânul vostru! Ce minunat Stăpân şi ce minunat Ocrotitor! [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 22:77-78)
„Vei găsi că iudeii şi cei care (Îi) fac asociaţi (lui Allah) sunt cei mai îndârjiţi în duşmănia lor faţă de cei care cred, după cum vei găsi că cei mai prietenoşi faţă de cei ce cred sunt aceia care spun: «Noi suntem creştini.» Şi asta pentru că printre ei se află preoţi şi călugări şi pentru că ei nu se fălesc. ~ De vor auzi ce i s-a dezvăluit Trimisului, vei vedea ochii lor cum se umplu de lacrimi la aflarea Adevărului şi vor zice ei: «Doamne, noi credem! Scrie-ne pe noi împreună cu cei care depun mărturie (în legătură cu adevărul Coranului)! ~ Şi de ce să nu credem în Allah şi în Adevărul care ne-a venit? Şi de ce să nu dorim să ne facă Domnul nostru să intrăm (în Rai) împreună cu cei cucernici?» ~ Iar Allah i-a răsplătit pentru ceea ce au spus cu Grădini pe sub care curg râuri şi în care vor sălăşlui veşnic, căci aceasta este răsplata celor care fac bine. ~ Cât despre cei care nu cred şi ţin de mincinoase versetele Noastre, aceia vor fi oaspeţii Iadului." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 5:82-86]
„Noi am făcut să ajungă la ei Cuvântul(în fragmente trimise unul după altul), pentru ca ei să ia aminte. ~ Aceia cărora Noi le-am dat Cartea mai înainte de el, aceia cred în el; ~ Şi când li se recită lor zic ei: «Noi credem în el. Acesta este Adevărul de la Domnul nostru. Şi noi am fost supuşi (lui Allah) înainte de (venirea) lui.»; ~ Aceştia vor fi dăruiţi cu răsplată de două ori, pentru că ei sunt statornici şi pentru că ei resping fapta rea prin fapta bună şi fac milostenie din cele cu care i-am înzestrat, ~ Iar când aud ei vorbele grele se îndepărtează de ele şi zic: «Noi avem parte de faptele noastre şi voi aveţi parte de faptele voastre! Pacea asupra voastră! Noi nu-i căutăm pe cei proşti!»" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 28:51-55]
„Printre oamenii Scripturii sunt unii care cred în Allah, în ceea ce vi s-a trimis vouă şi ceea ce li s-a trimis lor, smeriţi înaintea lui Allah, care nu vând versetele lui Allah pe un preţ de nimic. Aceia vor avea răsplată de la Domnul lor, căci Allah este grabnic la socoteală!" [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 3:199]
„Dacă ei se împotrivesc ţie, spune-le: «M-am supus în faţa lui Allah, eu şi cei care m-au urmat!» Şi spune celor cărora li s-a dat Scriptura, precum şi celor în neştiinţă: «V-aţi supus lui Allah (îmbrăţişând islamul)?» Şi dacă s-au supus, sunt bine călăuziţi, iar dacă nu voiesc, datoria ta este transmiterea (Mesajului) şi Allah este Al-Basiir (Cel care îi vede bine) pe robii Săi." [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 3:20]
[1] Notă explicativă: În această carte, atunci când spunem Allah spune…, utilizăm traducerea sensurilor din versetele respective şi nu o traducere literală, deoarece nimeni nu ştie traducerea lor completă, sub toate aspectele, cu excepţia lui Allah
[2] Credințe, opinii, obiceiuri, etc
[3] Adică, o parte din trei, referindu-se la conceptul creștin al Trinității
[4] Cele douăsprezece seminții ale lui Israel, descendenţii lui Iacob
[5] Literal, „cei care au taqwa", ceea ce înseamnă că au evlavie, dreptate, frică și dragoste de Allah, cei care doresc Mulţumirea lui Allah
[6] La momentele corespunzătoare și în conformitate cu condițiile specificate
[7] Cei care îi asociază parteneri lui Allah în adorare
[8] Prin supunerea în faţa oricui altcuiva în afară de Allah